Jean-Marie Le Pen nu a ratat ocazia de a strica sărbătoarea Frontului Naţional, victorios în alegerile regionale din Franţa

Jean-Marie Le Pen nu a ratat ocazia de a strica sărbătoarea Frontului
Naţional, victorios în alegerile regionale din Franţa

Jean-Marie Le Pen votează la alegerile regionale din Franţa FOTO Twitter Jean-Marie Le Pen @lepenjm

Frontul Naţional (FN) a obţinut un scor istoric în alegerile regionale din Franţa, un succes inedit pentru Marine Le Pen şi Marion Maréchal, fiica, respectiv nepoata fondatorului FN Jean-Marie Le Pen. Cu toate acestea, liderul istoric al FN, exclus din partid, nu a ratat ocazia de a strica sărbătoarea fiicei sale, aflate în prezent la conducerea formaţiunii politice extremiste, cu care întreţine o dispută verbală de mai mulţi ani.

Ştiri pe aceeaşi temă

Jean-Marie Le Pen, exclus din FN în acest an, a postat două mesaje provocatoare pe Twitter, imediat după anunţarea rezultatelor.

În primul mesaj, cu titlul „Să transformăm succesul în victorie“ şi însoţit de hashtag-urile #onestcheznous  (oneşti nu noi) şi #lesfrançaisdabord (în primul rând francezii), cofondatorul FN şi-a arogat victoria în alegerile regionale, deşi partidul este condus în prezent de fiica sa Marine Le Pen.

„Cred că această victorie nu este decât o etapă în drumul nostru spre putere la prezidenţialele şi legislativele din 2017“, s-a felicitat Jean-Marie Le Pen, în vârstă de 87 de ani.

Ulterior, liderul extremist francez a postat un mesaj mai provocator. Pentru a celebra victoria nepoatei sale Marion Maréchal Le Pen în primul tur în regiunea Provence-Alpi-Coasta de Azur, în sud-estul Franţei, fostul preşedinte al FN nu a găsit nimic mai bun decât să posteze o înregistrare video în care primarul oraşului Nissa, rivalul politic (Republicanii) Christian Estrosi apare dansând alături de evrei ortodocşi. Mai târziu, Jean-Marie Le Pen a şters acest mesaj.

Apoi, politicianul francez s-a declarat, la RTL, „mândru de toţi candidaţii (FN) care s-au bătut“ în alegerile regionale, avertizând că „trebuie să rămână mobilizaţi, fiindcă este doar primul tur“.

La rândul ei, preşedinta FN, Marine Le Pen, a salutat un „rezultat magnific“ şi s-a declarat mândră de „victoria Frontului Naţional şi a Franţei“.

Frontul Naţional a obţinut victoria în primul tur al alegerilor regionale, cu aproximativ 30% din voturile exprimate duminică în Franţa, clasându-se înaintea dreptei aliate cu formaţiuni de centru şi mult înaintea stângii, potrivit Reuters.

FN se clasează pe primul loc în şase regiuni, Les Républicains (LR, dreapta) şi aliaţii lor de centru în patru, iar Partidul Socialist (PS, stânga) şi aliaţii săi în două regiuni, potrivit unor estimări Ifop-Fiducial şi Ipsos-Sopra-Steria.

FN îşi depăşeşte astfel recordul la nivel naţional, după cel de 25,25% (5,1 milioane de voturi) obţinut în martie, în primul tur al alegerilor departamentale.

Rezultatele de duminică seara confirmă ancorarea locală a partidului „lepenist“, care şi-a stabilit ca obiectiv consolidarea reţelei teritoriale în vederea unei abordări de pe o poziţie de forţă a alegerilor prezidenţiale din 2017.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările