Italia: Preşedintele Mattarela şi premierul Conte participă la funeraliile de stat pentru 18 dintre victimele accidentului de la Genova

Italia: Preşedintele Mattarela şi premierul Conte participă la funeraliile de stat pentru 18 dintre victimele accidentului de la Genova

Foto: EPA/EFE

Preşedintele italian Sergio Mattarela şi prim-ministrul Giuseppe Conte vor participa la funeraliile de stat organizate pentru 18 dintre victimele accidentului de la Genova, scrie BBC.

Ştiri pe aceeaşi temă

Mattarella şi Conte vor conduce persoanele îndoliate la o ceremonie în Genova.
 
Până în prezent, bilanţul celor decedaţi este de 38 iar încă cinci persoane sunt date dispărute.
 
Unele familii nu vor participa la ceremonia de sâmbătă în semn de protest faţă de autorităţi.
 
Prăbuşirea podului care făcea parte din autostrada Morandi a dus la o dezbatere tensionată în Italia privind infrastructura ţării.
 
Vineri, rudele celor decedaţi s-au reunit la sala din Genova unde au fost adunate sicriele pentru înmormântarea de sâmbătă. Membrii familiilor s-au îmbrăţişat şi au pus fotografii şi flori pe sicriele celor apropiaţi.
 
Ceremonia de sâmbătă are loc într-o zi de doliu naţional şi va fi condusă de arhiepiscopul oraşului, cardinalul Angelo Bagnasco.
 
Mai mult familii au ales să nu participe şi vor organiza înmormântări private în alte zone ale Italiei.
 
Nunzia, mama unui tânăr de 26 de ani care a murit în accident, a declarat că ea consideră că statul italian este responsabil şi că „parada politicienilor este o ruşine”. Ea a adăugat că oficialii guvernului nu ar trebui să fie văzuţi la înmormântarea victimelor.
 
Conte a confirmat vineri că au fost demarate procesele legale pentru a opri contractele cu firma de autostrăzi Autostade per I’Italia.
 
„Astăzi guvernul a trimis oficial plângerea care lansează procesul de revocare a concesiei”, a declarat el.
 
Autorităţile susţin că firma „avea obligaţia să se ocupe de mentenanţa autostrăzii” şi nu a făcut acest lucru. Firma are la dispoziţie 15 zile pentru a prezenta contra-argumente.
 
Compania insistă că şi-a îndeplinit datoria, afirmând că podul era monitorizat constant, exact cum era cerut de lege şi că au fost făcute mai multe verificări în plus de experţi externi.
 
Conte a declarat că, în viitor, guvernul va cere companiilor care se ocupă de infrastructura Italiei să investească mai mult în mentenanţă şi siguranţă.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: