Irlanda: O fetiţă blondă, retrasă dintr-o familie romă de origine română

0
Publicat:
Ultima actualizare:
„Ingerul blond cu ochi verzi“ găsit la o familie de romi din Grecia
„Ingerul blond cu ochi verzi“ găsit la o familie de romi din Grecia

Autorităţile irlandeze au retras o fetiţă blondă în vârstă de şapte ani unei familii de etnie romă din Dublin care provine cel mai probabil din România, relatează publicaţia Sunday World.

Autorităţile irlandeze au descins la o familie de romi din cartierul Tallaght, în Dublin, şi au preluat o fetiţă blondă în vârstă de şase-şapte ani care trăia în locuinţă dar care nu părea a fi de etnie romă.

Poliţia a fost sesizată de o persoană care a observat o fetiţă blondă şi cu ochii albaştri în familia de romi. Cuplul de romi are mai mulţi copii şi susţine că fetiţa este fiica lor, fără însă a putea prezenta un certificat de naştere. Părinţii au declarat că fetiţa s-a născut la Spitalul Coombe din Dublin, în aprilie 2006, însă unitatea medicală nu a găsit nicio dovadă în acest sens.

Autorităţile irlandeze au preluat copilul, iar acesta va rămâne în grija serviciilor sociale până la clarificarea situaţiei. Potrivit publicaţiei, cei doi părinţi de etnie romă locuiesc în Irlanda de mulţi ani, dar sunt originari din România.

Cazul este asemănător cu cel din Grecia, unde o fetiţă blondă în vârstă de patru ani a fost găsită într-o tabără de romi. Un bărbat în vârstă de 39 de ani şi soţia sa, în vârstă de 40 de ani, au fost prezentaţi unei instanţe din oraşul Larissa, fiind puşi sub acuzare pentru răpire.
 

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite