Oare vor decide ca marea sursă de aprovizionare comună să fie majoritar americană cu gaze de şist, mai scumpe oricum decât ce este accesibil în mod obişnuit operatorilor europeni sau, dimpotrivă, vor da urmare ofertei făcute de Rusia care s-a declarat gata, imediat, să înceapă negocieri pentru stabilirea unor mecanisme de aprovizionare pentru cazuri de urgenţă plus o livrare de cantităţi suplimentare în funcţie de cererile diverselor pieţe naţionale?

Până aici, nimic nu pare să iasă din coordonatele de discuţie tradiţionale în prag de iarnă. Falsă percepţie, deoarece totul s-a schimbat în profunzime, iar semnalul a fost şi dat în clar, chiar dacă în România, fidelă nepăsării tradiţionale şi imobilismului său de stat dependent şi fără păreri proprii în nimic, doborât oricum de incompetenţa conducătorilor săi de a gera tragedia provocată de pandemie, nu transmite niciun fel de mesaj că ar fi preocupată de însemnătatea excepţională a viitoarei decizii.

Cu toate astea, repet, semnalul dat de Preşedinta Comisiei Europene a fost foarte clar şi generator de enorme şi foarte urgente reacţii în mediile politice şi economice: a anunţat că pe masa discuţiilor de la viitorul Summit european (21-22 octombrie) urmează să apară pentru aprobare o decizie privind constituirea unei rezerve strategice europene de gaze naturale care să fie folosită în cazul unor situaţii excepţionale ca cea în care ne aflăm acum.

OK, dar dacă se constituie o asemenea rezervă strategică, atunci care va fi sursa de aprovizionare, fiind vorba - cel puţin în principiu, în viziunea de acum - despre o cantitate enormă, repartizată în rezervoare aflate în difere locaţii în Europa şi care să poată fi accesate imediat de toate Statele Membre. În acest moment, sub analizate diverse opţiuni pentru negocieri cu parteneri din terţe ţări în cadrul unui „plan comun de acţiune care oferă şi soluţii imediate pentru scăderea taxelor, pentru sprijin direct pentru statele cele mai vulnerabile şi aprobarea de ajutoare financiare pentru companiile de stat care activează în acest domeniu“, după cum informează o analiză Bloomberg.

Chia nu înţeleg de ce ai noştri nu reacţionează măcar la nivelul care le este atât de familiar, cel al promisiunilor electorale că la vară totul va fi bine şi va fi cald, mai ales că puteau porni de la previziunea pe care se bazează acum Comisia, regăsită în schiţa deciziei viitoare a Consiliului, care spune că preţurile demente de acum s-ar putea potoli doar începând cu luna aprilie 2022.

Ce-ar fi putut să spună?

Poate ceva legat de măsurile pe care le veţi auzi enumerate pe 21 octombrie la Bruxelles şi aflate în documentul aflat deja în cancelariile marilor decidenţi şi, poate, ajuns şi pe la noi în vreun birou de funcţionar în aşteptarea viitoarei mari remanieri:

- plafonarea preţurilor

- exceptări sau reduceri de taxe

- scăderi de taxe la facturile pentru locuinţ şi companii atât timp cât sunt compatibile cu regulile naţionale privind ajutorul de stat

- sprijinul pentru sectorul industrial pentru a ajuta la tranziţia energetică

- încurajarea unor achiziţii pe termen lung în domeniul energiei neconvenţionale

sprijin energetic pentru categoriile cele mai vulnerabile.

Dar problema cea mai delicată rămâne deschisă, căci asemenea cantităţi trebuie să fie achiziţionate şi, în plus, trebuie să existe contracte pe termen lung şi foarte lung care să garanteze livrarea de gaz (poate şi de energie electrică şi petrol) în limite de preţ rezonabile şi mai ales previzibile, tocmai pentru a se evita şocuri pur speculative ca cele de acum.

Cine va fi sau cine vor fi beneficiarii acestor contracte enorme şi generatoare de venituri uriaş, garantate şi sigure? Răspunsul poate fi calculat în termeni economici dar asta ar însemna să ignorăm dimensiunea politică a unui asemenea acord de garantare a supravieţuirii Europei.

Tehnic, cifrele arată dimensiunea reală a problemei: la acest început de octombrie, proiecţiile profesioniştilor în domeniu arată că, fără o decizie suplimentară la nivel UE, stocurile existente vor fi la aproximativ 78% din capacitatea existentă, record negativ absolut în raport cu nivelul obişnuit de 90% (aveţi aici analiza celor de la Wood Mackenzie).  Totul. după cum veţi vedea citind raportul lor, se relaţionează cu certitudinea unei ierni grele sau foarte grele care va provoca probleme serioase în Europa. Datele pe care se bazează sunt conţinute în documentele emise de Organizaţia Meteorologică Mondială, care vorbeşte despre şanse solide a vedea la acest final de an o repetare a fenomenului La Nina, cu toate consecinţele sale deja testate.

În acest context, care sunt opţiunile de salvare?

Soluţii ideale nu există.

Un contract pe termen lung sau foarte lung cu americanii este o soluţie pe care nu ştiu câte dintre Statele Membre UE ar mai fi gata s-o accepte, din motive istorice evidente, mai mult sau mai puţin îndepărtate, mai ales în contextul unei poziţii marcate anti-americane a opiniilor publice marcate pe mult timp de climatul de ostilitate din perioada preşedinţiei Trump.

Pe de altă parte, asemenea contracte încheiate cu Rusia sub presiunea crizei pot accentua reala dependenţă energetică a Europei faţă de Rusia (un minimum de 40% din importurile energetice UE se fac din Rusia).

Ideologic, există această dilemă, şi nu de puţin timp. Dar, de partea cealaltă, dacă se instalează foarte serios frigul şi economiile ţărilor vulnerabile pot începe să cedeze, are oare Europa un mecanism de garanţie a aprovizionărilor de urgenţă, altul decât cumpărarea, la orice preţ speculativ, a unui minimum de volume de pe piaţa liberă, speculativă prin definiţie?

Liderii europeni vor trebui să spună pe ce tip de promisiune vor să se bazeze. Pe de o parte, americanii au promis „un sprijin solid“ în caz de nevoie pentru Europa, dar fără a intra în detalii. De cealaltă parte, Putin a anunţat că Rusia este gata să suplimenteze cantităţile de gaze pentru Europa, ceea ce a provocat deja o scădere a preţurilor, ministrul de Externe Lavrov (într-o întâlnire la Moscova cu reprezentanţii AEB - Association of European Business - a spus că „probabil putem ajunge la un acord privind mecanisme de urgenţă, dacă ele vor fi create şi sunt în beneficiul mutual... nevoia de cooperare sistemică apropiată între UE şi Moscova devenind şi mai evidentă în acest moment“.

Noi ce-am avea de făcut? Dar cine ne întreabă, căci nivelul de decizie este altul şi mizele sunt ţesute pe bază de conducte, porturi în care să existe capacităţi de descărcare şi stocare, infrastructură naţională de transport şi predictivilitate a scenei politice. Noi am ales să aşteptăm şi de-abia acum se conturează costul incompetenţei sau indeciziei sau a unei strategii naţionale de securitate incomplete. Sar asta ne priveşte, la modul cel mai strict.

De partea cealaltă, marea afacere a secolului, adică realizarea rezervelor energetice strategice ale Europei, va trebui să se încheie. Şi încă extrem de repede deoarece costurile pot deveni insuportabile şi deosebit de periculoase la nivel social. Cine va ieşi câştigător, va lua o opţiune însemnată în construcţia acelui edificiu de cooperare apropiată despre care se vorbeşte de mai mult timp şi începe să se deseneze acum, în paralel cu redefinirea noilor zone de putere şi influenţă.