Lavrov şi Kerry vor discuta despre criza din Ucraina cu ocazia summit-ului de la Haga

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, va discuta despre situaţia din Ucraina cu secretarul de Stat american, John Kerry, cu ocazia summit-ului pe tema securităţii nucleare de la Haga, care se va desfăşura luni şi marţi, potrivit Ministerului rus de Externe, citat de „Le Monde”.

„O întâlnire între Serghei Lavrov şi John Kerry este programată cu ocazia summit-ului de la Haga”, precizează sursa citată, citată de Interfax, precizând că „se va discuta despre criza politică internă din Ucraina”.

Secretarul de Stat american a anunţat public de joi că se va întâlni cu Lavrov săptămâna viitoare, în Europa, în contextual reuniunii internaţionale de la Haga. Organizat la iniţiativa lui Barack Obama, „acest summit privind securitatea nucleară” va avea drept subiect esenţial criza ucraineană.

Preşedintele Statelor Unite a invitat toţi liderii G7 şi ai Uniunii Europene pentru a putea discuta subiectul de maxim interes al situaţiei Ucrainei, Crimeei şi noilor evoluţii din spaţiul est-european.

Liderii de stat ai celor mai industrializate şapte ţări- Marea Britanie, Franţa, Canada, Germania, Italia, Japonia şi Statele Unite - G7, se vor întâlni luni, potrivit unor surse diplomatice, citate de „Le Monde”.    

Aflat într-o vizită în Ucraina, şeful diplomaţiei de la Berlin, Frank-Walter Steinmeier, a condamnat sâmbătă încercarea Kremlinului „de a scinda Europa”, prin referendumul din Crimeea, care a adus la anexarea peninsulei ucrainene de Rusia. În cadrul discuţiilor cu jurnaliştii ucraineni, după întâlnirea cu prim-ministrul Ucrainei, Arseni Iaţeniuk, reprezentantul german a declarat că „referendumul şi decizia Consiliului Federaţiei sunt o încălcare a dreptului internaţional”.

Rusia a finalizat, vineri, procedurile pentru anexarea oficială a fostei regiuni ucrainene Crimeea. Statele Unite şi Uniunea Europeană consideră Crimeea drept parte a Ucrainei şi au adoptat sancţiuni economice şi politice contra Rusiei.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite