Je suis Charlie... Où êtes-vous, l'Europe? (Unde eşti, Europa?)

„Am deschis porţile spaţiului european şi democratic, oferind găzduirea unor naţiuni care încă nu pot primi în ogorul lor suflestec, spiritual seminţele drepturilor şi libertăţilor democratice”

Fanatismul religios loveşte sângeros în inima Uniunii Europene. Asupra ”Oraşului Luminilor” s-a prăvălit bezna barbarismului. Adepţii bolnavi cu mintea şi cu sufletul ai unui "jihad" sângeros, stupid şi inutil, dând dovadă de o laşitate mizerabilă, au ucis cu sânge rece 12 persoane, jurnalişti şi poliţişti, rănind grav alte 11 persoane, la sediul publicaţiei ”Charlie Hebdo”, crezând că aşa pot să asasineze idealul libertăţii de exprimare.

Fundamentaliştii şi extremiştii din toate religiile lumii (inclusiv cei din Creştinism) sunt convinşi că libertatea de exprimare este un pericol pentru supremaţia religiei lor. Apelul la violenţă, la forţa glonţului este însă dovada primitivismului convingerilor acestor indivizi, care lipsiţi fiind de forţa argumentelor, a gândirii, folosesc teroarea şi crima pentru a-şi impune ideile religioase.

Dintre toate formele de extremism religios, cea mai sângeroasă şi barbară se dovedeşte a fi în prezent aceea a radicalismului islamic, al cărui vârf de lance este Statul Islamic, care foarte probabil că se află în umbra actului terorist comis la Paris.

Foarte grav pentru Uniunea Europeană este faptul că radicalismul islamic cunoaşte o dezvoltare şocant de rapidă în teritoriile noastre europene, fiind ocrotit chiar de drepturile şi libertăţile garantate de legislaţia europeană, precum şi favorizat de spiritul de toleranţă şi deschiderea europenilor spre inter-culturalitate. În acelaşi timp, combativitatea spirituală şi culturală a europenilor este tot mai redusă, paradoxal, de insistenţa cu care liderii politici ai Uniunii Europene încearcă să creeze şi să implementeze un nou şi artificial model al cetăţeanului european multicultural - un fel de "novo homine europaeus" care îşi hrăneşte sufletul din toate culturile şi spiritualităţile omenirii ajungând într-un final să-şi piardă identitatea şi să moară sufleteşte.

Cetăţenii Uniunii Europene, mai ales cei de vârste tinere, sunt tot mai rătăciţi într-un stupid sincretism cultural, în indiferentism religios şi amoralitate - trăind între ”ciocanul” necesităţii de a fi cât mai competitivi şi eficienţi pe piaţa liberă a unui sistem economic european tot mai puţin capabil să le ofere locuri de muncă şi ”nicovala” lui ”carpe diem” care îi amăgeşte că le-ar risipi oboseala existenţei de europeni, hrănindu-i cu un "carcalete" multicultural care amestecă bucăţile uşor de digerat din tradiţiile naţiunilor europene, cu frânturi din obiceiurile imigranţilor asiatici, africani etc. adoptaţi de Europa şi cu felurite inovaţii ale agresivilor activişti ai libertăţii absolute.

Se obţine o falsă spiritualitate, o falsă cultură care riscă să transforme spiritul european într-un morman de lemne uscate din care radicalismul islamic îşi va afla necesarul combustibil pentru Jihadul său barbar. Numărul tot mai mare de tineri europeni occidentali care pleacă voluntari în armata de terorişti a Statului Islamic reprezintă probabil doar începutul catastrofei...

În contextul unui grav abandon spiritual şi cultural, Uniunea Europeană este supusă islamizării, un fenomen social, cultural şi religios care - cel puţin teoretic, în numele multiculturalităţii şi toleranţei - nu este şi nici nu trebuie să fie considerat a fi un pericol, o ameninţare la adresa naţiunilor europene.

Coform unui studiu realizat de ”The Pew Research Center’s Religion & Public Life Project” (remis publicităţii la sfârşitul anului 2012), populaţia de credinţă musulmană a planetei era de aproximativ 1,6 miliarde, în 2010, adică de 23% din numărul total de locuitori. În Europa locuiesc 6% din musulmanii planetei, adică aproximativ 43.490.000 de musulmani europeni. (studiul poate fi lecturat la adresa de Internet: http://www.pewforum.org/2012/12/18/global-religious-landscape-muslim/)

În Uniunea Europeană, comunităţile de musulmani - contrar declaraţiilor liniştitoare şi optimiste făcute de diferite organizaţii civice şi religioase islamice europene, care declamă loialitatea faţă de valorile U.E., precum şi de unii oficiali europeni - se confruntă cu multe şi periculoase dificultăţi de adaptare şi de integrare, ţara cu cele mai mari tensiuni provocate de aceste dificultăţi fiind Franţa.

Conform unui studiu realizat de ”Gatestone Institute” (USA) - şi publicat pe site-ul institutului cu o zi înainte de atentatul de la Paris! - în anul 2013, Franţa a fost supusă unui adevărat proces de islamizare. Deşi statul francez nu realizează statistici oficiale despre apartenenţa religioasă a cetăţenilor săi, ”Gatestone Institute” estimează că în anul 2013, populaţia de religie musulmană a Franţei a atins cifra de 6,5 milioane de persoane (aproximativ 10% din populaţia totală a Franţei).

În comunităţile de musulmani francezi, inadaptarea, eşecul de a se integra în societatea franceză, dar şi discriminarea la care sunt supuşi musulmanii (mai ales cei de origine africană) se exprimă prin ceea ce deja a devenit fenomenul ”incendierii autoturismelor”. La 1 ianuarie 2013, ministrul de interne Manuel Valls anunţa că în noaptea de anul nou au fost incendiate un 1.193 de autoturisme şi camioane, precizând că în fiecare an, în Franţa, conform relatărilor presei, sunt incendiate aproximativ 40.000 de autoturisme.

Aceste acte de vandalism sunt expresia protestului tinerilor musulmani din cartierele de mahala ale oraşelor franceze - cunoscute sub denumirea de ”banlieues” - afectate grav de şomaj, discriminare, violenţă. Sub elegantul covor al secularismului şi laicităţii statului francez, se ascunde gunoiul discriminării la care francezii îi supun pe musulmani, dar şi mizeria extremismului violent propovăduit de fanaticii musulmani.  

În studiul publicat de ”Gatestone Institute” se precizează că jihadiştii francezi, împreună cu camarazii lor extremişti din întreaga lume, dezbăteau deja din ianuarie 2013 cum să fie pedepsiţi jurnaliştii de la ”Charlie Hebdo”, care publicaseră la începutul anului 2013 caricaturi despre biografia Profetului. În postările de pe reţelel de socializare, jihadiştii discutau despre diferite variante de acte teroriste pe care să le comită ca pedeapsă pentru fapta jurnaliştilor francezi: ”să ucidem ambasadorii Franţei, aşa cum au făcut luptătorii libieni l-au ucis pe ambasadorul SUA din Benghazi; să realizăm atentate similare cu cele de la New York 9/11, Londra 07 iulie 2005 şi Madrid 11 martie 2004; să efectuăm atacuri sinucigaşe asupra cădirii Ministerului francez de Informaţii; să organizăm demonstraţii în faţa ambasadelor franceze etc."

În acelaşi studiu se citează un sondaj realizat, în ianuarie 2013, de publicaţia Le Monde, care constată că 74% dintre francezi consideră Islamul ca intolerant şi incompatibil cu valorile franceze, că 70% dintre francezi afirmă că sunt prea mulţi străini în Franţa, iar 67% dintre francezi spun că nu se mai simt acasă, în Franţa.

Totodată, este citat şi un fragment dintr-un discurs rostit, la începutul anului 2013, de un activist islamist britanic în cadrul unui protest de stradă în faţa Ambasadei Franţei la Londra: ”Ceea ce îi spunem lui Francois Hollande este că Musulmanii din toată lumea nu se vor odihni până când Islamul nu va domina Franţa şi întreaga lume. Islamul nu va domina doar în Mali, Afghanistan şi Africa, ci şi în Franţa, la Paris şi în Anglia. Francois Hollande trebuie să înţelegi că tu eşti copilul lui Faraon, sângele lui Faraon curge în venele tale! Mişcarea Islamică va deveni sistem de viaţă sub nasul vostru. Soţiile voastre, femeile franceze, poporul Franţei vor trăi sub mişcarea Islamică, chiar dacă vouă nu vă place. Mulţi dintre rezidenţii din Paris sunt musulmani. Cu voia lui Allah, sistemul francez va fi adaptat după Legea Islamică Sharia şi cei mai mulţi dintre locuitorii Franţei vor fi musulmani!”

Studiul realizat de ”Gatestone Institute” merită citit (poate fi lecturat integral la adresa de Internet: http://www.gatestoneinstitute.org/4120/islamization-france). La finalul studiului este citat filosoful Alain Finkielkraut, care critică vehement multiculturalismul Uniunii Europene: ”Elitele europene au greşit în mod constant promovând multiculturalismul ca model pentru viitor. Neîncredere predomină, comunitarismul este în floare, societăţi paralele se formează şi se distanţează continuu unele de celelalte.” În viziunea filosofului Alain Finkielkraut, în Franţa ”imigraţia obişnuia să meargă mână în mână cu integrarea în cultura franceză. Aceasta a fost regula jocului. Mulţi dintre noii sosiţi nu mai vor să respecte această regulă. În cazul în care imigranţii sunt majoritari în cartierele lor, cum îi mai putem integra? Mulţi dintre musulmanii din Europa se re-Islamizează. Stânga politică nu vrea să accepte că aici există o ciocnire a civilizaţiilor!”

”Gatestone Institute” publică pe site şi un alt studiu dedicat fenomenului islamizării în Marea Birtanie, în anul 2014. Cităm aici doar afirmaţiile făcute, în august 2014, de fostul Arhiepiscop de Canterbury, Lord Carey, care avertiza că Islamul radical este în creştere şi că ”pune în pericol modul nostru de viaţă, subminează valorile care au fost câştigate de-a lungul secolelor. Prin adoptarea multiculturalismul şi ideea că fiecare cultură şi credinţă este de valoare egala ne-am trădat propriile tradiţii de primitoare străini la mal nostru. Adevărul este că pentru prea mult timp doctrina multiculturalismului a condus la stabilirea imigranţilor în comunităţi complet separate în oraşele britanice. Acest lucru a dus la apariţia crimelor de onoare, a circumciziei genitale a femeilor şi la stabilirea legii sharia în numeroase enclave din comunităţi britanice.” (Articolul poate fi lecturat integral la adresa de Internet: http://www.gatestoneinstitute.org/4996/britain-islamization). 

Atentatul terorist comis împotriva jurnaliştilor publicaţiei ”Charlie Hebdo”, dacă îl analizăm în contextul conflcitului dintre civilizaţia europeană şi civilizaţia musulmană, exprimată înclusiv în formele sale extremiste, reprezintă mai mult decât un atac la adresa libertăţii de exprimare, este dovada neputinţei noastre.

Liderii politici şi naţiunile Uniunii Europeane şi ale tuturor democraţiilor occidentale trebuie să înţeleagă realitatea acestei neputinţe, faptul că multiculturalismul european este un faliment dezastruos, iar exportul de democraţie a eşuat lamentabil.

Am deschis porţile spaţiului european şi democratic, oferind găzduirea unor naţiuni care încă nu pot primi în ogorul lor sufletesc, spiritual seminţele drepturilor şi libertăţilor democratice. Tradiţiile lor, istoria, mentalităţile care le-au format şi le animă opresc aceste naţiuni să-şi asume democraţia. Integrarea lor necesită probabil secole şi nu câteva decenii, cum sperau arhitecţii Uniunii Europene. Mult mai grav însă am tratat indivizii acestor naţiuni ca pe nişte fiinţe umane "de mâna a doua", considerându-i mână de lucru ieftină şi acceptându-le prezenţa la marginea societăţii noastre doar în măsura în care se dovedesc a fi utili ca semi-sclavi pentru profitul marelui capital european. I-am enclavizat, i-am ignorat, i-am exploatat, ba chiar i-am dispreţuit.

Integrarea minorităţilor etnice şi religioase în Uniunea Europeană nu a fost niciodată una sinceră, iar implementarea multiculturalismului se dovedeşte de fapt a fi o aberaţie. Politicile de integrare gândite de birocraţii Uniunii Europene prin birourile lor călduţe, departe de sărăcia şi violenţa mahalalelor de musulmani, de romi, de magrebieni, de turci, arată bine în pliantele frumos colorate tipărite pe milioane de euro, în proiectele finanţate din bani europeni. În realitate însă, aceste politici sunt doar nişte imbecilităţi de birocraţi. De fapt, Uniunea Europeană nu a fost capabilă să-i integeze pe minoritarii romi europeni, cum de am crezut că va reuşi să-i integreze pe musulmani, care au spirit combativ şi o spiritualitate, o cultură şi capacităţi de organizare şi de reacţie socială superioare?

Am încercat să impunem democraţia prin forţa armelor, asupra unor naţiuni pe care nu am reuşit şi poate că nici nu am dorit să le cunoaşte corect şi suficient sub aspectul istoriei, mentalităţilor şi spiritualităţii lor. Imbecila politică a Occidentului şi a NATO în Orientul Mijlociu şi în Nordul Africii - să provoci războiul, să-l câştigi, dar să fii incapabil să aduci pacea - superficialitatea criminală de care am dat dovadă în procesul de interacţiune cu realităţile naţionale şi regionale din aceste zone, egoismul economic aproape identic de criminal cu care am încercat să exploatăm resursele lor, au hrănit dorinţa de răzbunare a multora dintre cei care ne-au privit, la început, ca pe nişte eliberatori.

A fost suficientă această dorinţă de răzbunare pentru ca extremiştii islamişti să-şi poată organiza şi alimenta cu oameni şi resurse o structură militară, politică şi economică internaţională de tip terorist a cărei expresie supremă este în prezent Statul Islamic.

Citind numai studiul făcut de ”Gatestone Institute” despre islamizarea Franţei în 2013 - deşi probabil că există cu mult mai multe şi mai detaliate materiale pe aceeaşi temă - înţelegem că atentatul de la Paris nu trebuia să fie o surpriză pentru serviciile de securitate şi de informaţii franceze. Totuşi, se pare că a fost...

Privind la spectacolul macabru al ofensivei Statului Islamic în Orientul Mijlociu şi al atentatelor sau încercărilor de atentat comise de jihadişti în tot mai multe state europene, la impertinenţa cu care activiştii islamişti susţine aproape făţiş acţiunile Statului Islamic, prin discursuri pline de ură împotriva valorilor democraţiei occidentale, privind la entuziasmul cu care tinerii europeni merg să se înroleze în armata de terorişti a Statului Islamic te întrebi de ce armatele NATO, atât de moderne şi de generos finanţate din banii naţiunilor democratice, nu intervin să oprească ofensiva acestei entităţi aproape statale a extremismului islamic?

În atmosfera de şoc, durere şi protest care se răspândeşte treptat nu numai în Franţa, ci în întreaga Uniune Europeană, privim la ruina care începe să cuprindă casa noastră comună şi ne lăsăm sufletul să plângă, strigând o ultimă întrebare: Où êtes-vous, l'Europe?