Kosovo după alegeri. Câteva coincidenţe şi întâmplări dintr-o ţară care nu există pentru noi

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO EPA-EFE
FOTO EPA-EFE

Coincidenţa politică şi ironia istorică au aşezat zilele naţionale ale Serbiei şi Kosovo una după alta, la doar patruzeci şi opt de ore distanţă. Pe 15, respectiv pe 17 februarie.

O altă coincidenţă, de această dată electorală, a făcut ca alegerile pentru parlamentul de la Priştina să fie convocate, anticipat, tot în preajma celor două evenimente, pe 14 februarie.

Alegeri au fost şi vor mai fi, în Kosovo regula este să fie anticipate, niciun guvern de după 2008 nu şi-a dus mandatul până la capăt, dar dacă tot s-a întâmplat ca scrutinul să fie plantat calendaristic chiar lângă cele două mari sărbători, nici el nu este lipsit de semnificaţii speciale, care îl scot din rândul celorlalte consultări populare anterioare.

Unele evenimente acţionează ca un turnesol al problemelor reale, vizibile sau ascunse, cu care se confruntă ţări şi comunităţi.

Alegerile din 14 februarie ar putea să facă parte dintre acestea pentru ţara recunoscută de aproximativ 120 de alte state de pe glob, din totalul de vreo 200.  Nu şi de noi.

Pentru prima dată în Balcanii de Vest, o mişcare civică, dezvoltată ca partid politic, poate ajunge la putere în urma votului popular. Conform informaţiilor de la acest moment, partidul Vetevendosje / VV / Autodeterminarea a obţinut aproximativ 48% din voturi, fără să fie numărate încă şi cele din diaspora, de unde ar mai putea veni unu – două procente. Vetevendosje are singur mai multe voturi decât următoarele patru partide la un loc. În Kosovo, ca şi prin  alte părţi, fervoarea politică este invers proporţională cu dimensiunile ţării, 28 de partide participând la procesul electoral.

Liderul VV, Albin Kurti, este acum simbolul schimbării, nu numai în Kosovo, dar şi în Albania, unde Vetevendosje are o filială, sau în Macedonia de Nord, unde comunitatea albaneză locală se află în continuare condusă de liderii care au încercat, în 2001, o replică armată a conflictului din Kosovo, dar au fost nevoiţi să se oprească şi să coopereze cu Skopje.

Albin Kurti este o provocare şi pentru legitimitatea istorică şi politică a patriarhului politicii kosovare, Ibrahim Rugova, decedat în 2006, cel care a condus mişcarea de independenţă faţă de Serbia.  

Tinerii alegători kosovari nu mai sunt legaţi de trecutul de revoltă contra Serbiei, mulţi s-a născut după perioada războiului de gherilă şi a conflictului cu Belgradul, nu mai au nici percepţia imensului sprijin primit de la SUA, UE, NATO pentru ca visul independenţei să devină realitate. Tot ce vor este prosperitate, siguranţă, respect într-o societate democratică. Lucruri care nu prea le-au fost furnizate de cei care au condus ţara în perioada de mai mult de două decenii de după independenţă.

O nouă generaţie politică primeşte mandatul schimbării. În Kosovo, această generaţie este reprezentată atât de Albin Kurti cât şi de Vjosa Osmani, actualul preşedinte interimar al ţării, o juristă cu studii în SUA, implicată în negocierea aspectelor juridice ale independenţei. Ambii vorbesc engleza, ambii cunosc dialogul cu media occidentale, ambii vor reformarea statului.

Kurti a mai fost prim ministru, în 2020, pentru 50 de zile, a încercat câteva schimbări în plan intern, dar pe plan extern, linia sa intransigentă faţă de Belgrad şi faţă de Administraţia Trump, care a dorit cât mai rapid un acord al Kosovo cu Serbia pentru a da bine înainte de campania electorală prezidenţială, l-au făcut rapid indezirabil.

Un complot de palat organizat de către opoziţie şi partenerul său de guvernare, Liga Democratică din Kosovo, l-a dat jos din fruntea executivului.

Acum a fost revanşa sa politică. Şi a alegătorilor kosovari care s-au simţit trădaţi atunci, în 2020.

Dar într-o ţară total dependentă de sprijinul politic şi economic extern, fragilă în recunoaşterea internaţională, nesigură în ceea ce priveşte identitatea naţională, problemele nu pot fi rezolvate doar printr-un vot, oricât de masiv ar fi acesta pentru schimbare.

Dacă Albin Kurti va deveni premier, aşa cum se prefigurează, iar doamna Osmani va fi aleasă preşedinte, aşa cum a fost acordul preelectoral dintre cei doi, responsabilităţile interne vor fi preluate, majoritar, de şeful executivul, cele externe, de şeful statului.

Cel puţin aşa pare, la o primă analiză, logica mesajului politic trimis de alianţa politică şi electorală câştigătoare.

Prioritatea o reprezintă binomul ”jobs&justice”, locuri de muncă&justiţie: refacerea economiei şi refacerea instituţională.

Dialogul cu Serbia nu a fost declarat ca fiind o prioritate pentru noii aleşi de la Priştina, ceea ce poate părea paradoxal. Fără un astfel de acord, fără încetarea permanentelor şicane între cele două capitale, nu există perspectiva unui drum european pentru niciuna dintre ele. Iar dacă Belgradul şi-a atras, totuşi, sprijinul Rusiei şi Chinei, nu a rupt punţile nici cu UE şi SUA, Kosovo nu are nici măcar atât. Contrele dintre Priştina şi Washington, disputele dintre Albin Kurti şi ambasadorul american Richard Grenell, nu au făcut  decât să grăbească plecarea de la putere a primului.

Noul potenţial premier va avea, astfel, nevoie de timp:

  • pentru a deveni rezonabil şi a găsi o cale de dialog cu Belgradul. Politica maximizării cerinţelor nu a funcţionat cu preşedintele Vucic, un  negociator la fel de intransigent ca şi Kurti, dar cu o platformă internaţională mult mai largă;
  • pentru a repara relaţiile cu Washingtonul. Sprijinul declarat pentru candidatul Biden, din campania electorală şi legăturile noului preşedinte american cu regiunea ajută, dar nu sunt suficiente. Acelaşi lucru este valabil şi pentru relaţiile cu Bruxelles. Europa ajută şi ea dar nu pune şi în traistă;
  • pentru a transforma în realităţi cel puţin o parte din promisiunile făcute pe plan intern. Kosovo este încă o regiune foarte săracă pe harta Europei, mult prea dependentă de banii trimişi de diaspora sa, mult prea fracturată de politici de clan şi grupuri de interese;
  • pentru a lămuri şi, eventual, a pune în surdină problematica ”Albaniei Mari”, un proiect la care Kurti nu a făcut referire directă, dar care a rămas agăţat în multe din poziţiile sale publice. Chiar şi atunci când a declarat că deşi acesta este idealul tuturor albanezilor, nu va porni ”un al treilea război balcanic” pentru a-l realiza. Chiar şi atunci când a glumit retoric: ”ştiţi care e statul cel mai protejat din Europa? Albania, pentru că este înconjurată doar de albanezi.”

Noul statut politic al lui Kurti în interiorul populaţiei albaneze din Balcani, tendinţa de a se prezenta drept un nou Rugova, un lider de factură civic – reformatoare, dar şi naţionalist albanez de tip nou, ar putea să-i dea idei care, la acest moment, cel puţin, nu fac bine albanezilor, îndepărtând orice sprijin european.

Da, de aceea noul posibil premier kosovar are nevoie de experienţă şi acumulări în politica internă – şi de realizări, desigur - înainte de a se adresa problematicii externe.

Între timp dacă va demonstra că poate fi şi premierul sârbilor din nordul şi centrul Kosovo, aceasta va ajuta relaţiilor cu Serbia.

Dacă va reuşi să se prezinte şi drept premierul celorlalte minorităţi kosovare, de sprijinul cărora va avea, cu siguranţă nevoie, în trecerea prin parlament a noului executiv, cu atât mai bine. Va putea preveni şi racolarea de către sârbi, aşa cum se discută prin cercurile politice locale, a altor 2-3 deputaţi ai minorităţilor ceea ce ar duce blocul sârb la aproximativ 10% din reprezentarea parlamentară, în condiţiile în care sârbii au obţinut doar puţin peste 5%.

Dacă va reuşi să combată cel puţin o parte din  corupţia locală, va fi apreciat de instituţiile europene.

Dacă va reuşi să aducă şi vaccinul anti-Covid, să reformeze sistemul de sănătate (Kosovo nu are asigurări de sănătate), ar ajuta şi mai mult.

Trecutul îl prezintă pe Albin Kurti ca pe un politician care nu prea acceptă compromisuri.

Prezentul îl înfăţişează drept un simbol al speranţei.

Fiind mai aproape de viitor, să-i dăm credit celui din urmă, pentru binele albanezilor din Kosovo, şi al regiunii din care, poate, nu mai suntem parte, dar de care rămânem puternic legaţi.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite