Italia. Premierul Giuseppe Conte şi-a depus demisia cu gândul la un nou mandat

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Giuseppe Conte FOTO EPA-EFE
Giuseppe Conte FOTO EPA-EFE

Premierul italian Giuseppe Conte şi-a depus demisia marţi şi speră să primească din partea preşedintelui un nou mandat, al patrulea în decurs de trei ani.

Potrivit presei italiene, Conte a comunicat Cabinetului că renunţă la sarcini şi a înmânat demisia preşedintelui Sergio Mattarella.

El speră acum că va primi ocazia de a organiza un nou guvern de coaliţie şi de a reconstrui majoritatea parlamentară.

Conte a pierdut majoritatea în Senat, camera superioară a Parlamentului, săptămâna trecută, când partidul partener Italia Viva, condus de fostul premier Matteo Renzi, a renunţat la conducere din cauza gestionării de către Guvern a crizei sanitare şi recesiunii economice.

Astfel, Giuseppe Conte nu a avut alternativă decât să demisioneze şi să deschidă oficial o criză guvernamentală care îi va da mai mult timp pentru a obţine un acord de coaliţie.

Este aşteptat ca preşedintele italian Sergio Mattarella să îi accepte demisia şi să susţină curând consultări cu liderii partidelor politice.

Dacă va considera că Giuseppe Conte poate primi sprijinul necesar să formeze un nou Executiv, îi va da la dispoziţie câteva zile să încerce să finalizeze un acord şi să schiţeze noul Cabinet. Dacă nu, Mattarella trebuie să găsească un alt candidat considerat capabil să formeze o coaliţie. Dacă nici acest lucru nu va funcţiona, va trebui să convoace alegeri cu doi ani înainte de termen.

Conte este avocat neafiliat politic direct, însă apropiat celui mai mare partid din Parlament, Mişcarea 5 Stele. Conte a preluat, iniţial, conducerea Guvernului în 2018. 

Criza sanitară a provocat cea mai gravă recesiune în Italia de la Al Doilea Război Mondial, iar guvernul a făcuy eforturi privind un plan de cheltuire a celor 200 de miliarde de euro primite din fonduri europene în sprijinul redresării economiei.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite