Italia ia în considerare spitalizarea forţată a celor care refuză tratamentul medical pentru Covid-19, deşi au simptome

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO AFP
FOTO AFP

Ministrul italian al sănătăţii a propus introducerea internării forţate a oamenilor care refuză tratamentul în spital pentru Covid-19 în contextul în care Italia se confruntă cu noi focare de coronavirus stârnite de persoane venite de peste hotare, relatează The Guardian.

Ministrul italian al sănătăţii s-a gândit la această măsură după ce un bărbat întors dintr-o călătorie de afaceri în Serbia a manifestat simptome şi a refuzat spitalizarea. Bărbatul de 64 de ani este sursa  unei serii de contaminări în regiunea Veneto: cinci persoane au fost confirmate pozitiv la coronavirus şi alte zeci sunt în carantină după ce bărbatul a participat la o zi de naştere şi o înmormântare cu peste 100 de oaspeţi. Bărbatul se află în prezent internat în stare gravă, dar stabilă.

„Evaluez împreună cu echipa mea legală ideea unui tratament obligatoriu în cazul acelor persoane care au nevoie de el, dar îl refuză”, a spus  Roberto Speranza, ministrul sănătăţii. De regulă această opţiune se aplică în Italia doar în cazul problemelor mintale, dar poate fi impusă şi pentru bolile infecţioase. De altfel o astfel de măsură a fost luată deja în cazul unei femei în vârstă din regiunea Lombardia, cea mai afectată de pandemie. după ce la începutul lunii martie aceasta a refuzat tratamentul în pofida unor simptome serioase.

Speranza a avertizat că cei care încalcă regulile de izolare sunt pasibili de închisoare şi că toate persoanele sosite în Italia din afara spaţiului Schengen trebuie să respecte o carantină de  14 zile.

Italia a luat şi alte măsuri pentru a limita răspândirea virusului prin cazuri importate: a suspendat zborurile din Bangladesh pentru o săptămână după ce peste 200 de pasageri sosiţi luni pe aeroportul Fiumicino din Roma au fost testaţi pozitiv. Testele au fost făcute după izbucnirea unui focar în comunitatea bengaleză din regiunea Lazio: 12 din cele 19 cazuri înregistrate luni au provenit de la cei sosiţi din Bangladesh.

„După toate sacrificile nu ne permitem infecţii aduse din afară. E mai bine să fim precauţi, a spus Ministrul sănătăţii.

Italia a înregistrat luni 208 de noi cazuri şi 8 decese. De la mijocul lui iunie încoace au mai apărut 19 focare. Cel mai important dintre ele a avut loc la Bologna, Emilia-Romagna: 117 de lucrători ai unei firme de curierat au fost depistaţi pozitiv. La sfârşitul lunii iunie, un complex de apartamente a fost carantinat de armată după izbucnirea unui focar în rândul muncitorilor agricoli bulgari. 700 de rezidenţi au fost carantinaţi şi 73 de persoane au fost confirmate pozitiv până acum.

Luca Zaia, preşedintele regiunii Veneto a susţinut şi el propunerea privind spitalizarea forţată şi a introdus o amendă de 1.000 de euro pentru persoanele care nu respectă regulile de carantină. Un nou focar a izbucnit la Padua după ce o persoană întoarsă din Moldova a infectat alte 10 persoane.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite