În acelaşi timp înţeleg că pentru ţările aflate mai la Est de România, Uniunea Europeană reprezintă un miraj. (Am scis recent despre cazul Ucrainei.) Nici la Kiev şi nici la Chişinău, Erevan, Baku sau Tblisi nu găsim nişte proiecte de ţară care să-şi mulţumească cetăţenii, ci nişte construcţii politice şi economice care servesc doar o mică elită, care controlează politica, economia şi resursele ţării. Aceste ţări, pe care le-am vizitat şi străbătut în lung şi-n lat, au o populaţie dezamăgită de clasa sa politică şi UE vine ca o ultimă salvare. Ce se va întîmpla la Vilnius şi ce vrea Rusia este întrebarea care domină agenda publică din regiune. Zilele astea am discutat cu Nicu Popescu, un bun cunoscător al acestor probleme, cercetător la Institutul Uniunii Europene pentru Studii de securitate, la Paris, şi autorul unei cărţi lansate recent: „Politica externă a Uniunii Europene şi conflictele post-sovietice” (Editura Cartier 2013)

Vilnius este o etapă importantă pe calea apropierii de UE, însă adevaratele realizari se aşteaptă pentru toamna lui 2014.

Dragă Nicu Popescu, văd că moldovenii (dar şi alte ţări care sînt pe listă) privesc spre Vilnius, unde va avea loc Summit-ul Parteneriatului Estic, cu multă speranţă. Văd în acel eveniment ceva aproape mistic, ca pe o ultimă şansă de salvare… Ce se va întâmpla de fapt la Vilnius? Ce oferă UE Republicii Moldova şi celorlalţi candidaţi?

Vilnius-ul este mai degrabă un simbol. Evident nu se va schimba nimic a doua zi, şi nici peste câteva luni. La Vilnius în privinţa Moldovei se aşteaptă două lucruri importante – parafarea acordului de Asociere şi o reiterare a Comisiei Europene că Moldova a îndeplinit condiţiile pentru liberalizarea vizelor.

Un alt fapt important: Comisia Europeană a recomandat statelor membre să scoată Moldova de pe lista statelor ai căror cetăţeni au nevoie de vize pentru a călători în UE pe o perioadă de pană în 3 luni. Şi într-un caz şi în altul, summitul este doar o etapă pentru atingerea acestor obiective. În cazul Acordului de Asociere – acesta va fi parafat la Vilnius, însă urmează a fi semnat probabil în Septembrie 2014, şi abia din toamna anului 2014 anumite din prevederile sale, în special cele ce ţin de zona de liber schimb vor intra provizoriu în vigoare. Cît despre liberalizarea vizelor, Comisia Europeană va propune modificarea unui regulament prin care ar muta Moldova din lista statelor care au nevoie de viză în lista statelor cetăţenii cărora nu au nevoie de vize. Cu toate procedurile interne care durează, probabil Moldova va obţine liberalizarea vizelor mai spre sfîrşitul anului 2014. Deci Vilniusul este o etapa importantă pe calea apropierii de UE, însă adevaratele realizari se aşteaptă pentru toamna lui 2014.

În cazul Ucrainei miza de la Vilnius ţine de semnarea acordului, însă ultimele evoluţii în cazul dosarului Timoşenko nu sunt tocmai pozitive. Nu exclud că Preşedintele Ianukovici va încerca să tărăgăneze semnarea acordului de asociere, chiar până în 2015, astfel încît să nu o elibereze pe Timoshenko, şi nici să provoace un conflict deschis cu Rusia inainte de alegerile prezidenţiale din primăvara lui 2015 în care Ianukovici intra de pe poziţii destul de slabe.

Ca om care cunoşti bine politica dusă de UE în legătură cu fostele ţări ex-sovietice ce prognostic dai pentru Vilnius?

Majoritatea summiturilor din lume au rezultate predeterminate. La fel şi cu Vilniusul. Nu va exista nicio supriză pentru Georgia sau Moldova. Aceste ţări vor parafa acordurile de Asociere. Principalele semne de întrebare ţin de faptul dacă Ucraina va semna sau nu Acordul de Asociere la Vilnius, însă răspunsul la această întrebare se va da şi el înaintea summitului prin decizia lui Ianukovici de a accepta transferul în Germania a Iuliei Timoşenko sau nu. În acest sens adevarata miză a Vilniusului se decide la Kiev nu la Vilnius.

Nu văd de ce Timoşenko ar primi un taratament spcial. Personal o văd ca pe o monedă de schimb în jocul geopolitic şi nu are nici o legătiră cu „principiile juridice şi democratice” trîmbiţate de UE. Dar e altă discuţie. Să revenim. Crezi că Moldova ar putea juca la două capete să încerce să parafeze Tratatul de Asociere cu UE, dar să încerce să intre şi în Uniunea Vamală Rusia-Belarus-Kazahstan? Dar Ucraina?

Acest lucru este imposibil din punct de vedere legal. Şi Moldova şi Ucraina pot avea zone de liber schimb cu mai multe ţări – şi cu UE, şi cu Rusia şi cu Vietnamul, dacă îşi doresc acest lucru. Dar nu poţi face parte dintr-o Uniune Vamală cu Rusia şi în acelaşi timp să ai zone de liber schimb ca stat independent cu UE, sau Turcia sau oricare altă ţară. Aceasta este imposibil, ca prin Zona de liber schimb un stat îşi păstrează dreptul suveran de a decide şi negocia cu alte state nivelul tarifelor vamale. Într-o Uniune Vamală – acest drept este delegat Uniunii vamale şi un stat nu mai are libertatea de a decide care vor fi tarifele aplicate la importuri. Să vă dau un exemplu concret.

De exemplu, Moldova decide ca în cadrul zonei de liber schimb cu UE taxa la importurile de maşini este zero. Deci dacă aduci în Moldova o maşină germană sau franceză – nu plateşti taxe de import. În acelaşi timp Rusia si Uniunea Vamală aplică un tarif, de exemplu, de 10% pentru că prin asta ei îşi protejează producţia locală de automobile. Din perspectiva unui stat prins la mijloc precum Ucraina sau Moldova – nu poţi avea simultan şi comerţ liber cu UE, şi să faci parte din Uniunea Vamala cu Rusia, pentru că trebuie să alegi – sau taxă la importul de maşini europene e zero, sau e 10%.

Am înţeles: moldovenii vor fi liberi să facă doar ce le spune UE. Am văzut efectele dezastruoase asupra agriculturii româneşti a acestei „libertăţi”. Dar de ce întreb? Pentru că există „precedentul armean”. Armenia tocmai s-a decis să se alăture Uniunii Vamale. Din zona mainstreamului european vin critici dure la adresa Armeniei, însă eu care tocmai m-am întors de acolo, după lungi discuţii cu oamenii locului care-ţi explică situaţa lor delicată în care se află, înţelegi că e un pas raţional şi o decizie înţeleaptă. Crezi că decizia Armeniei de a se alătura Uniunii Vamale va cântări greu în ceea ce priveşte posibila semnare a Acordului de Asociere cu UE?

Nu prea văd cum ar influenţa Armenia relaţiile dintre UE şi Ucraina sau Moldova. 

E un pas raţional, dar nu ştiu dacă e o decizie înţeleaptă. Ar fi fost inţelept dacă armenii ar fi decis de la bun început – fie merg pe calea asocierii cu UE, fie aderă la Uniunea Vamală. Dar prin faptul că au mers pe calea asocierii i-au iritat pe ruşi, iar prin faptul ca au renunţat pe ultima sută de metri – i-au iritat pe europeni. Deci prin această piruetă a lor, armenii au supărat pe toată lumea şi la Moscova şi la Bruxelles. Evident ei şi-au dorit asocierea, dar nu le-a reuşit să reziste presiunii ruseşti. Deci înţeleg perfect ce s-a întâmplat, dar acum şi ruşii şi europenii sunt dezamagiţi de jocul dublu al armenilor.

Nu prea văd cum ar influenţa Armenia relaţiile dintre UE şi Ucraina sau Moldova. Relaţiile UE cu Ucraina depind mult mai mult de politica internă ucraineană, situaţia Iuliei Timoşenko, modul în care Ucraina îndeplineşte condiţiile UE pe mai multe dosare, decât de nişte procese într-o ţară mică şi îndepartată ca Armenia.

Cazul Armeniei este simultan şi o victorie diplomatică locală a Rusiei, dar şi o umilinţă. Pentru Rusia a fost umilitor faptul că un stat ca Armenia, care este foarte dependent din punct de vedere militar şi strategic de Rusia, şi-a dorit să meargă pe calea asocierii cu UE. Rusiei i-a reuşit să zădarnicească acest lucru pe ultima sută de metri, dar însuşi faptul că Armenia a facut totul pentru a-şi diminua dependenţa de Rusia prin asocierea la UE este şi ăsta un semnal nu tocmai plăcut pentru Moscova.

Există un fapt foarte deranjant. Cum se face că europenii „transparenţi” au secretizat în totalitate textul DCFTA? După experienţa României care a semnat în alb condiţiile aderării vedem că multe din politicile UE sunt dezastruoase pentru sectoare economice întregi, care ne va afecta pe temren mediu şi lung. Ca cetăţean al României nu-mi place să fiu tratat ca „european de mâna a treia”…

Dar absolut nici un acord internaţional nu este făcut public înainte de semnare, şi mai ales de parafare. Nu cred că-mi puteţi da vreun exemplu de tratat internaţional făcut public înainte de parafare, decît dacă a avut loc vreo scurgere în presă. Absolut toate negocierile internaţionale se fac în secret pentru că statele îşi ascund poziţia de negocieri, şi încearcă să facă schimburi de concesii până în ultimul moment. Nimeni niciodata nu va face public un document juridic nefinalizat, în care nu a fost verificat fiecare virgulă şi literă. Iar Acordul de Asociere s-a aflat în ultimele luni în aceasta fază de verificare a virgulelor, şi va fi parafat abia la Vilnius.

Deci faptul ca acesta încă nu a fost facut public este absolut normal. Singura diferenţă e că spre deosebire de alte acorduri internaţionale care nu prea trezesc mult interes în rîndul publicului larg, toată lumea este interesată de acest acord de asociere. De aceea se şi crează impresia lipsei de transparenţă. Nu e lipsă de transparenţă, pur şi simplu interesul de a vedea acest acord este mult mai mare decît în cazul altor acorduri, iar perierea acestuia durează mai mult decît în alte cazuri pentru că este probabil cel mai lung acord semnat de Moldova vreodată.

Veţi avea o imagine şi mai bună a stării României dacă aţi compara decalajele actuale dintre România şi Macedonia, Ucraina sau Moldova prin 1995 şi acum


Zilele trecute Alina Pippidi Mungiu scria un text realist şi cinic care se numea „Ştirea anului. Degeaba am intrat în UE” cu referire la traseul eurointegrării româneşti. Trăgînd linie se vede cum România mai mult a cotizat decît a „absorbit” fonduri, reformele anunţate nu au adus mari schimbări, iar precaritatea cetăţenilor este tot mai vizibilă. România nu a fost pregătită să adere la UE şi se pare că în acet moment sîntem în mare pierdere. Ce se va întîmpla cu Moldova?

Eu încă nu am întîlnit oameni care sunt complet satisfăcuţi de situaţia din ţara lor. Anume lipsa de satisfacţie cu starea de fapt este principala forţă care împinge omenirea înainte. De asta s-a inventat roata, maşina cu aburi şi Uniunea Europeană. Ca un rasuns la lipsa de satisfacţie a omenirii cu starea de fapt. Dar uneori e bine să mai facem o pauză, să ne gîndim unde era România prin 1995 sau 2000 şi unde este acum. Veţi avea o imagine şi mai bună a stării României dacă aţi compara decalajele actuale dintre România şi Macedonia, Ucraina sau Moldova prin 1995 şi acum. Multe nu i-au reuşit României, dar dacă acum 15 ani era cam aproximativ în aceeaşi ligă cu alte state din regiune, acum se vede clar diferenţa dintre cei care au mers spre UE şi cei care au batut pasul pe loc.

Mai e altceva… nu data aderării contează. E ca în sport. Un sportiv devine mai sănătos nu cînd îşi ia medalia, ci prin faptul că nu a abuzat de alcool şi s-a antrenat timp de cîţiva ani înainte de a obţine medalia. Medalia este doar o recunoaştere simbolică a unor performanţe care sunt realizate în virtutea unor antrenamente. E la fel şi cu aderarea la UE. Aderarea la UE e doar o medalie, dar ceea ce a contat mai mult sunt antrenamentele premergătoare. În Ungaria nu s-au schimbat multe la 1 mai 2004 şi nici în România la 1 ianuarie 2007.

Lucrurile s-au schimbat înaintea aderării prin faptul că înainte cu un deceniu de aderarea la UE deja se liberalizase comerţul cu UE, deja veneau investiţii, deja mergeau mii de studenţi la masterate, deja se putea călatori fără vize în UE. Moldova sau Ucraina abia acum sunt în pragul comerţului liber cu UE şi se mişcă spre abolirea vizelor. Altceva e că şi unii sportivi se cam relaxează după obţinerea unei medalii. Dar aici problema nu ţine de antrenament, ci de starea psihologică a sportivului.

În ultima perioada vin tot mai multe critici la adresa Germaniei care are puterea şi instumentele de a folosi UE în propriul ei interes. Eu, ca un europesimist moderat, nu pot să nu observ că acest proiect politic şi economic este mai degrabă în avantajul ţărilor puternice şi a unei mici elite transnaţionale şi în dezavantajul ţărilor de la periferia capitalului şi a păturilor largi…. E la fel de adevărat că în acest moment nu există un proiect politic alternativ. Nu crezi că o bună parte a criticilor venite din zona eusoscepticilor sînt adevărate?

Nu-mi place divizarea în euro-sceptici sau euro-optimişti, pentru că şi într-un caz şi în altul se presupun nişte atitudini pre-determinate înainte de a face o analiză a fiecărei situaţii în parte. Acum absolut nici un acord internaţional, nici o uniune de state nu se bazează pe faptul că unii au doar beneficii şi alţii doar obligaţii. Şi UE, dar şi orice stat, că e România, că e Germania e bazat pe faptul că se ia dintr-o parte, şi se dă în alta. Sunt impozitaţi tinerii sau companiile competitive ca să fie plătiţi pensionarii sau alte companii neperformante, dar care creează multe locuri de muncă.

UE de fapt constrânge statele mari şi oferă statelor mai multe mecanisme de a-şi promova interesele.

Şi UE este o construcţie complicată de obligaţii şi beneficii mutuale. City-ul londonez beneficiază de accesul liber pe restul pieţelor financiare din UE, fermierii din statele mai sărace beneficiază de subvenţii din partea contribuabililor din alte state UE, Spania are o reţea de autostrazi foarte impresionantă care mai sunt şi gratis, în timp ce autostrăzile în unele state donatoare din UE nu sunt gratis, exportatorii germani beneficiază de o piaţă pan-europeană mare cu reguli clare care îi avantajează, Dublinul devine cartierul regional european al mai multor companii globale din cauza taxelor mici şi tot aşa. Fiecare stat UE îşi caută o nişă care îi permite să extragă beneficii maxime din crearea unei uniuni de state integrate ca UE.

Pînă la urmă statele mici din UE, în virtutea georgrafiei lor, ar avea de a face cu state mari precum Germania, Marea Britanie sau Franţa, că doar nu se pot autoevacua în Asia de sud-est. Iar existenţa unei structuri ca UE reduce asimetriile de putere dintre statele mari şi mici, pentru că statele mici pot crea alianţe între ele, şi pot naviga între statele mari. Deci până la urmă, UE de fapt constrânge statele mari, şi oferă statelor mai multe mecanisme de a-şi promova interesele.