Jean-Claude Juncker: Marea Britanie nu va mai primi o scurtă amânare a Brexit după 12 aprilie

Jean-Claude Juncker: Marea Britanie nu va mai primi o scurtă amânare a Brexit după 12 aprilie

Premierul britanic Theresa May şi preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker

Preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, a declarat că Marea Britanie nu va mai obţine o scurtă amânare a Brexit dacă Parlamentul Regatului Unit nu va aproba acordul de ieşire din UE la data de 12 aprilie, cel târziu.

„12 aprilie este ultimul termen-limită pentru aprobarea Acordului de retragere de către Camera Comunelor. Dacă până atunci nu vor face aceasta, nu va mai fi posibilă nicio altă scurtă amânare”, a declarat şeful CE în Parlamentul European.
 
„Un scenariu fără acord la miezul nopţii pe 12 aprilie este acum foarte probabil. Nu este rezultatul pe care îl doresc. Dar este un rezultat pentru care m-am asigurat că UE este pregătită”, a adăugat preşedintele Comisiei Europene.
 
Premierul britanic Theresa May se întâlneşte miercuri cu liderul opoziţiei laburiste Jeremy Corbyn, într-o încercare de a elabora un compromis în vederea Brexitului cu scopul de a evita ca Regatul Unit să iasă din Uniunea Europeană (UE) fără acord (”no deal”) la 12 aprilie, relatează AFP.
 
Conducătoarea conservatoare i-a întins o mână adversarului său politic marţi seara şi şi-a anunţat intenţia de a le cere liderilor europeni o nouă amânare a datei Brexitului, pentru a-şi acorda timp să ajungă la o soluţie susceptibiă să fie în sfârşit acceptată de un Parlament care a respins, până acum, toate scenariile propuse.
 
”Unitatea naţională este necesară pentru a apăra interesul naţional”, a subliniat May, pentru a-şi justifica demersul, foarte rău primit de o parte a taberei sale, care se teme că ea ar putea să deschidă calea unui Brexit mai blând, sinonim cu relaţii economice strânse cu UE.
 
Până acum, şi unul şi celălalt au afişat poziţii diametral opuse.
 
May apără o ieşire din paiaţa unică şi uniunea vamală, pentru ca regatul să poarte o politică comercială autonomă şi să pună capăt liberei circulaţii a persoanelor, în timp ce Corbyn doreşte o uniune vamală strânsă şi a votat luni în favoarea rămânerii în piaţa unică.
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: