Nu ar fi singurul motiv de îngrijorare, dacă preşedintele italian Sergio Mattarella va da curs, în cele din urmă, propunerii coaliţiei anti-sistem privind viitorul şef al Consiliului de Miniştri. Cealaltă opţiune este să provoace alegeri anticipate, care se pot dovedi, însă, la fel de periculoase precum cele din 4 martie. Deocamdată, şeful statului italian profită de îndoielile apărute în legătură cu parcursul academic al candidatului: Giuseppe Conte (54 de ani), avocat şi profesor de drept civil şi administrativ, necunoscut până acum în plan politic. Imediat după anunţarea numelui său pentru conducerea guvernului de către liderii ineditei majorităţi parlamentare anti-sistem, a fost publicat impresionantul său CV de 12 pagini. Între cursurile de perfecţionare juridică menţionate, alături de prestigioasele Yale, Cambridge ori Sorbona, figurează New York University. Unde însă, potrivit New York Times, nu se găseşte nicio urmă a trecerii sale.

Chiar dacă îi va accepta nominalizarea, e posibil, potrivit presei italiene, ca Sergio Mattarella să-i pretindă un program propriu de guvernare, ignorând contractul dintre Liga şi Mişcarea 5 Stele (M5S) ce constituie programul de guvernare propus. Greu de imaginat, însă, transpunerea în practică a acestei variante, oricâte temeri stârnesc în capitalele europene cele 30 de puncte ale proiectului guvernamental.

România, de pildă, ar urma să fie vizată atât de reconsiderarea propusă pentru relaţia UE-Rusia, cât şi de preconizata desfiinţare a taberelor de romi şi de valul de ostilitate faţă de imigranţi care s-ar putea să afecteze minoritatea română din Italia, dacă climatul social se va degrada după tiparul discriminării şi stigmatizării practicate, acum un deceniu, de guvernul Berlusconi faţă de români.

Spre o nouă criză a datoriilor?

La Bruxelles şi în marile cancelarii europene provoacă frisoane gândul că a treia mare economie a zonei euro tinde să întoarcă spatele politicii de austeritate şi să intre într-o spirală nesustenabilă a cheltuielilor publice, în condiţiile în care Italia este a doua cea mai îndatorată ţară europeană după Grecia (datoria publică a Italiei este de 131,8% din PIB, faţă de 81,6% media europeană).

Dar realitatea seacă e că unul din doi alegători italieni a votat cele două formaţiuni anti-sistem, Mişcarea 5 Stele şi Liga, ale căror promisiuni ar presupune costuri estimate la circa 100 de miliarde euro. Este vorba de venitul minim garantat de 780 de euro pe persoană, scăderea vârstei de pensionare şi facilitarea pensionării anticipate, precum şi trecerea de la impozitul progresiv pe venit la cel fix, în două trepte, de 15% şi 20%. Acest program de guvernare a fost validat, în week-end, de peste 90% din militanţii celor două partide, în cadrul unor consultări organizate pe Internet şi la standuri publice.

Nu doar facilităţile fiscale promise i-au convins pe italieni. Ci şi planul unei reforme instituţionale, vizând reducerea numărului de parlamentari (de la 630 de deputaţi la 400 şi de la 318 senatori la 200), care ar urma să fie aleşi cu toţii prin vot universal şi ar avea interdicţia de a-şi schimba grupul politic în cursul mandatului. Totodată, se doreşte înăsprirea legislaţiei anti-corupţie, prin majorarea pedepselor, noi măsuri de recuperare a prejudiciului, interdicţia pe viaţă a ocupării de funcţii publice pentru cei vinovaţi şi utilizarea de agenţi provocatori pentru a testa onestitatea funcţionarilor. În special persoanele condamnate sau în curs de anchetare nu vor mai putea deţine funcţia de ministru.

Nu lipsesc din programul guvernamental măsurile pentru relansarea natalităţii: creşe gratuite pentru italieni şi TVA de 0% pentru produsele destinate nou-născuţilor.

La Bruxelles, există temeri privind o criză italiană, după modelul grecesc, dar de o mult mai mare amploare

Seducătoare pentru votanţi, aceste promisiuni îngrijorează prin amploarea cheltuielilor preconizate. Ieri, vicepreşedintele Comisiei Europene, Valdis Dombrovskis, a cerut o ”politică bugetară rezonabilă” viitorului guvern italian, amintind proporţiile datoriei publice. Săptămâna trecută, un alt vicepreşedinte al Comisiei, Jyrki Katainen, a avertizat că regulile pactului european de stabilitate şi creştere se aplică tuturor statelor membre ale Uniunii.

La Bruxelles, există temeri privind o nouă criză în UE, precum cea greacă, dar de această dată de o mult mai mare amploare, având în vedere ponderea Italiei în PIB-ul UE (11,2% - de zece ori mai mare decât a Greciei sau a României), respectiv în PIB-ul zonei euro (15,4%). Imposibilitatea UE de a susţine un dezechilibru bugetar major în cazul Italiei poate duce la o nouă criză a datoriilor, cu un grad major de risc pentru existenţa zonei euro.

Un prim indicator al reacţiei pieţei financiare: Bursa din Milano e în scădere. Iar diferenţa între rata dobânzii cu care se împrumută Italia în comparaţie cu Germania e în creştere. Pentru o dobândă de 1% în cazul unui împrumut dat Germaniei, Italia nu poate obţine acum o dobândă mai mică de 2,73%. În 2011, acest raport al costului datoriei era de 1 la 5.

Rusia, interlocutor strategic?

Sunt de aşteptat dispute între Roma şi Bruxelles şi pe alte planuri. Pactul guvernamental prevede ”o deschidere faţă de Rusia, care nu trebuie să fie percepută ca o ameninţare, ci ca un partener economic şi comercial”. În acest sens, Italia ar urma să propună retragerea sancţiunilor impuse Rusiei, pe care o doreşte interlocutor strategic. Chiar dacă Italia dă, de câţiva ani, pe diverse căi, semne de bunăvoinţă faţă de regimul Putin, de această dată riscăm să ne aflăm în faţa unei rupturi făţişe de principiul solidarităţii euro-atlantice pe care s-a bazat, în era postbelică, politica externă italiană.

”Italia nu e tabăra de refugiaţi a UE” (Luigi di Maio)

Un alt posibil motiv de confruntare îl reprezintă duritatea politicii anti-migraţie. Liderul Ligii, Matteo Salvini, vicepreşedinte al grupului europarlamentar condus până de curând de Marine Le Pen, a reuşit în alegeri, performanţa de a-l devansa pe Berlusconi pe dreapta eşichierului şi datorită angajamentului de a expulza 500.000 de imigranţi ilegali către Africa, în următorii cinci ani. Obiectivul se regăseşte în programul de guvernare şi reflectă sloganurile celor doi lideri populişti: ”Stop invaziei!” (Salvini) şi ”Zero migranţi!” (Luigi di Maio, conducătorul Mişcării 5 Stele).

Să nu uităm, în acest context, apelul ministrului maghiar de externe, Peter Szijjarto, după alegerile italiene din martie, la o colaborare mai strânsă între Ungaria, Austria şi Italia în domeniul migraţiei. Având în vedere că în Austria extrema dreaptă este la guvernare din decembrie, în coaliţie cu conservatorii cancelarului Sebastian Kurz, această coordonare devine probabilă.

Europa se va confrunta, aşadar, în perioada următoare, cu o provocare italiană pe multiple planuri. Pentru că e greu de crezut că preşedintele Mattarella va putea struni majoritatea parlamentară a acestei coaliţii fără precedent. Iar modul în care Bruxellesul şi Roma vor gestiona noua relaţie va influenţa puternic atât stabilitatea economică şi coeziunea UE, cât şi tendinţele politice continentale pentru alegerile europarlamentare de anul viitor.