Joaca lui Salvini de-a ucenicul vrăjitor l-a trimis în opoziţie. Europenismul în prim plan în Italia

Matteo Salvini FOTO EPA-EFE

Tendinţa pro-europenilor de a prelua din nou puterea şi de a respinge abordările populiste, naţionaliste, eurosceptice şi antieuropene s-a consolidat după europarlamentarele din 23-26 mai.

Atunci, aşteptările pentru formarea după vot a nu mai puţin de două grupuri europarlamentare de opoziţie dură, unul anti-european şi unul eurosceptic, s-au dovedit nerealiste şi, chiar dacă partidele tradiţionale PPE şi social-democraţii nu mai pot forma singuri majoritatea, fragmentarea noilor forţe populiste, naţionaliste şi eurosceptice marchează punctul de cotitură şi întoarcerea la sentimente pro-europene. Şi asta prin prezenţa la urne a votanţilor partidelor pro-europene clasice.

De altfel, tendinţa a fost anunţată şi de lecţiile învăţate din Brexit. Deşi afirmau cu voce tare drumul spre dezintegrarea Europei Unite, iată că toate aceste partide, eurosceptice şi anti-europene, naţionaliste sau anarhice, anti-sistem, au văzut costurile înregistrate deja de Marea Britanie şi au început să şteargă cu mare discreţie şi să îndepărteze din propriile programe ieşirea din UE. În plus, prin prezenţa mai mare la urne, cetăţenii europeni au dat credit mai redus acestor partide, care nu au mai avut posibilitatea unei voci atât de pregnante în actualul/viitorul Parlament European.

Italia este un caz special, unde un partid naţionalist-populist eurosceptic de dreapta, Lega (fosta Lega Nord a lui Umberto Bossi dezvoltată la nivel naţional) s-a aliat cu un partid populist anti-sistem, Cinque Stele, creând o majoritate cu un amestec exploziv, dar care nu a durat decât 14 luni. Şi a explodat această mezalianţă odată ce Matteo Salvini, preşedintele Lega, a dorit să schimbe postura de vicepremier pe cea de premier, înghesuindu-şi aliatul şi împingându-l pe locul doi, stricând alianţa de paritate, dar cu un premier, Giuseppe Conte, ales şi propus de către Luigi di Maio, şeful Cinque Stele.

Joaca de-a ucenicul vrăjitor, bazată pe rezultatele de la europarlamentare, i-a explodat în faţă lui Salvini, care, dincolo de lupta sa cu imigranţii, nu a fost în stare să livreze mai nimic italienilor, din contra, a accentuat criza economică şi financiară. În plus, Salvini a gafat de două ori, pentru că a desconsiderat fenomenul şi transformarea Cinque Stele, şi sub imboldul lui Conte, care s-a dovedit un pro-european mult mai bun partener de discuţii decât ceilalţi politicieni italieni. Iar postura lui Conte şi responsabilitatea guvernării au transformat Cinque Stele dintr-o structură anti-sistem într-un partid populist şi înclinat spre democraţie directă, dar pro-european ca soluţii administrative şi anti-ideologic – care caută soluţii, nu soluţii de stânga sau de dreapta, cum susţine Conte – orientat spre acţiune.

Această transformare a făcut ca, după demisia intempestivă a premierului Conte, Italia să nu intre în alegeri anticipate deoarece Cinque Stele şi Partidul Democrat – pro-european de stânga – au trecut peste diferenţe şi au anunţat formarea unui guvern. Giuseppe Conte e elementul liant între cele două forţe politice, ca şi elementele comune legate de orientarea pro-europeană şi interesul guvernării care a făcut să fie posibilă trecerea peste diferenţe.

Nu a fost şi nu este simplu în continuare, dar lovitura a dus deja la pierderea a 3-4 procente de către Lega, care avea un maxim istoric de 39% înainte de criza pe care a provocat-o. Situaţia intrării în opoziţie ameninţă să aducă noi costuri pentru jocul politicianist al lui Salvini de a dobândi prin preluare ostilă postul de premier. De altfel, acesta a revenit în ultimele zile spre Cinque Stele, a propus un guvern comun, ba chiar a acceptat şi să-l lase pe Conte să continue mandatul, însă premierul şi Cinque Stele au refuzat şi l-au sancţionat pe Salvini pentru iresponsabilitate, arivism, lăcomie şi lipsă de loialitate şi de maniere, criticând abordarea sa haiducească pentru a prelua funcţia de premier.

Azi, formula guvernamentală marchează incomparabil mai multă responsabilitate, echilibru şi pro-europenism. Atât cât va dura.

Jocul nu e pe deplin jucat, chiar dacă ieri Conte a primit investitura de la preşedintele Sergio Mattarella. Cinque Stele şi PD trebuie să cadă de acord cu echipa şi structura guvernamentală, în timp ce partidul lui di Maio, anti-ideologic (şi tot mai puţin anti-sistem) trebuie să treacă prin votul online al membrilor săi pentru a valida alianţa. Altfel se pregăteşte un posibil guvern ce poate dura până în 2023, la data alegerilor la termen, un termen suficient pentru ca întreaga configuraţie din Italia să fie redesenată iar Lega să intre în spectrul unei susţineri mai puţin relevante prin gafa preşedintelui său.

Pe urmă, nu trebuie uitat că cei doi proaspeţi aliaţi au divergenţe puternice formulate până acum câteva zile, atât la nivel economic, al proiectelor de infrastructură şi chiar a atitudinilor faţă de Bruxelles, PD fiind mult mai pro-european până la ruptura Cinque Stele de Lega, şi a impactului major al premierului Conte asupra partidului. În plus, de această dată Conte nu mai primeşte un program încropit de cele două partide populiste – unul naţionalist, altul anti-sistem – ci el este cel care scrie programul, îşi pune amprenta asupra viitoarei guvernări şi pune totul în consonanţă cu perspectivele celor două partide, un pas mare înainte şi un program care aliniază mai mult Cinque Stele la acţiunea politică eficientă, structurată instituţional şi fundamental pro-europeană.

Totuşi, acţiunea din Italia e simptomatică, mai ales pentru că şi la nivel european, al Comisiei şi Preşedintelui Juncker - dar şi la nivelul unor state mari precum Franţa şi Germania - relaţia cu Italia s-a tensionat şi singura formula de interlocutor acceptat – în cazul lui Emmanuel Macron chiar numită explicit – rămăsese premierul Conte. Dacă acesta era o figură de compromis, azi premierul Giuseppe Conte este o figură politică în sine, un personaj politic cu greutate în creştere, cunoscut prin acţiunea sa şi apreciat prin pro-europenismul şi pragmatismul demonstrat în favoarea Italiei.

Faţă de sforăitorul carismatic Matteo Salvini - care a cochetat cu un ItalExit sinucigaş pentru ţara sa, care a ignorat regulile financiare europene şi a văzut bugetul reîntors din analizele făcute pentru că Italia e stat membru al zonei euro, nu numai al UE, şi considerat prea mare pentru a cădea - azi, formula guvernamentală marchează incomparabil mai multă responsabilitate, echilibru şi pro-europenism. Atât cât va dura.