Jens Stoltenberg: Desfăşurarea militară a Rusiei constituie un „moment periculos” pentru securitatea Europei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Jens Stoltenberg FOTO EPA-EFE
Jens Stoltenberg FOTO EPA-EFE

Desfăşurarea militară rusă în Ucraina şi în Belarus constituie un „moment periculos la adresa securităţii Europei”, avertizează secretarul general al NATO Jens Stoltenberg joi, într-o conferinţă de presă comună cu premierul britanic Boris Johnson, relatează AFP.

„Prezenţa militară a Rusiei se consolidează la frontiera Ucrainei, iar noi urmărim îndeaproape desfăşurarea Rusiei în Belarus, care este cea mai importantă de la sfârşitul Războiului Rece”, subliniază Jens Stoltenberg.

Armatele rusă şi belarusă au lansat joi manevre militare în Belarus, pe o perioadă de zece zile.

„Acesta este un moment periculos pentru securitatea europeană. Numărul forţelor ruse creşte, iar timpul de alertă într-un eventual atac scade”, avertizează seceretarul general al NATO.

„Vom apăra şi proteja toţi aliaţii. O nouă agresiune a Rusiei (în Ucraina) va conduce la o consolidare a prezenţei NATO şi nu la o scădere”, a dat el asgurări.

„Miniştrii Apărării din Alianţa (Nord-Atlantică) vor discuta săptămâna viitoare despre o consolidare a securităţii în partea de sud-est a Alianţei (Nord-Atlantice) prin constituirea unui grup tactic în România la regiunea Mării Negre”, anunţă Jens Stoltenberg.

Franţa şi-a anunţat participarea la acest grup tactic.

Regatul Unit trimite trupe în Europa de Est

Mai multe state membre NATO au decis, de altfel, să trimită mijloace suplimentare Forţei de Reacţie Rapidă a NATO, ceea ce „va permite întăriri rapid şi o capacitate de reacţie sporită”, precizează Jens Stoltenberg.

Regatul Unit a trimis 350 de militari în Polonia şi conduce un grup tactic în Estonia, a anunţat Boris Johnson.

„Ne aflăm în momentul cel mai periculos”, a insistat premierul britanic.

„Sincer, nu cred că Rusia a luat decizia” de a efectua o acţiune militară, „însă nu este imposibil să se producă rapid o catastrofă şi rămân destul de îngrijorat”, a declarat el.

Boris Johnson a anunţat o vizită în Polona şi a amintit plasarea în alertă a trupelor britanice, în vederea unei gestionări a unei „crize umanitare” pe flancul de est al NATO.

„Sunt necesare o dezescaladare şi discuţii”, pledează el.

Liderul conservator apreciază însă că unele revendicări ale Moscovei „nu sunt negociabile” - mai ales politica uşii deschise pentru candidaţi la aderarea NATO.

Jens Stoltenberg a anunţat că i-a transmis joio invitaţie ministrului rus de Externe Serghei Lavrov la un dialog în cadrul Consiliului NATO-Rusia, „în vederea găsirii unei soluţii diplomatice” la solicitările Moscovei.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite