Kosovo scindează Europa INFOGRAFIE

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Patru ţări, printre care şi România, intenţionează să boicoteze summitul Uniunea Europeană - Balcanii de Vest din 17 mai de la Sofia, pentru a nu legitima guvernul de la Priştina.

Potrivit unor surse diplomatice de la Sofia, Serbia, România, Cipru şi Spania nu vor să participe la summit-ul UE-Balcanii de Vest din 17 mai de la Sofia pentru că nu reconosc statul Kosovo care va fi reprezentat de preşedintele Hashim Thaci scrie agenţia Novinite.

Cele patru state ar urma să apeleze la o soluţie de compromis în cazul summitului UE-Balcanii de Vest: delegaţiile vor participa la o cină de lucru cu o zi înainte de summit, urmând a fi reprezentate de celelalte state membre în cadrul discuţiilor din 17 mai. 

Belgradul a anunţat oficial că nu acceptă ideea de a participa la întâlnirea cu Kosovo. Premierul sârb Ana Brnabici a declarat că nu acceptă ideea de a participa la un summit alături de Kosovo, catalogând prezenţa autorităţilor kosovare la Sofia drept „un nonsens politic“. Ea a precizat că „decizia de a participa la acest forum va depinde de decizia Priştinei de a  înfiinţă Asociaţia municipalităţilor sârbe din Kosovo.

„Bulgaria este partenerul nostru de încredere, Uniunea Europeană reprezintă obiectivul nostru strategic şi vrem să menţinem o bună comunicare. Ţara noastră vrea să participe la această întrunire, dar Kosovo nu poate nici măcar teoretic să participe la forum. Comisia Europeană este neutră în privinţa statutului, Kosovo nu este un stat, ci o regiune în cadrul Republicii Serbia. Stabilitatea regională este foarte importantă pentru Serbia, întrucât orice fel de destabilizare poate afecta progresele realizate până acum“, a spus Brnabici. 

Ministrul de externe sârb, Ivica Dacici, a declarat că decizia România, Spania şi Cipru privind summit-ul de la Sofia reprezintă un mare sprijin pentru Serbia şi arată că UE nu poate avea o poziţie unită.

Potrivit şefului diplomaţiei de la Belgrad, cele trei ţări sunt împotriva denumirii „Balcanii de Vest (în format de) Şase“', deoarece aceasta înseamnă că pune pe toţi pe picior de egalitate, chiar dacă cei şase participanţi nu au acelaşi statut, şi doresc ca grupul să fie denumit „Balcanii de Vest“.

„Acest lucru ne apără de o cerere din partea UE de a recunoaşte Kosovo, care nu este recunoscut de către cinci state membre ale UE“, a afirmat Dacici, referindu-se la România, Spania, Grecia, Cipru şi Slovacia, care au refuzat să recunoască independenţa Kosovo, proclamată unilateral de către Pristina în 2008. Serbia consideră Kosovo drept teritoriul său.

Un acord obligatoriu din punct de vedere juridic „poate conţine orice, dar nu poate conţine o independenţă implicită şi explicită a Kosovo, dacă Serbia nu o doreşte, iar Serbia nu o doreşte şi nu o va dori“, a declarat Dacici, precizând că Belgradul face totuşi tot ce se poate pentru a continua dialogul.

Preşedinţia bulgară a Consiliului Uniunii Europene a anunţat că integrarea statelor din Balcanii de Vest în UE este prioritară, iar un eventual boicot ar reprezenta o provocare la adresa diplomaţiei. 

Serbia, Macedonia, Albania, Bosnia şi Herţegovina, Muntenegru şi Kosovo au făcut demersuri pentru a iniţia negocierile de aderare la Uniunea Europeană. Kosovo, fostă provincie sârbă, şi-a declarat independenţa în anul 2008 şi a fost recunoscută de peste o sută de state, inclusiv de Statele Unite şi de majoritatea statelor membre UE. Serbia s-a opus independenţei Kosovo, însă a instaurat mecanisme de dialog cu Priştina pentru a rezolva disputa. 

INFOGRAFIE Extindere UE Balcani
Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite