Liderii opoziţiei de la Kiev, după împrumutul acordat de Rusia Ucrainei: „Ianukovici a vândut interesele ţării”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Noul răgaz asupra datoriilor Ucrainei pe care preşedintele Viktor Ianukovici l-a câştigat marţi la Kremlin, după ce a obţinut de la Vladimir Putin un împrumut de 15 miliarde de dolari, s-ar putea transforma uşor într-o nouă escaladare a tensiunilor de pe străzile îngheţate ale Kievului, asta după ce liderii opoziţiei au anunţat că vor bloca noul acord în Parlament.

Anunţat ca fiind un pact istoric, Viktor Ianukovici a bătut palma cu omologul său rus, Vladmir Putin, în privinţa unui împrumut de circa 15 miliarde de dolari prin achiziţii de obligaţiuni. De asemenea, liderul rus a promis ca va reduce preţul gazelor pentru Kiev cu până la 130 de dolari pentru mia de metri cubi, economii care pot însuma anual aproximativ 3,4 miliarde de euro.

Prezentată ca o victorie de Ianukovici, noua înţelegere dintre cele două state nu a fost primită la fel de bine de liderii opoziţiei, precum nici de protestatarii din Piaţa Independenţei.

„El (Ianukovici – n.r) a renunţat la interesele naţionale ale Ucrainei, la suveranitatea ţării, cât şi la perspectivele pentru o viaţă mai bună ale ucrainenilor”, a declarat boxerul Vitaly Klitschko, unul dintre cei trei lideri ai Opoziţiei, aflat în centrul Kievului. De asemenea, un alt organizator al opoziţiei, Arseny Yatsenyuk, s-a întrebat „dacă Ianukovici are 20 de miliarde de dolari (titlurile gratuite şi reducerea preţului la gaze) atunci vrem să ştim ce a dat în schimb”.

Zeci de mii de protestatari, potrivit agenţiei Reuters, s-au adunat din nou marţi seara în Piaţa Independenţei, în ciuda temperaturii scăzute, pentru a protesta faţă de înţelegerea preşedintelui ucrainean cu omologul său rus.

„Vrem să mergem către Europa, nu către Rusia. Asta e alegerea noastră”, a declarat un student protestatar, după anunţul întâlnirii celor doi lideri politici.

Opozanţii lui Viktor Ianukovici au cerut marţi seara protestatarilor să vină în număr şi mai mare în zilele următoare. Timp de mai bine de o lună, Piaţa Independenţei din Kiev este locul în care zeci de mii de cetăţeni ucraineni vin pentru a manifesta împotriva deciziei autorităţilor de a renunţa la semnarea unui acord cu Uniunea Europeană.

În cadrul întâlnirii de marţi, Vladimir Putin a oferit asigurări că nu a discutat cu Ianukovici nimic despre aderarea Ucrainei la Uniunea Vamală.

„Aş vrea să asigur pe toată lumea că nu am discutat astăzi despre aderarea Ucrainei la Uniunea Vamală. Având în vedere problemele economiei ucrainene, guvernul rus a decis să plaseze o parte din rezerve în titluri guvernamentale ale Ucrainei, în valoare de 15 miliarde de dolari. Demersul nostru nu este legat de nicio condiţie, de nicio creştere sau scădere, de nicio îngheţare a avantajelor sociale”, a spus Vladimir Putin.

Într-o încercare de a sublinia gravitatea problemelor economice pe care le au autorităţile de la Kiev, ministrul de finanţe rus, Anton Siluanov, a spus că Moscova ar cumpăra euro-obligaţiuni ucrainene în valoare de 3 miliarde de dolari, o primă tranşă, chiar la sfârşitul acestei săptămâni.

Statele Unite ale Americii au avertizat că înţelegerea pe care Ucraina a făcut-o recent cu Rusia nu îi va satisface pe protestatari. Pe de altă parte însă, cancelarul german, Angela Merkel, a precizat că relaţiile cu Moscova nu ar trebui să împiedice Kievul să se apropie de Vest. „Un concurs de licitări nu va rezolva problemele”, a spus Angela Merkel la postul ARD TV.

Mai mult, noul ministrul german de Externe, Frank-Walter Steinmeier, a declarat că ajutorul pus la dispoziţia Ucrainei de către Uniunea Europeană este insuficient. „Sunt convins de un lucru. Propunerea noastră de ajutor financiar nu a fost suficientă pentru a salva Ucraina de la faliment, cât şi pentru a o aduce într-o asociere economică de durata cu Uniunea Europeană”, a spus ministrul german de Externe.


Citeşte şi:

Rusia şi Ucraina semnează un acord comercial. Putin anunţă scăderea preţului la gazele vândute Ucrainei şi un împrumut generos

Rusia şi Ucraina au semnat, marţi, un acord destinat eliminării obstacolelor comerciale dintre cele două ţări, în cadrul unei vizite în Rusia a preşedintelui ucrainean Viktor Ianukovici. Rusia va scădea preţul gazelor naturale pe care le vinde Ucrainei, a anunţat marţi preşedintele rus Vladimir Putin.

Ucraina: Vitali Kliciko se lasă de box şi se dedică politicii. Liderul opoziţiei cere alegeri anticipate

Celebrul boxer şi opozant ucrainean Vitali Kliciko, candidat declarat la preşedinţia Ucrainei, a cerut marţi organizarea unor alegeri anticipate în luna martie pentru a ieşi din criza politică. El a indicat că pune capăt carierei sale sportive.

UE şi Rusia convin să ofere „suveranitate” Ucrainei. Ianukovici se întâlneşte cu Putin pentru un posibil împrumut ce ar urma să fie dat Kievului

În pofida unei îndepărtări tot mai mari a Ucrainei de Uniunea Europeană, miniştrii de Externe ai bătrânului continent au dorit să ofere noi asigurări Rusiei că un posibil acord comercial încheiat între Bruxelles şi Kiev nu ar aduce atingere intereselor Moscovei, notează BBC.

Europa



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite