Jean-Marie Le Pen, condamnat definitiv pentru că a catalogat camerele de gazare un „detaliu“ al istoriei

Jean-Marie
Le Pen, condamnat definitiv pentru că a catalogat camerele de gazare un „detaliu“ al istoriei

Jean-Marie Le Pen FOTO EPA

Curtea de Casaţie franceză a validat marţi condamnarea lui Jean-Marie Le Pen la plata unei amenzi în valoare de 30.000 de euro din cauză că a catalogat, din nou, camerele de gazare drept un ”detaliu” al istoriei celui de-al Doilea Război Mondial, în aprilie 2015, o sentinţă care rămâne astfel definitivă, relatează AFP.

Ştiri pe aceeaşi temă

Înalta jurisdicţie, care se pronunţă asupra unei bunei aplicări a dreptului, a respins recursul cofondatorului Frontului Naţional (FN, extremă dreapta), care contesta condamnarea sa cu privire la contestarea unor crime împotriva umanităţii, pronunţată pe 1 martie 2017 de Curtea de Apel din Paris.

Le Pen a fost condamnat deja, în două rânduri - în civil - de justiţia franceză din cauza acestor declaraţii, pe care le-a făcut ptima oară în 1987.

Criticate de către fiica sa, Marine, care i-a succedat la conducerea patidului de extremă dreapta, aceste declaraţii au antrenat suspendarea - apoi anulată de justiţie - a lui Jean-Marie Le Pen din FN, iar ulterior excluderea sa din formaţiune.

La 2 aprilie 2015, Jean-Marie Le Pen i-a răspuns jurnalistului Jean-Jacques Bourdin, care l-a întrebat dacă regretă faptul că a catalogat camerele de gazare drept un ”detaliu”, ”absolut deloc. Ceea ce am spus corespunde gândirii mele, şi anume că aceste camere sunt un detaliu al istoriei războiului, dacă nu se acceptă, din contră, că războiul este un detaliu al camerelor de gazare”.

Jurnalistul l-a întrebat atunci dacă ”milioane de morţi” pot fi catalogate drept un ”punct de detaliu”. ”Nu despre un milion de morţi, ci despre camere de gazare”, ”eu vorbesc despre lucruri exacte. Eu nu am vorbit despre numărul morţilor. Eu am vorbit despre un sistem. Am spus că acesta este un detaliu al istoriei războiului”, a insistat fostul lider FN.

”Sub acoperirea recunoaşterii realităţii şi caracterului «destul de mizerabil» al camerelor de gazare”, ”Jean-Marie Le Pen nu a încetat să le relativizeze importanţa”, se subliniază în hotărârea primei instanţe, pronunţate de către un tribunal corecţional, în aprilie 2016, în care se arată că el făcea o concesie ”doar aparentă”. Curtea de Apel a confirmat această analiză.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările