Laborator clandestin de ecstasy, descoperit în baza nucleară NATO Kleine-Brogel, sub control american, în Belgia

Laborator clandestin de ecstasy, descoperit în baza nucleară NATO Kleine-Brogel, sub control american, în Belgia

FOTO Twitter

Un laborator de producţie de tablete ecstasy a fost descoperit într-o bază militară belgiană - în care se află o parte a arsenalului nuclear aflat la dispoziţia NATO, potrivit unor surse judiciare, dezvăluie AFP.

Două persoane au fost arestate la faţa locului, care „nu sunt angajaţi ai Apărării”, a declarat AFP o purtătoare de cuvânt a parchetului provinciei belgiene Limbourg (nord). 

Aceste persoane au fost eliberate, după ce au fost interogate de către anchetatori, potrivit parchetului.

Parchetul nu precizează dacă a inculpat pe cineva.

„Poliţia locală din Campine a descoperit miercuri un laborator de droguri sintetice, situat în incinta militară (a NATO) la Peer”, „folosit la producerea MDMA (ecstasy)”, a anunţat într-un comunicat parchetul.

Laboratorul „a fost desfiinţat de către servicii speciale din cadrul poliţiei federale, în colaborare cu Institutul Naţional (belgian) de Criminologie (NICC) şi Protecţia Civilă”, potrivit parchetului.

Se pare că o „casă vecină” este implicată în înfiinţarea acestui laborator clandestin, precizează parchetul.

În această instalaţie militară de la Kleine-Brogel, în comuna Peer - arareori evocată de către Guvernul sau Apărarea belgiană - se află armament nuclear american, în cadrul dispozitivului de apărare al NATO, la fel ca în alte baze din Europa.

Un ministru belgian a recunoscut - la sfârşitul anilor '80 - prezenţa armamentului nuclear în baza Kleine-Brogel, în care operează un contingent din cadrul armatei americane.

Însă niciodată nu s-au dat informaţii despre numărul focoaselor nucleare.

În zona bazei au loc cu regularitate manifestaţii pacifiste şi ecologiste, care denunţă această lipsă de transparenţă.

În 2019, deputatul belgian ecologist Samuel Cogolati estima că „zece până la 20” de ogive nucleare se află în această bază, sub control american.

Provincia Limbourg, care se învecinează cu Olanda şi se află la jumătatea distanţei dintre portul belgian Antwerpen şi Ruhrul german, este o zonă în principal rurală şi atrege mulţi traficanţi care îţi instalează aici depozite sau laboratoare clandestine de droguri.

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările