Jean-Yves Le Drian: Rusia a încălcat principiului coridoarelor umanitare, aşa cum a procedat în Cecenia şi Siria

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Jean-Yves Le Drian FOTO EPA-EFE
Jean-Yves Le Drian FOTO EPA-EFE

Ministrul francez al Afacerilor Externe, Jean-Yves Le Drian, se arată sceptic cu privire la posibilitatea realizării de coridoare sanitare umanitare în Ucraina, el arătând că o „sinistră expertiză” arată că armata rusă obişnuieşte să atace succesiv, să discute despre coridoare umanitare, dar să ignore principiul accesului liber umanitar prevăzut în dreptul internaţional.

El arată că acelaşi mod de acţiune a fost aplicat de forţele armate ruseşti şi în oraşul sirian Alep, dar şi în Cecenia, în atacurile asupra oraşului Groznâi.

„În evoluţia situaţiei militare sunt perioade foarte dificile, anume perioadele de asediere: asediul asupra Harkovului, asediul asupra Mariupolului, care a început, dar nu a reuşit ca urmare a rezistenţei puternice din partea militarilor şi civililor ucraineni, asediul, mâine, asupra Odesei, asediul, mâine, asupra Kievului. Or, noi avem o expertiză sinistră cu privire la asediile iniţiate de forţele armate ruse. Ultima manifestare recentă este cea asupra Alepului, unde s-a întâmplat acelaşi scenariu, aceleaşi evenimente de astăzi: bombardamente, propunerea de organizarea a unor coridoare sanitare umanitare, denunţarea unei rupturi a coridoarelor de către adversar (...) tentative de negocieri pentru a-l acuza şi mai bine pe adversar, care iese din aceste negocieri pentru că este provocat să iasă, apoi din nou încep bombardamentele. Uitaţi-vă la istoria Alepului! Aşa a fost. Uitaţi-vă la istoria oraşului Groznâi, în Cecenia! Este la fel şi, din păcate, suntem la o nouă întâlnire şi nu trebuie să cădem în capcană. Există un principiu de acces liber umanitar peste tot. Şi acest acces liber umanitar peste tot există şi în dreptul umanitar internaţional. Acest principiu trebuie respectat şi tocmai acest principiu este astăzi batjocorit”, a declarat oficialul francez, luni după-amiază, răspunzând unei întrebări, la finalul unei reuniuni informale a miniştrilor Dezvoltării din UE, eveniment organizat în cadrul preşedinţiei franceze a Consiliului Uniunii Europene. 

Ministrul francez al Afacerilor Externe se arată sceptic cu privire la posibilitatea organizării de culoare sanitare umanitare. 

„Mă întreb dacă în şcolile de război ruse nu există cursuri pentru a explica: bombardament, coridor, negociere, ruptură şi de la capăt. Este dramatic şi, din păcate, asta dă fiori”, a adăugat Jean-Yves Le Drian.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite