Latră câinii Bucureştilor, departe e caravana Europei!

Ne îndepărtăm din ce în ce mai tare de Europa. Sau, cel puţin, de acea Europă a standardelor civilizaţiei şi comportamentului social în care am zis că vrem să ne integrăm. De acea Europă care încearcă să joace conform unui set de reguli, acelea ale „bunei guvernări”.

Ne apropiem însă, din nou, de Levant, de spiritul urât mirositoarelor mahalale ale Fanarului, cu mica sa politichie ucigaşă făcută nu pe bază de principia unanim respectate, ci în ritmul venirii şi plecărilor de la domniile plătite cu bani, copii, faguri de miere şi care cu grâne. Ştiu că nu place, dar uitaţi-vă la temele care au dominat agenda publică din România ultimelor luni şi comparaţi-o cu cea a celorlalte ţări europene.

Cu stupefacţie au asistat observatorii externi prezenţi la Bucureşti (dar raportând totul cu minuţiozitatea profesională caracteristică) la enorma desfăşurare mediatică ce a însoţit boala şi decesului Regelui Internaţional Rromilor, apoi halucinantele întâmplări ce s-au legat de bătălia pentru succesiune în Casa Regală sui-generis a ţigăniei româneşti.

Sute de ore de transmisii în direct, dezbateri infinite în care, alături de personaje onorabile ale societăţii româneşti apăreau, certându-se ca la uşa cortului natal, reprezentanţii ai etniilor, clanurilor sau grupărilor rrome aflate în conflict, au demonstrat onorabilei Europe că în România europeană şi euro-atlantică a anului 2013 există o problemă de dimensiune naţională, cea a rromilor şi Casei lor Regale, problemă care pasionează şi interesează la maximum opinia publică…semn că au minţit politicienii care, la Bruxelles, încercau să convingă oficialii europeni că problematica rromă este una de tip minor şi că, în definitive, altele ar fi priorităţile României.

În consecinţă, să fi avut oare dreptate ceilalţi politicieni, cei care, în ţările occidentale, prezintă România ca ţara de baştină a ţiganilor (circulă intens sintagma „ţiganii de români” şi nu o folosesc doar vecinii noştri unguri), punct de plecare al unei migraţii economice importante şi continue, cea a cerşetorilor care au invadat cele mai multe capitale occidentale…

Stupefacţie provoacă şi actuala dispută privind eutanasierea câinilor comunitari. Nu tema în sine este discutată acum la Bruxelles, căci ea face parte din aşa numitele „competenţe exclusvi naţionale”, ci modul în care este ea făcută. Unică pe piaţa politică politică europeană - şi de aceea provocând uluire – este intervenţia instantanee într-o dezbatere care priveşte exclusiv interesul comunitar local, a Preşedintelui ţării, a Primului Ministru, a Preşedintelui Senatului, a Preşedintelui Camerei Deputaţilor, transformând din nou o tragedie reală într-o acerbă dispută politică, cu puternice accente şi motivaţii electorale.

Au ieşit la spectacol, doar să se arate interesaţi de soarta oamenilor, să dea bine la televizor, să audă electorii cât de aproape le stau la caz de nevoie şi cum ar fi făcut ei ceva dacă nu le-ar fi pus atâtea piedici mârşavii din opoziţie. Numai pentru asta deoarece, tehnic, nu aveau nici un fel de competenţă să facă ceva.

Decizia se află altundeva, în mâna organismelor cu atribuţii şi răspunderi foarte clar definite în domeniu ….iar când aceasta s-a produs, iarăşi politicul a devenit esenţial şi nu acţiunea administrativă în sine. Şi asta a făcut, ca de atâtea ori în istoria administraţiei noastre ineficiente şi abulice, ca regula de aur să fie respectată: a fost identificat Acarul Păun de serviciu, pentru ca, apoi, nimeni să nu-şi mai asume nici un fel de vină şi, ca atare, să considere normalele cereri de demisie drept acte nule şi neavenite, motivate doar de interese politice.

În oricare dintre ţările Europei de dincolo de graniţa de vest a României, o asemenea tragedie ar fi fost imediat asumată politic (prin prezentarea demisiei) de unul sau mai mulţi dintre cei aleşi pentru a avea grijă de interesele comunităţilor locale în chip de recunoaştere a incompetenţei lor. La noi, niciodată!

Niciodată nu veţi vedea vreun edil care să spună că e tâmpit, incompetent, depăşit de situaţie. Toţi se prezintă ca produsele de lux ale politicii româneşti şi de partid, sunt, cu toţii, exponenţi ai unei ştiinţe a administraţiei publice marcată de banderola tricoloră care le atârnă peste burţi şi cu care ies la poza oficială.

Poate eutanasierea este singura soluţie. Dar de ce tolerăm cu atâta nepăsare incompetenţa crasă a edililor care parcă află de problemă doar acum, de ce această măsură radical acum şi nu în urmă cu două luni, cu un an, când tot aşa arătau străzile, cînd tot ei, incompetenţii de azi, coordonau primăriile şi promiteau condiţii de securitate şi civilizaţie pentru Capitala României?

Veţi vedea repede ce înseamnă cu adevărat politica balcanică în România: peste puţin timp, problema va fi uitată, câinii vagabonzi vor dispare pentru câteva luni, vor reapărea în indolenţa crasă a aceloraşi autorităţi, preocupate de alegerile viitoare, de alegerile care vin după aceea. Chiar credeţi că nu aşa se va întâmpla? Ba ştiţi foarte bine. Numai că, odată şi odată, chiar va trebui să faceţi ceva pentru a schimba lucrurile şi nu numai pentru a vota eutanasierea câinilor vagabonzi…

Am văzut că există o campanie „vreau o şcoală ca în vest”. Dar de ce nu şi o campanie „vreau o ţară ca în vest”? 

Poate atunci nu va mai fi posibil ca o televiziune naţională, după Elena Băsescu a născut o fetiţă, să aducă în emisie, LIVE, BREAKING NEWS, EXCLUSIVITATE o doamnă rromă de profesie ţigancă ghicitoare, pentru a prezice destinul copilului…sărmană Românie membră UE şi NATO dar bătând cu entuziasm la porţile Levantului!