Jocurile globale care nu vă interesează

Suntem contemporani cu o perioadă fascinantă. Aş vrea să spun că trăim într-o perioadă fascinantă dar v-aş minţi, deoarece România participă la ceea ce se petrece acum în lume doar în calitate de spectator, din ce în ce mai îndepărat şi defazat, indiferentă la toţi şi la toate, lent şi îndepărtat reactivă, ridicând conştiincios mâna când e vorba de vot „pentru“,

evitând profesionist implicarea în situaţii conflictuale sau luări de poziţii altele decât cele care să confirme pe deplin „voinţa şi angajamentul deplin“ în a pune în practică deciziile celorlalţi.

Sigur că nu e ceva nou, dar, acum, în zonele de putere reală ale lumii, lucrurile s-au accelerat extraordinar de tare, se definitivează procedurile necesare intrării în etapa de finalizare a înţelegerilor premergătoare noului acord global care, veţi vedea relativ curând, va rescrie ariile de putere şi influenţă ale planetei. Şi, în pregătire, se produc – aşa cum vă anunţam de mai mult timp – delegări de putere menite să concentreze decizia la nivelul cel mai înalt al autorităţii politice, tocmai pentru că negocierile, purtate până azi în formate organizate în sistemul de cercuri concentrice, au ajuns la stadiul în care funcţionează doar nivelul cel mai înalt.

Ce ştiţi despre asta?

Nimic. Pentru că nu vi se spune nimic. Pentru că, aproape programatic, atenţia vă este trimisă către subiecte secundare, cel mai adese triviale, generatoare de scandaluri pe măsură, la fel de neînsemnate ca şi personajele care le produc, dar cu meritul de a fi în serie continuă şi care vă captează cu totul. Fără să mai aveţi apoi timpul, energia, cheful sau starea de spirit să căutaţi pe surse externe. De aici , fireşte, defazarea şi dezinteresul, dar şi senzaţia de totală impunitate a decidenţilor noştri politici, afirmând orice despre tot şi toate, ştiind bine că informaţia reală a fost demult suplinită de tradiţia dominantă a mentalităţii româneşti, cu al său tragic „las’că merge şi aşa !“. Culmea, sigur că merge, numai că, geostrategic, fără să pricepem ce ni se întâmplă, am fost trimişi să vieţuim pe strapontinele puterii, cu responsabilităţi de şi beneficii reduse, dar şi fără prea mari probleme existenţiale. Ceea ce, nu-i aşa, ne dă tot timpul din lume să ne jucăm fericiţi în lighenaşul naţional, din ce în ce mai plin de zoaie, dar măcar al nostru şi pe care chiar că nu vrea să ni-l ia nimeni. Ba chiar suntem şi fericiţi că alţii trimit trupe să ne apere...

Uitaţi, spre exemplificare, o dublă temă complet – dar chiar complet – absentă nu numai la nivelul informaţiei publice, dar şi din preocupările clasei noastre politice (dacă acceptaţi această denimire convenţională) : stadiul în care se află pregătirea celor două mari acorduri de liber-schimb care, odată intrate în funcţiune, vor crea cel mai mare spaţiu comun de putere economică integrată din lume. Şi, culmea, dintr-unul vom face şi noi parte.  Pur şi simplu în virtutea interţiei, deoarece suntem membri UE, dar fără ca , vreodată, vreun responsabil român aflat la vremelnică guvernare să fi dorit să vă vorbească despre implicaţiile posibile, să vă ceară părerea sau să se simtă obligat să vă spună că a auzit că s-ar vorbi pe undeva despre acest subiect. Dar asta nu înseamnă că cineva va aştepta ca România să-şi dea cu părerea.

Nu, iar lucrurile, cum vă spuneam, se precipită dramatic. Cu câteva ore în urmă, Senatul american, cu 65 de votru « pentru » şi 33 « împotrivă », a fost în favoarea procedurii « fast-track approval » aplicabilă, în primă instanţă, în cazul Parteneriatului Trans Pacific (TPP). Măsură senzaţional de importantă deoarece permite ca Preşedintele Barak Obama să poată depune în faţa Congresului legislaţia comercială de tipul acorduri de liber schimbnegociate de executiv  doar pentru un vot final, tip da/nu, fără să mai existe posibilitatea depunerii şi adoptării unor amendamente la textul original.

Mai mult, această procedură nu numai că va fi valabilă până la finele mandatului actualului preşedinte american, ci va acoperi şi întreg mandatul succesorului său, adică până în 2018 (şi, potenţial, până în 2021). Ceea ce înseamnă exact marja de manevră pentru ca SUA să poată finaliza şi începe implementarea rapidă a celor două mari acorduri, cel care acoperă zona pacifică, apoi, în mod egal fundamental, cel care priveşte acordul cu spaţiul euro-atlantic, cel cu UE (TTIP).

Primul dintre ele, Parteneriatul Trans-Pacific, cel ajuns acum în stadiul cel avansat în negocieri, are ca scop propunerea unor sisteme de reglementări unificate dar şi investiţii majore sau extrem de mari pe unele sectoare între SUA şi ţările participante care au ratificat deja Tratatul : Australia, Brunei, Canada, Chile, Japonia, Malaezia, Mexic, Noua Zeelandă, Peru, Singapore şi Vietnam. Încă două ţări, Taiwan şi Coreea de Sud şi-au anunţat interesul de a participa la negocieri.

În cazul celui de-al doilea, cel care ne interesează – sau, mai corect spus, ar trebui să ne intereseaze direct – negocierile sunt duse de Comisia Europeană conform unui mandat dat în 2013 de către guvernele Statelor Membre. Vă amintiţi că acest mandat să fi fost prezentat public de Guvernul României sau ca, măcar, Primul Ministru să fi venit să informeze Parlamentul în legătură cu priorităţile generale ale mandatului de negociere ?

Păcat, deoarece vă privează de un set de informaţii esenţiale şi, mai ales, nu vă permite să ştiţi că există o decizie asumată de toate instituţiile europene, cea de a implica în negocieri Parlamentul European, organizaţiile patronale şi sindicale, grupurile de interes specifice, asociaţii reprezentative din domeniul protecţiei consumatorilor, sănătăţii şi ale tipuri de ONG-uri, dar şi opinia publică a cărei voce, poziţie şi atitudine ar trebui să fie consemnată în urma unor dezbateri reale şi cât se poate de comprehensive.

Nimic, absolut nimic din toate acestea pe piaţa românească. Cu excepţia notabilă a unei iniţiative de care am aflat pe email, lansată de un europarlamentar din grupul PSD, dl. Sorin Moisa, care anunţa iniţierea unei dezbateri naţionale pe acest subiect. Posibil, numai că partidul din care face parte mă tem că are multe, foarte multe probleme imediate, altele decât TTIP şi relaţiile internaţionale.

În perioada următoare, vă vom prezenta – măcar noi- principalele domenii acoperite de Tratat, prevederile esenţiale care urmează să afecteze directr viaţa de fiecare zi a cetăţenilor europeni, perspectivele revoluţionare pe care le deschide dar şi criticile pe care le stârneşte, unele deosebit de severe şi bine argumentate.

Cumva, văzând ce se apropie, poate vă va interesa. Poate însă nu. Şi atunci, spectatori, vom asista la ce ne va fi repartizat, fără să profitat de momentul în care am fi fost ascultaţi dacă am fi avut ceva de spus, ca ţară şi ca popor.