A expirat ultimatumul dat separatiştilor din estul Ucrainei. Forţele speciale ale armatei pot declanşa în orice moment „operaţiunea antiteroristă“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Estul Ucrainei a devenit câmp de luptă între forţele speciale şi separatişti. Autorităţile de la Kiev sunt gata să-i pună la punct pe separatişti cu ajutorul Armatei. Ultimatumul acordat separatiştilor a expirat în această dimineaţă, la ora 9.00. Dacă nu depun armele şi nu eliberează clădirile administrative, armata va intra în acţiune.

UPDATE 16.09  Unul dintre liderii insurgenţilor proruşi de la Slaviansk, un oraş din estul Ucrainei, a cerut luni ajutorul Rusiei şi preşedintelui Vladimir Putin pentru a lupta împotriva Guvernului proeuropean de la Kiev, relatează AFP.

"Cerem Rusiei să ne protejeze şi să nu permită un genocid al populaţiei din Donbass (estul Ucrainei). Îi cerem preşedintelui Putin să ne ajute", a declarat Viaceslav Ponomarev, care a preluat controlul asupra primăriei de la Slaviansk, în fruntea militanţilor proruşi.

Preşedintele interimar Olaksandr Turcinov a cerut luni ONU să susţină "operaţiunea antiteroristă în estul" Ucrainei, a anunţat preşedinţia ucraineană, relatează AFP.

"Profesionişti şi observatori ar putea să ateste, astfel, legitimitatea acţiunilor noastre", a declarat Turcinov într-o conversaţie la telefon cu secretarul general al ONU Ban Ki-moon, potrivit serviciului de presă al preşedinţiei.

Guvernul german a apreciat luni că există "numeroase semne" ale susţinerii de către Moscova a unor grupări înarmate din Ucraina, relatează AFP.

"Există numeroase semne că în estul Ucrainei grupări înarmate active primesc susţinerea Rusiei", a asigurat purtătoarea de cuvânt a Guvernului, Christiane Wirtz, în contextul în care separatişti proruşi continuau să se opună luni în estul Ucrainei autorităţilor proeuropene de la Kiev.

"Analizând comportamentul, uniformele şi armele unora dintre membri acestor grupări, se poate spune că nu este vorba despre grupuri de apărare a cetăţenilor", a adăugat purtătoarea de cuvânt.

"Guvernul german este îngrijorat de noua agravare a situaţiei din estul Ucrainei", a subliniat Christiane Wirtz.

"Considerăm că Rusia are o responsabilitate deosebită în evitarea unei noi escaladări şi în stabilizarea situaţiei din Ucraina", a mai declarat purtătoarea de cuvânt a Guvernului de la Berlin.

UPDATE 15.17 Separatiştii nu s-au speriat de ultimatumul autorităţilor de la Kiev care au ameninşat cu declanşarea unei „operaţiuni anti-teroriste“ în estul Ucrainei, astăzi. În apropierea clădirii administraţiei din Lugansk s-au adunat câteva sute de manifestanţi pro-ruşi îmbrăcaţi în haine de camuflaj şi au cerut autorităţilor regionale să evacueze clădirea. Separatiştii au ocupat clădirea consiliului orăşănesc din Jdanovsk.

UPDATE 15.11 Preşedintele Franţei, Francois Hollande, şi premierul Marii Britanii, David Cameron, au condamnat cu fermitate, luni, violenţele produse în ultimele zile în Ucraina, unde insurgenţi proruşi ocupă instituţii din mai multe oraşe situate în estul ţării, informează AFP.

"Francois Hollande şi David Cameron au condamnat cu fermitate violenţele produse în regiune şi au lansat un apel la dialog, pentru se permite găsirea rapidă a unei soluţii la criză", a comunicat Preşedinţia Franţei.

François Hollande şi David Cameron au exprimat susţinere pentru Guvernul Ucrainei şi pentru reformele aşteptate de populaţie în vederea organizării referendumului din 25 mai.

UPDATE 13.57 La Odesa separatiştii se antrenează pentru destabilizarea situaţiei după modelul altor oraşe din estul Ucrainei, susţine unul dintre liderii pro-ruşi, Grigori Kvasniuk.

În oraş au sosit deja activiştii antimaidan din Nikolaev, Herson şi din zonele de sud-vest ale regiunii unde sunt puternice sentimentele anti-ucrainene. Echipele se antrenează intens şi aşteaptă ordine.

"Eram pregătiţi de acţiune pentru 10 aprilie, dar s-a amânat în ultimul moment", spune un activist. Acesta susţine că nu mai fac mitinguri mitinguri, dar antrenamentele s-au  înmulţit, în aşteptarea unei confruntări deschise în oraş.

Pe de altă parte, militanţii din Scetor Dreapta susţin că negocierile cu militanţii Antimaidanul sunt imposibile, susţine liderul celulei din Odesa a "Sector dreapta", Serghei Sternenko.

Susţinătorii săi se plâng de faptul că sunt înarmaţi doar cu bastoane, în timp ce adversarii pun stăpânire pe depozitele de arme şi se înarmează.

"Poliţia în ultimele săptămâni îi dezarmeaza pe cei care luptă pentru Ucraina, iar protestatarilor înarmaţi nu le acordă atenţie", se plâng membri „Sector dreapta“.


UPDATE 13.43 În timp ce în estul Ucrainei creşte numărul oraşelor în care separatiştii preiau controlul asupra clădirilor administrative, adjunctul ministrului de Interne ucrainean, Nikolai Velicikovici a anunţat că  un batalion de rezervă al Gărzii Naţionale a Ucrainei îşi începe serviciul de luptă în zona oraşului Slaviansk pe 15 aprilie.

Din componenţa batalionului fac parte 350 de luptători în rezervă şi membri ai forţelor de autoapărare de pe Maidan.

„Sarcina principală a batalionului este de a pune capăt acţiunilor teroriste, de a localiza focarele de separatism şi de a controla situaţia în regiune”, afirmă Velicikovici.

UPDATE 12.57 Preşedintele interimar al Ucrainei a propus organizarea unui referendum odată cu alegerile prezidenţiale. La plebiscit, populaţia ar urma să se pronunţe în privinţa extinderii competenţelor autorităţilor regionale. Oleksandr Turcinov a propus Radei (arlamentul unicameral al Ucranei) să aprobe desfăşurarea referendumului, în contextul crizei din estul ţării.

Consiliul de Securitate al Ucrainei a explicat că nu introduce starea excepţională în zonele de est deoarece ar da peste cap campania electorală prezidenţială din această regiune. Directorul Centrului Antiterorism din cadrul Serviciului de Securitate al Ucrainei a fost demis. În locul acestuia a fost numit Vasilii Krutov.

 În oraşul ucrainean Gorlovca, mai multe persoane au luat cu asalt clădirea miliţiei orăşăneşti. Separatiştii au intrat în clădire şi distrug mai multe bunuri. În interiorul clădirii se află în jur de 150 de separatişti proruşi. Manifestanţii sunt mascaţi, înarmaţi şi cer ca miliţia să li se supună. O coloană de militari ai Ucrainei se deplasează spre Mariupol.  Pe acest fundal tensionat, trupele ruseşti se află la graniţa cu Ucraina,în stare de alertă.

În regiunea Doneţk a Ucrainei autorităţile au anunţat despre iniţierea unei ample operaţiuni antiteroriste. Şeful administraţiei locale din Doneţk, Serghei Taruta, a chemat populaţia să nu se lase provocată de forţele separatiste. Taruta a mai chemat oamenii să nu încalce ordinea publică şi a declarat că teroriştii nu vor avea câştig de cauză.

UPDATE 9.23 Armata ucraineană a deplasat armament greu în apropiere de Doneţk, printre care şi baterii de rachete antiaeriene. Separatiştii nu dau seme că ar capitula. La Lugansk a fost identificată o maşină care transporta armament. Autovehiculul era condusă de un locuitor din regiune. Manifestanţii pro-ruşi din estul Ucrainei au respins ultimatumul dat de autorităţile de la Kiev. Potrivit Interfax, separatiştii sunt gata să opună rezistenţă forţelor armate ale Ucrainei. Patru oameni ar fi fost ucişi de separatişti în Slaviansk.

UPDATE 9.10 În urmă cu câteva minute a expirat ultimatumul dat separatiştilor din estul Ucrainei. „Operaţiunea antiteroristă“ poate fi declanşată în orice moment de către forţele speciale ale armatei.

Preşedintele interimar, Aleksandr Turcinov, a anunţat că urmează o operaţiune antitero la scară largă. "Am făcut tot posibilul pentru a evita victimele, dar suntem gata să ripostăm tuturor încercărilor de invazie, destabilizare şi acţiuni teroriste armate. Nu vom permite Rusiei să repete scenariul Crimeei în regiunile din estul ţării noastre", a spus Turcinov.

Preşedintele interimar al Ucrainei a declarat că autorităţile de la Kiev "sunt gata să ia în considerare posibilitatea extinderii atribuţiilor regiunilor" şi "reînnoirea autorităţilor locale".

Acţiunile susţinătorilor federalizării autorităţile ucrainene le interpretează ca acte de terorism. Turcinov a promis că activiştii nu vor fi urmăriţi penal, dacă vor depune armele până luni dimineaţa.

De cealaltă parte, Moscova a negat acuzaţiile şi a catalogat drept criminală operaţiunea militară planificată de Kiev.

Autorităţile ucrainene au decis să intervină în forţă după ce un militar ucrainean a murit, iar cel puţin cinci au fost răniţi, în timpul operaţiunii antitero, lansată în oraşul Slaveansk, din estul ţării. Şi pe traseul Rostov-Harkov a avut loc un schimb de focuri, în urma căruia a murit un om.

Şcolile şi grădiniţele din oraşul Slaviansk au fost închise din cauza situaţiei tensionate din localitate. Autorităţile nu au anunţat când vor relua procesul educaţional.



 Reprezentantul permanent al Ucrainei la ONU, Iuri Sergheiev, a spus că autorităţile de la Kiev nu vor permite repetarea scenariului de anexare a Crimeii în estul Ucrainei şi a chemat Consiliul de Securitate al ONU să să intervină împotriva agresiunii din partea Rusiei în scopul soluţionării conflictului. "Nu este un război între ucraineni, ci o confruntare artificială cu scopul de a slăbi şi a distruge Ucraina. Rusia se ocupă cu terorismul, ci nu luptă împotriva lui", a subliniat ambasadorul.

Ambasadorul SUA la ONU, Samantha Power, a declarat că evenimentele care au loc în estul Ucrainei amintesc de începuturile invaziei Rusiei în Crimeea.

Un reprezentant al militanţilor pro-ruşi care susţine că face parte din Frontul Popular din Donbas susţine că în Donbas va fi realizat „scenariul din Crimeea". "Inspectoratul de poliţie, organele de anchetă, serviciul de patrulare şi toate celelalte structuri vor funcţiona fără probleme. Vom face ordine şi vom proteja oraşul de provocatori din „Sectorul de dreapta“. Vom sta aici până va trece referendumul. Vom lua sub protecţie toate oraşele şi vom repeta secenariul din Crimeea", - a spus activistul.

Serviciile secrete ale Ucrainei au reţinut un ofiţer de la FSB şi unul de la Serviciul de Informaţii al Armatei Federaţiei Ruse. Următoarele şase săptămâni sunt decisive în bătălia pentru Ucraina, scrie Reuters.Vladimir Putin va rămâne în istorie ca liderul rus care a recâştigat Crimeea, dar şi ca preşedintele care a lăsat Ucraina să scape din sfera de influenţă a Moscovei.

În ciuda revoltelor pro-ruse din estul Ucrainei, există foarte mulţi activişti care susţin unitatea ţării şi resping intervenţia Rusiei. Chiar dacă până acum au stat în umbră, se pare că manifestanţii pro-europeni sunt pregătiţi să ţină piept adversarilor, mai scriu jurnaliştii americani.

Reprezentantul permanet al Rusiei la ONU, Vitalie Ciurkin, a ameninţat că ţara sa nu va participa la negocierile în formatul UE, SUA, Ucraina şi Federaţia Rusă, dacă armata ucraineană va merge împotriva separatiştilor de la Doneţk, scrie newsliga.net.
 

Europa



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite