Istanbul. Anchetă privind o eventuală neglijenţă criminală a celor doi piloţi ai avionului ce s-a rupt în trei după ce a ieşit de pe pistă VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Avionul companiei Pegasus s-a rupt în trei după ce a ieşit de pe pistă, la aterizare FOTO AFP
Avionul companiei Pegasus s-a rupt în trei după ce a ieşit de pe pistă, la aterizare FOTO AFP

Autorităţile turce au deschis joi o anchetă cu privire la o eventuală neglijenţă criminală din partea celor doi piloţi ai avionului de linie care a şieşit de pe pistă şi s-a rupt în trei, miercuri la aterizare la Istanbul. În urma incidentului, trei persoane au murit şi 179 au fost rănite, scrie presa turcă, citată de AFP.

Ancheta - deschisă de Parchetul din Istanbul - împotriva celor doi piloţi vizează o eventuală ”neglijenţă care a antrenat moartea sau rănirea”, potrivit postului de televiziune de stat TRT.

Această informaţie nu a putut fi confirmatăimediat la biroul procurorului.

Aeronava, un Boeing 737 aparţinând companieiaeriene private turce Pegasus s-a rupt în trei şi a luat foc miercuri, după ce a ieşit de pe pistă, pe Aeroportul Internaţional Sabiha Gökçen, situat pe malul asiatic al Istabulului.

Avionul, la bordul căruia se aflau 177 de pasageri şi şase membri ai echipajului şi care venea de la Izmir, în vestul Turciei, a aterizat în condiţii meteorologice nefavorabile, pe care autorităţile le-au prezentat drept o posibilă cauză a accidentului.

Trei cetăţeni turci au murit, iar 179 de persoane au fost rănite în acest accident spectaculos.

Partea din faţă a fuzelajului, în care se află cabina de pilotare şi primele rânduri de locuri, s-a desprins de restul aeronavei şi s-a răstunat. O a doua ruptură a avut loc la nivelul treimii din spate a avionului, în care se află ultimele zece rânduri şi coada aeronavei.

Avion Pegasus rupt - Aeroportul Sabiha Gokcen - Istanbul - Turcia / FOTO AFP

FOTO AFP

Guvernatorul Istanbulului Ali Yerlikaya a declarat că avionul a „alunecat aproximativ 60 de metri“ după ce a ieţit de pe pistă, după care a ”căzut de la o înălţime de 30-40 de metri” de pe un terasament.

În 2018, un avion al companiei Pegasus a ieşit spectaculos de pe pistă la Trabzon, în nord-estul Turciei, şi şi-a termiant cursa suspendat pe o parte pe o faleză. Nimeni nu a fost rănit în acest incident.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite