José Manuel Barroso cere forţelor proeuropene să se „reunească” în faţa ascensiunii partidelor extremiste şi eurofobe

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Preşedintele Comisiei Europene, José Manuel Barroso FOTO Reuters
Preşedintele Comisiei Europene, José Manuel Barroso FOTO Reuters

Preşedintele Comisiei Europene, José Manuel Barroso, a cerut, duminică, forţelor europene să se reunească în faţa ascensiunii partidelor extremiste şi eurofobe din cadrul alegerilor legislative europene, relatează AFP.

Înaltul oficial a declarat că este extrem de important ca formaţiunile politice reprezentate în Comisie, mai exact conservatorii, socialiştii şi liberalii, să creeze cât mai curând o majoritate solidă.

O posibilă coaliţie în noul Parlament European ar putea fi realizată între conservatori, socialişti şi liberali, ţinând cont că mai multe mandate vor fi adjudecate anul acesta de partidele eurofobe sau extremiste.

„Chiar dacă nu sunt de acord asupra fiecărui detaliu, cele trei forţe politice împărtăşesc un consens fundamental pentru o Europă care ar trebui reconsolidată”, a declarat José Manuel Barroso.

Potrivit unor estimări, Partidul Popular European (PPE) ar urma să câştige alegerile europene de duminică. Astfel, conservatorii conduc cu 28,10%, ceea ce ar însemna că vor primi 211 de mandate, urmaţi de socialişti (193 de mandate).

Liberalii europeni sunt pe locul trei cu 74 de eurodeputaţi, urmaţi de Verzi (58 de mandate) şi Stânga radicală (47 de mandate).

De asemenea, preşedintele Comisiei Europene s-a arătat încrezător că noul legislativ de la Bruxelles va trece peste tensiunea actuală, reprezentata de ascensiunea partidelor eurofobe.

„A venit momentul să ne reunim şi să definim viitorul Uniunii. Ma declar încrezător în faptul că majoritatea covârşitoare a membrilor Parlamentului European va trece peste această provocare şi va profita de oportunitatea de a aduce beneficii concrete pentru cetăţenii europeni”, a mai spus José Manuel Barroso.

În Franţa, partidul de extremă dreapta al lui Marine Le Pen, Frontul Naţional, a obţinut 25% dintre sufragii, în cadrul alegerilor europene, potrivit exit-poll-urilor. Pe baza acestor rezultate, partidul lui Marine Le Pen ar putea să câştige 25 de locuri în noul Parlament European, o creştere spectaculoasă de la cele trei locuri de care dispunea în 2009.


Citeşte şi:

Europarlamentare 2014: UKIP pe primul loc la europene, după aflarea rezultatelor în două treimi din regiuni

Alegerile europarlamentare au loc sub spectrul incertitudinii şi al neîncrederii în proiectul european. Europenii ies la vot după patru ani de criză economică. Partidele din mainstreamul politic sunt temătoare de furtuna ce o vor isca euroscepticii şi partidele de extremă dreapta.

Parlamentul European, zguduit de „cutremurul” politic al partidelor extremiste şi eurofobe

După o lungă perioada de criză, europenii s-au arătat mult mai receptivi la politicile naţionaliste promovate de partidele de extremă dreapta. În Franţa, Grecia, Austria, Marea Britanie, precum şi în Danemarca, formaţiunile politice care au avut un discurs populist, anti-imigraţionist sau populist, au reuşit să atragă cele mai multe voturi pentru scrutinul europarlamentar.

Marine Le Pen îi cere lui François Hollande să organizeze noi alegeri parlamentare la nivel naţional

Preşedinta partidului de extremă dreapta Frontul Naţional, Marine Le Pen, i-a solicitat, duminică, preşedintelui francez François Hollande, să organizeze „noi alegeri” la nivel naţional. Potrivit sondajelor de tip exit-poll, formaţiunea politică a lui Marine Le Pen s-a clasat pe locul întâi în scrutinul europarlamentar din Franţa, cu un procent de 25%, relatează AFP.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite