INTERVIU Colonelul Ion Petrescu, reacţii după ultimul summit pe tema conflictului transnistrean: „Moscova nu negociază nimic“. Pericolul noilor „omuleţi verzi“
0
Moscova nu negociază nimic în privinţa conflictului transnistrean, ci îşi impune proiectele, iar, la nevoie, poate acţiona ca în Crimeea, în 2014, cu apariţia peste noapte a „omuleţilor verzi“ în portul Giurgiuleşti sub pretextul asigurării pazei muniţiei aduse din Transnistria, dar în realitate pentru crearea unei noi entităţi statale, avertizează colonelul Ion Petrescu într-un interviu oferit în exclusivitate cotidianului „Adevărul“.
Într-un interviu acordat „Adevărul“ după reuniunea 5+2 privind Transnistria de la Bratislava, colonelul Ion Petrescu atrage atenţia asupra unui format de negocieri nefavorabil pentru Republica Moldova, concesiilor făcute de Berlin Moscovei şi pericolului sosirii „omuleţilor verzi“ la graniţa României.
Adevărul: Cum vi s-a părut tematica abordată la summitul 5+2 privind conflictul transnistrean desfăşurat miercuri şi joi la Bratislava?
Ion Petrescu: Despre monologurile consemnate la Bratislava, cu ocazia aşa numitei Conferinţe Permanente pe probleme politice, în cadrul păcălelii geopolitice numită proces de negociere pentru reglementarea transnistreană în formatul 5+2, se pot formula concluzii neutre, care nu folosesc nimănui. Dar şi opinii tranşante, fie şi pentru faptul că la Chişinău, chiar dacă este un nou guvern, aparent diferit de cel precedent, se aplică aceeaşi politică a struţului, în condiţiile în care Moscova a preluat iniţiativa, cu acceptul tacit al Berlinului, de a promova o a treia entitate statală de sorginte românească, formată - nota bene - din teritoriul de azi al Transnistriei, la care se intenţionează alipirea arealului Găgăuziei, plus teritoriul limitrof vărsării Nistrului, în Marea Neagră, extins - manu militari - cu Bugeacul, momentan administrat de reprezentanţii autorităţilor de la Kiev.
O asemenea proiecţie asupra unui viitor nu atât de îndepărtat - cum cred ignoranţii - ar fi fost semnalată, pe unele canale neoficiale, demnitarilor dâmboviţeni, dar în absenţa unui răspuns, timpul parcă nu mai are răbdare pentru cei cu rang înalt la Kremlin.
Vom vedea când, cum şi cât de rapid se materializează intenţia de a promova a treia statalitate aparent românească, scopul real fiind readucerea prezenţei militare ruse la nord de Delta Dunării, un context în care litoralul ucrainean are şanse să devină o simplă amintire.
Aşa numitele negocieri de la Bratislava nu au făcut decât să reitereze intenţiile Berlinului de a se face concesii mari Moscovei şi în Republica Moldova, după ce Ucraina a fost deja pusă în genunchi de acceptarea condiţiei Kremlinului de a se face alegeri în cele două republici separatiste din Donbas, după principiul cine menţine ordinea internă, câştigă voturile mulţimii vorbitoare a limbii lui Lev Nikolaevici Tolstoi.
Formatul 5+2 este perimat, fiind azi total nefavorabil Republicii Moldova, extrem de util Transnistriei, o simplă formalitate pentru OSCE, o tribună de întărire geopolitică a Federaţiei Ruse, o pisică arătată Ucrainei, şi o pildă de zonă gri, practic neinteresantă, atât pentru Statele Unite ale Americii, cât şi pentru Uniunea Europeană.
Cum comentaţi tăcerea guvernului condus de Maia Sandu?
La nivelul guvernului actual de la Chişinău se ştie obsesia Moscovei de a preceda politica faptului împlinit cu documente justificative, utile doar îmbrobodirii opiniei publice internaţionale. Dar cine conduce formula de guvernare a celor 2.680.000 de europeni trăitori între Prut şi Nistru trebuie să nu uite că, la nevoie, Rusia poate acţiona ca în Crimeea, în anul 2014, ulterior legitimând formarea unei alte entităţi statale pe Nistru, până la Marea Neagră. Şi aici nu este vorba de o fantezie jurnalistică, ci de perspectiva reală ca, de pildă, în portul Giurgiuleşti să apară, peste noapte, o unitate militară rusească, sub pretextul asigurării pazei necesare muniţiei aduse din Transnistria, pentru a fi dusă, pe cale iniţial fluvială, apoi maritimă, până în portul Sevastopol. Avanspostul de la Giurgiuleşti poate fi întărit cu teritoriul Buceacului, unde un masiv desant aerian - executat cu o parte din cei 40.000 de paraşutişti ruşi, bine antrenaţi şi aflaţi direct în subordinea preşedintelui rus - rezolvă în câteva ore identitatea noilor grăniceri estici, la frontiera cu România.
Cum vedeţi concepţia de „statul special“ pentru Transnistria, atât de evocată de OSCE şi prezentată de Moscova ca „principiul numărul unu“ al negocierilor?
Statutul special evocat de OSCE, unde diplomaţia rusă are rol de dirijor, nu este decât o continuare a determinării Rusiei de a asigura desprinderea, de Republica Moldova, a teritoriului de care are nevoie pentru încercuirea Ucrainei, un stat aflat în pragul unei tot mai evocate disoluţii teritoriale. Moscova nu negociază nimic, ci îşi impune proiectele, chiar dacă momentan, doar verbal, bate cu pumnul - „totul sau nimic” - în masa întâlnirii în formatul 5+2.
În ce poziţie se află acum Chişinăul în problema transnistreană?
Defensivă. Igor Dodon şi Maia Sandu cunosc că orice angajare neinspirată în dosarul Transnistriei înseamnă multe voturi pierdute la alegerile următoare. Şi Vladimir Putin ştie că, peste Ocean, Donald Trump este blocat de lupta politică internă, iar la sediul Uniunii Europene ştafeta nu a fost preluată de noii nominalizaţi pentru funcţii cheie. Aparent nu este acum momentul unei decizii tranşante la Kremlin, dar primăvara anului 2020 nu este departe, şi atunci apetenţa pentru dinamism, a „omuleţilor verzi“, poate fi reiterată şi în arealul posibil al celei de-a treia entităţi statale de sorginte românească, schiţată mai sus.
„Chestiunea independenţei“ Transnistriei faţă de Republica Moldova, în 5-10 ani, menţionată de negociatorul-şef de la Tiraspol în primăvara acestui an, reprezintă o formă de presiune sau vorbim de un proces real? Câtă susţinere are la Moscova?
Negociatorul precizat de dumneavoastră a primit mandat să pregătească astfel mentalul opiniei publice interesate de desprinderea Transnistriei de Republica Moldova. Presiunea a fost pe timpul predecesorilor lui Igor Dodon, în biroul numit prezidenţial, de la Chişinău. Acum asistăm la un proces real, generat, finanţat şi promovat cu toate mijloacele, deocamdată diplomatice şi economice, de Moscova. Nu este exclusă varianta ca la Kremlin, cu toate zâmbetele preşedintelui rus pentru omologul de la Chişinău să fie avut în vedere şi un plan de acceptare a reunificării celor două maluri ale Prutului, dar fără Transnistria, Găgăuzia, la care ar urma să se adăuge, ca parte a noii entităţi statale, Bugeacul.
O asemenea temeritate porneşte de la dezinteresul strategic evident al SUA, pentru ceea ce se petrece şi va urma să aibă loc la nord de gurile Dunării.
Cum trebuie să se raporteze în continuare România?
România nu există în ecuaţia strategică a regiunii aflate la est de Prut. Pe cale diplomatică ar putea fi făcute demersuri pentru ca formatul 5+2 să devină 6+2. Cu acţiuni dinamice, minuţios organizate, Statele Unite ale Americii, Ucraina şi chiar Uniunea Europeană ar putea fi informate asupra necesităţii obiective a prezenţei României la ceea ce, în viitor, ar putea fi discuţii privind restabilirea încrederii la nord de gurile Dunării. Rusia însă vrea o nouă entitate teritorială, cu sau fără acordul statelor interesate de ce se întâmplă între Prut şi Nistru, dar şi în Bugeac. În noul guvern de la Bucureşti, viitorul ministru de externe va trebui să prezinte colegilor, apoi Consiliului Suprem de Apărare a Ţării un plan realist, de discuţii cu propuneri şi măsuri concrete, în formula bilaterală, 1 la 1, cu toţi cei reprezentaţi în formatul desuet 5+2.
Şansa noului premier, ca şi a personalităţii care va conduce diplomaţia românească este că la Bucureşti va sosi noul ambasador al SUA, cu o echipă extrem de puternică, cu un alt mandat, mai realist, decât cel al lui Hans George Klemm.
Iar pe agenda discuţiilor bilaterale, situaţia de la est de Prut este un punct obligat de trecere.
Asta dacă noul şef al executivului şi noul ministru de externe vor fi cu adevărat bărbaţi de stat, afirmă colonelul Ion Petrescu.
Reuniune fără rost la Bratislava
Miercuri şi joi, la Bratislava, capitala Slovaciei, a avut loc prima rundă de negocieri pe tema Transnistriei desfăşurată sub egida OSCE de la învestirea Guvernului Sandu, la începutul lui iunie.
Formatul 5+2 implică părţile vizate direct, şi anume Chişinăul şi Tiraspolul, mediatorii - OSCE, Rusia şi Ucraina - şi observatorii - Uniunea Europeană şi Statele Unite. România, descrisă ca un inamic în partea stângă a Nistrului, nu face parte din procesul de reglementare transnistrean.
Reuniunea s-a încheiat fără semnarea vreunui document, dar un proiect de protocol se află în proces de redactare, potrivit şefului Misiunii OSCE în Republica Moldova, Claus Neukirch.
Un conflict menţinut îngheţat
Înainte de reuniune, partea rusă s-a aratătat, brusc, interesată de distrugerea muniţiilor stocate încă de pe vremea Uniunii Sovietice la depozitul militar de la Cobasna, în partea stângă a Nistrului. Ministrul rus de Externe Serghei Lavrov i-a transmis omologului său moldovean Nicu Popescu că acest proces nu este posibil mai devreme de un an, întrucât Rusia trebuie să trimită specialişti în zonă. Afirmaţia lui Lavrov a stârnit îngrijorări la Chişinău, preşedintele Comisiei pentru Politică Externă din Parlament pledând pentru distrugerea muniţiei de la Cobasna în cadrul unei misiuni sub egida OSCE şi a altor organizaţii internaţionale.
Deocamdată, Igor Dodon insistă pe lângă NATO şi cancelariile occidentale să semneze un document de confirmare, la nivel internaţional, a statutului de neutralitate al Republicii Moldova. O solicitare fără niciun sens, în condiţiile în care Rusia menţine soldaţi în Republica Moldova sub acoperirea de „pacificatori“.
Conflictul transnistrean a început în 1990, pe fondul lansării procesului de independenţă a Republicii Moldova faţă de Uniunea Sovietică. Agitând un aşa-zis „pericol“ de unire a Republicii Moldova cu România, sovietele locale s-au reunit şi au format o mişcare de nesupunere faţă de noua putere de la Chişinău. Un scurt război a avut loc în 1992 între Chişinău şi separatiştii transnistreni, susţinuţi masiv de Rusia. De atunci, conflictul este menţinut îngheţat şi agitat uneori în funcţie de interesele din zonă ale Moscovei. În pofida angajamentelor luate prin acorduri internaţionale pentru retragerea trupelor din zonă, Rusia îşi continuă prezenţa militară pe Nistru cu circa 1.200 de soldaţi.
Se încarcă comentariile...
