Joseph Daul, noul preşedinte PPE, anunţă că va părăsi Parlamentul European

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Preşedintele PPE, Joseph Daul
Preşedintele PPE, Joseph Daul

Francezul Joseph Daul, noul preşedinte al Partidului Popular European (PPE), cea mai mare formaţiune europeană de centru-dreapta, a anunţat miercuri că nu va mai candida pentru un mandat în PE, unde este lider al grupului PPE începând din 2007, au anunţat surse din anturajul politicianului, relatează AFP.

Daul, în vârstă de 66 de ani, a anunţat această decizie la Strasbourg, în cadrul unei reuniuni a şefilor delegaţiei grupului parlamentar al PPE, a precizat sursa citată.

PPE este cel mai mare grup politic din cadrul Parlamentului European (PE), însă nu dispune de o majoritate absolută.

Daul a explicat că vrea să-şi dedice tot timpul preşedinţiei PPE, funcþie în care a fost ales la 12 noiembrie, succedându-l pe fostul premier belgian Wilfried Martens, decedat la 9 octombrie.

„La început credea că-şi va putea asuma ambele roluri“, aşa cum a făcut-o predecesorul său de-a lungul mai multor ani, însă „amploarea considerabilă a sarcinii“ l-a determinat să-şi schimbe părerea, a declarat unul dintre apropiaţii săi.

Daul, membru al Parlamentului European începând din 1999, a evocat această posibilitate şi în 2009. Însă mai târziu s-a răzgândit, sub presiunea liderilor francez şi german din acea perioadă, Nicolas Sarkozy şi Angela Merkel, susţin surse din anturajul său.

Din cadrul PPE, care reuneşte 73 de partide din 39 de ţări, fac parte preşedintele Comisiei Europene Jose Manuel Barroso, preşedintele Consiliului European Herman Van Rompuy, 13 şefi de stat şi de Guvern ai Uniunii Europene şi 13 din totalul celor 28 de membri ai Comisiei Europene.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite