În decembrie trecut, Curtea Constituţională de la Priştina a aflat (bine, cineva a pârât toată chestiunea la instanţa supremă, şi la ei funcţionează la fel) că guvernul în funcţie nu ar fi constituţional, că un deputat condamnat şi devenit incompatibil a votat ilegal şi că tocmai votul acestuia a fost decisiv, 61 de voturi la un parlament cu 120 de deputaţi, pentru ca guvernul premierului desemnat Avdullah Hoti să fie promovat în funcţie.

Acum şi deputatul respectiv avea oarece dreptate. Minoritatea pe care o reprezenta, Ashkali, deţine un record mondial al ratei şomajului, 98%. Parlamentar, cu ruşinea de a ţine de scaun, e totuşi un loc de muncă. Nu îţi dai demisia din aşa ceva.

Deci Curtea a zis că e nevoie de alegeri, guvernul nu mai poate continua, parlamentul nu mai poate legifera. Nici preşedintele nu se va simţi prea bine, pentru acum e un interimat, asigurat de doamna Vjosa Osmani, fostă LDK (Liga Democratică din Kosovo), actualmente LC (Lista Cetăţenilor), care trebuie să se încheie în câteva luni.

În Kosovo, pe undeva, situaţia este ca în România, cu toate ghilimelele posibile.

Şi acolo e un partid social democrat, Vetëvendosje (LVV / Autodeterminarea), care câştigă alegerile, dar are probleme să obţină guvernarea.

Şi acolo e un lider, Albin Kurti, care, deşi, probabil, o să obţină cele mai multe voturi, are o condamnare mai veche care ar putea să-l ţină în afara scaunului de premier.

Şi acolo există un număr de trei partide de dreapta, ”istorice”, adică trăgându-şi rădăcinile şi legitimitatea din conflictul cu Serbia, care pot pune, împreună, de o majoritate, chiar dacă niciunul nu va câştiga, individual, alegerile.

Şi acolo, numărul alegătorilor este mai mare decât cel al populaţiei.

Când e să numeri votanţii, surpriză: oficial sunt mai mulţi alegători decât cetăţeni. Nu cu mult: 1.937.868 faţă de 1.907.592, date înregistrate pentru alegerile anterioare din 2019.

Aşa că, şi la ei, despre alegeri numai de bine.

Bine, lucrurile nu sunt chiar atât de simple, nici pe departe.

Şi nu sunt astfel, pentru că 2021 a prins Kosovo într-un moment în care s-au aliniat toate găurile negre posibile.

Ţara (hai să zicem că este, că, oricum, mai devreme sau mai târziu...) are doar 34 de milioane de dolari în rezerva naţională.

Deficitul bugetar se cifrează la 40%, adică în jur de 2 miliarde de dolari. Dacă până în 2020, diaspora kosovară compensa prin remitenţe mare parte din acest deficit, criza medicală a redus la mai puţin de jumătate banii trimişi din străinătate.

Iar Kosovo are diasporă, nu glumă!

800.000 de kosovari sunt acum prin Europa de dincolo de râul Sava, jumătate dintre ei având şi acte în acest sens. Acasă au mai rămas, teoretic, cam 1,9 milioane.

Şi nu e numai atât, vorba reclamelor tv.

Jumătate din liderii partidelor politice ieşite din confruntarea cu Belgradul, în frunte cu fostul preşedinte Hashim Thaci, sunt încolonaţi în direcţia Haga, acuzaţi de crime de război.

S-a mai descoperit că tot cam jumătate din cei vreo 30.000 de veterani din războiul cu Serbia, beneficiari de indemnizaţii, şi-au falsificat ”faptele de arme” pentru a se putea bucura de cei aproximativ 170 de euro lunar primiţi pentru acest statut.

Şi nu e numai atât.

Se ştie, Kosovo mizează pe o largă recunoaştere internaţională pentru a putea revendica statutul de ţară nouă în Vestul Balcanilor. În Europa a mers destul de bine, s-a dat ordin de la Bruxellles şi statele UE au executat. Mai sunt vreo cinci capitale recalcitrante, printre care şi Bucureşti, care trebuie să se dea pe brazdă.

Dar naţionalismul de la Priştina şi Tirana mai joacă şi feste. Duetul Edi Rama (Albania) şi Ramush Haradinaj (Kosovo) a ieşit, acum ceva timp, cu declaraţii privind inevitabila Albanie Mare. A urmat un mic scandal internaţional, iar rezultatul a fost că o serie de state care se pregăteau să recunoască diplomatic Kosovo s-au gândit că mai bine aşteaptă, să nu cheltuie pentru două ambasade în loc de una, în timp ce altele s-au întors ca la Ploieşti şi şi-au retras recunoaşterea iniţială.

Până acum s-au adunat vreo 18 răzgândiri. Cam unul din cinci state care recunoscuseră Kosovo a făcut pasul înapoi.

Desigur, în toată perioada, nici Serbia nu a stat cu mâinile în sân, nici Rusia sau China, fără votul cărora, inclusiv în Consiliul de Securitate al ONU, Kosovo nu poate avea un statut internaţional temeinic.

Iar Belgradul a făcut o treabă bună, tehnic vorbind, în a convinge diferite state că Republika e Kosovës / Kosovo e departe de standardele unui stat.

Iar ca să fie mai convingătoare, Serbia a săpat cu statornicie la fundamentele entităţii cu capitala la Priştina.

Ultimul exemplu este cel al vaccinului anti-Covid. În timp ce politicienii kosovari se plâng că ţara pe care o conduc a rămas în afara listei de distribuţie a vaccinului, ducând campania de vaccinare către vară, poate chiar către 2022, populaţia sârbă din nordul Kosovo ar putea beneficia rapid de ”vaccinurile lui Vucic”. Nu unul, ci trei.

Pentru că preşedintele sârb Alexander Vucic, dansând pe sârma neutralităţii, a reuşit să pună încă din decembrie trecut Serbia nu numai pe harta destinatarilor vaccinului european, dar şi pe a celor din  Rusia şi China.

Ca să adauge şi mai multă sare pe rană, Vucic afirmă că de vaccin pot beneficia şi ne-sârbii din regiunea de nord, adică, dacă Priştina nu poate să-şi protejeze cetăţenii, o face Belgradul.

Şi asta nu e totul.

Să ne întoarcem la diaspora kosovară. Care, uitându-se undeva mai la nord, ar vrea şi ea să aibă un cuvânt de spus la vot. Numai că, spre deosebire de modelul nostru, kosovarii de peste mări şi ţări nu sunt chiar ”politically correct”, pun ştampila unde nu trebuie. Aşa că nu tu zile mai multe de vot, nu tu sute de secţii de votare, nu tu deputaţi în parlament. Şi piedici fără număr în exercitarea votului.

Cine vrea să voteze, trebuie să se înregistreze. După ce e înregistrat, e sunat de comisia electorală, pentru confirmare. Poate s-a răzgândit, poate a greşit când s-a înregistrat. Dacă nu se află lângă telefon, ghinion, vorba unui clasic, înregistrarea e anulată.

Aşa că la 800.000 de membri ai diasporei kosovare, doar 40.000 s-au putut apropia, la alegerile trecute, de o urnă de vot. Acum se speră să fie mai mulţi.

Dar nu mult mai mulţi.

Cum spuneam, pe 14 februarie vor fi alegeri în Kosovo.