Ipocrizie pe pâine fără şuncă

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

În timp ce în vest elitele îşi semnalizează furios virtutea, UE îşi compromite securitatea, iar săracii, afectaţi mai grav decât alţii de pandemie, vor sărăci şi mai rău, foametea riscând să ia proporţii cataclismice.

Progresul ştiinţific al ultimelor secole şi democratizarea au avut un extraordinar impact benefic asupra omenirii. Morţii prin inaniţie, sinistru însoţitor al omului de-a lungul istoriei sale, i s-a putut arăta, în fine, cartonaşul roşu. Media de vârstă a crescut sensibil, descoperirile, inovaţiile şi revoluţiile făcându-i pe mulţi să viseze chiar la un progres al medicinei, care să realizeze idealul "tinereţii fără bătrâneţe şi a vieţii fără de moarte".

Iluzii dulci şi realităţi amare

Şi ce viaţă dulce urma să se poată trăi! Treptata eliminare a inegalităţilor în faţa legii a început să diminueze perceptibil agresivitatea şi violenţele. Războaiele şi victimele lor, tot mai puţine, păreau pe cale să dispară complet. Apărată de mult huliţii americani şi de alianţa lor nordatlantică, Europa îşi tot celebrează epoca de pace prin care trece. Una de o longevitate fără egal în istorie. Deloc de mirare că ateul istoric israelian Yuval Harari spera să vadă în 2013 pogorându-se şi întrupându-se pe pământ, ca un soi de mesia laic, un nou imperiu. Unul global, al păcii.

Nădejdea lui prea puţin întemeiată în epoca în care Primăvara Arabă tocmai îşi arăta faţa hâdă, mutilată de genocidul sirian ori de războiul civil şi prin interpuşi yemenit, a supravieţuit acestor naufragii.

Pare s-o nutrească stăruitor, cu intoleranţă dogmatică, o tot mai progresistă, ideologizată şi ipocrită elită academică, mediatică şi economică globală. Una tot mai făţarnică, pentru că, între timp, realitatea globală a contrazis-o flagrant, fisurându-i frumoasa viziune, pe care totuşi nu şi-o revizuieşte. Inamicul ei public e Trump. Or, Rusia e pradă unei derive autoritare, de sorginte imperialistă şi neostalinistă, care face oribilul ţarism să pară simpatic. China se vede crunt desfigurată de genocidul asupra uigurilor şi de politica liberticidă a unui regim nu doar expansionist, ci şi excelând de asemeni în ipocrizie ubicuă, transportată în toate colţurile globului de o propagandă tot mai feroce.

În fine, realitatea a crăpat speranţele ideologilor şi în vestul închis de shutdown şi redeschis în atmosfera unei revoluţii de tip maoist. O dată cu ele s-a spulberat promisiunea utopică de pace eternă şi de progres fară limite. Visul şi egalitatea pe care le făgăduieşte s-au prefăcut în coşmarul unui Himalaia de cioburi. Ce anume riscă să rămână după trezirea din utopii neomarxiste înlocuind lupta de clasă cu lupta de rasă, reforma cu revoluţia culturală şi politicile identitare premoderne cu noi politici identitare medievale? O mahmureală generală. Şi o viaţă în sărăcie pentru cei mulţi.

E una care, pentru uiguri, câţi mai există în patrie nespălaţi pe creier, sau pentru copiii africani e încă de pe acum cumplită. Pe continentul negru restricţiile introduse întru combaterea pandemiei au agravat o criză corona care, potrivit ONU, ucide lunar zece mii de copii. Această tragedie de proporţii biblice n-are niciun ecou într-o presă apuseană exaltând morala, dar obsedată exclusiv de Donald Trump şi de greşelile sale reale sau imaginare.

Destinul muncitorilor români din vest

Tot spre zero riscă să se îndrepte bruma de venit a multor români muncind din greu, în condiţii adesea inumane, în industria cărnii sau în agricultura germană. Sub impactul crizei iscate de pandemie, prosperii ideologi ai anticapitalismului şi-au văzut sosit ceasul astral. Cu aplomb ecologist şi socialist i-au cerut şi au obţinut de la social-democratul ministru german al muncii un proiect de lege, prin care se interzic pe viitor subcontractele oferite muncitorilor români.

Dată fiind nemiloasa exploatare a românilor de către patroni profitori, rămaşi decenii la rând nederanjati şi, evident, necontrolaţi de oficialităţile germane, multă lume bună, iubitoare de animale, a aplaudat cu entuziasm în presă şi social media decizia guvernului berlinez.

Mai puţini se întreabă ce impact reacţionar va avea noua reglementare. Numărul românilor muncind în Germania, în industria cărnii, se va reduce, probabil, la un sfert. Urmează să fie siliţi să rămână în patrie ori să-şi caute aiurea locuri de muncă şi mai înrobitoare, alţi români, care nu-şi găsesc de lucru acasă, fiind condamnaţi să îngroaşe numărul şomerilor de pretutindeni.

Alt efect va fi scumpirea exorbitantă a preţului cărnii în Germania. În schimb, munca la negru şi contrabanda de produse de măcelărie vor lua amploare. La fel amenzile usturându-i oricum doar pe cei mai săraci.

Elita şi China comunistă

Dar cinica elită, parţial vegană, semnalizându-şi la orice pas virtuţile anti-rasiste, anti-naţionaliste şi anti-islamofobe, fară s-o deranjeze vizibil că-şi poartă imperturbabil tenişii NIKE confecţionaţi de robi uiguri în industria sclavagistă a Chinei comuniste, va mai fi dat o "lovitură grea capitalismului".

Concomitent, aceeaşi elită pompând bani cu nemiluita în organizaţii marxiste ca BLM şi Antifa va continua să-l facă albie de porci pe Trump în reţele de socializare, care acceptă să cenzureze şi să se lase cenzurate de chinezi. La telefoane Apple şi Samsung made in China îl va demoniza vesel, explicând locvace şi amuzant ce gafe face pe twitter. Se va lăsa spionată de smartphone-uri Huawei, în timp ce şefii giganţilor tehnologici îşi vor conduce spre luxoase vile şi palate de la Malibu şi de pe Coasta de Azur automobilele BMW şi Volkswagen, produse, ca şi mobilurile şi bascheţii lor, cu piese realizate de munca sclavilor musulmani recrutaţi întru robie şi spălare pe creier în vestul Chinei, de regimul comunist de la Beijing.

Efectul politic al duplicităţii

În era internetului, în care informaţiile şi interpretarea lor, oricât ar fi de marginalizate, disimulate, trunchiate sau falsificate în presă ori în social media, sfârşesc prin a-şi croi drum chiar şi până la talpa ţărilor. Consecinţele făţărniciei? Partidele de stânga se sinucid, căci se vor inflama şi mai rău decât până acum adevăraţii neprivilegiati, fie ei albi sau negri. În ochii acestui electorat vor continua să fie masiv discreditate tocmai mult clamatele valori progresiste, laolaltă cu economia de piaţă, democraţia şi principiile statului de drept.

La cârmă riscă să ajungă pretutindeni extremiştii. Ajutate de elite obediente, înfricoşate să nu-şi piardă privilegiile, dictaturile exultă. Căci crema cărturarilor trădează iar, ca în vremea lui Julien Benda, acceptând să prefaţeze tirania neototalitara prin anihilarea culturii şi rescrierea orwelliană a istoriei. Supravegherea totalitară va lua, ca în genocidala Chină, proporţii fară egal. Pauperitatea, foametea şi războaiele hibride şi high-tech, prin forţa lucrurilor mai violente decât conflictele barbariei din trecut, ameninţă să se reiveasca şi să pustiască ce-a rămas din civilizaţie.

Dacă acesta e progresul, vai şi amar. Amar ca berea sau ca pelinul cu care ne vom clăti gâtlejurile după ce, dacă o vom avea, ne vom înfuleca sănătoasa felie de pâine uscată cu şuncă vegană pe ea.

Petre Iancu - Deutsche Welle

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite