INFOGRAFIE Cum a schimbat Margaret Thatcher lumea

Cine a fost Margaret Thatcher - Mini biografie

Refuzul de a face compromisuri şi francheţea i-au adus porecla „Doamna de Fier”. Însă aceleaşi atribute sunt cele care au transformat-o pe Margaret Thatcher, prima femeie premier britanic, într-un lider de calibru mondial.

Ştiri pe aceeaşi temă

Winston Churchill a jucat un rol crucial în câştigarea celui de-al Doilea Război Mondial, însă el nu a creat niciodată un curent. Numelui său nu i s-a adăugat grupul de litere „ism”. Thatcherismul, în schimb, numără şi astăzi milioane de adepţi.
 
Iar Margaret Thatcher, prima femeie care a ajuns premier în Marea Britanie şi primul politician care a câştigat această funcţie pentru trei mandate consecutive, a fost unul dintre puţinii politicieni care au schimbat lumea în timp de pace. 
 
Revoluţia privatizărilor
 
Departe de a fi prima femeie care a urcat în structurile politice, „Doamna de Fier” a reuşit să-şi clădească o carieră în supraierarhizatul şi închisul climat politic britanic – iar asta fără a juca măcar o dată rolul „gospodinei”, ceea ce nu se poate spune despre alte femei puternice, printre care chiar şi Hillary Clinton.
 
Băutura preferată de Thatcher era whiskey, a fost fotografiată în nenumărate rânduri cu ţigara în mână, dar în acealaşi timp agenţii săi de pază povestesc că le curăţa pantofii şi camerele. 
 
 
Influenţa lui Thatcher a ajuns şi în România: nu mai departe de sfârşitul anului 2011, preşedintele Traian Băsescu îndemna Partidul Democrat Liberal să-şi „găsească o Margaret Thatcher”. 
 
Entuziasmul pentru privatizarea companiilor de stat, inclusiv a celor din domenii cheie precum transporturi, energie şi utilităţi, a stârnit o adevărată revoluţie, notează publicaţia de business „The Economist”. În plus, planurile lui Thatcher pentru încurajarea sectorului privat a servit drept model pentru estul Europei după căderea comunismului. 
 
Politica dusă de Thatcher a creat însă o imagine bazată pe contraste pentru politicianul care a format o generaţie: deşi un individ ahtiat după control, care simţea nevoia compulsivă de a verifica personal totul, liderul politic şi-a clădit cariera şi şi-a câştigat simpatizanţii datorită veşnicului său spirit reformator, care susţinea combaterea status quo-ului în favoarea libertăţii individuale. A repetat ori de câte ori  a avut ocazia că naţiunile pot deveni măreţe doar dacă orice individ e liber. 
 
Cel mai vehement eurosceptic
 
Perioada în care Thatcher s-a aflat la putere – 1979-1990 – a fost caracterizată de prosperitatea clasei de mijloc. Alegătorii de rând simţeau că sunt auziţi în societate, iar sprijinul arătat de Thatcher pentru sectorul privat a încuraj piaţa imobiliară - mulţi cetăţeni britanici au început să cumpere acum casele de la stat în care locuiau, dar şi industria. 
 
Mai mult, poziţia Londrei drept centru financiar internaţional a fost consolidată de politicile „Doamne de Fier”. Profitând de planurile de privatizare încurajate de Margaret Thatcher, britanicii au devenit acţionari în cadrul unor companii vândute atunci de stat precum British Gas şi BT. 
 
Margaret Thatcher a urmat cursurile prestigioasei Universităţi Oxford, unde şi-a obţinut licenţa de cercetător ştiinţific. Apoi s-a reorientat către avocatură şi, în 1954 a intrat în barou, cu specializare în fiscalitate. 
 
În 1951, Margaret s-a căsătorit cu Daniel Thatcher, un înstărit om de afaceri, alături de care a avut doi copii.  A intrat în politică încă din facultate. În 1959 a câştigat primul mandat de parlamentar şi a rămas membru al Parlamentului Britanic până în 1992. Refuzul de a face vreun compromis şi euroscepticismul accentuat pe care-l promova au dus până la urmă la înlăturarea lui Thatcher de la putere. În 1990, ea a fost de acord să demisioneze şi s-a dedicat activităţilor de caritate. 
 


CELE MAI IMPORTANTE ŞTIRI DESPRE MARGARET THATCHER


A murit Margaret Thatcher: mărirea şi decăderea femeii care a schimbat politica mondială

Margaret Thatcher, care a murit astăzi în urma unui atac cerebral, a ieşit mereu învingătoare din toate cursele electorale la care a participat, a modernizat Marea Britanie şi a schimbat viitorul Europei. În timp ce a creat un cult în jurul liderilor „bărbaţi adevăraţi”, puternici, Margaret Thatcher a ajuns unde nu a mai ajuns vreo femeie înaintea ei.


VIDEO Margaret Thatcher a murit. „Doamna de Fier“, portretizată ca o bătrână singură şi senilă, într-un film controversat

În 2011 Meryl Streep a jucat în filmul „Doamna de fier", o peliculă inspirată din întâmplările fostului prim-ministru britanic Margaret Thatcher, care a murit luni din cauza atacului cerebral.


FOTO A murit Margaret Thatcher

Supranumită „Doamna de Fier“, Margaret Thatcher (87 de ani), fostul prim-ministru al Regatului Unit între anii 1979 şi 1990, a murit luni, în urma unui atac cerebral, a anunţat purtătorul ei de cuvânt, lordul Bell.

 


Dosare secrete : Thatcher a dispus o armată de spioni în Gibraltar, după războiul din Insulele Falkland

Fostul premier britanic, Margaret Thatcher, a ordonat, în 1982, dispunerea unei armate de spioni în sudul Spaniei pentru a se asigura că, în Gibraltar, nu se va petrece un atac-surpriză precum cel din Falkland, arată documente declasificate de autorităţile britanice.

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

Premierul britanic Margaret Thatcher, alături de președintele Egitpului, Hosni Mubarak, în martie 1985. FOTO Reuters

Imagini din aceeasi galerie
  • Premierul britanic Margaret Thatcher, alături de președintele Egitpului, Hosni Mubarak, în martie 1985. FOTO Reuters
  • Margaret Thatcher și președintele american Ronald Reagan, în 1985. FOTO Reuters
  • Margaret Thatcher, întâmpinată de prim-ministrul indian Rajiv Gandhi, în aprilie 1985 FOTO Reuters
  • Margaret Thatcher, în 1985, cu o sticlă de Jim Beam FOTO Reuters
  • Margaret Thatcher, alături de prima doamnă a SUA Nancy Reagan, în 1985. FOTO Reuters
  • Margaret Thatcher, în 1985, cu ocazia Sărbătorilor de iarnă FOTO Reuters
  • Margaret Thatcher, în 1985 FOTO Reuters
  • Margaret Thatcher, însoțită de președintele american Ronald Reagan, în 1986 FOTO Reuters
  • Margaret Thatcher și vicepreședintele SUA, George Bush, în 1986 FOTO Reuters
  • De la stânga la dreapta: Nicolae Ceaușescu, Margaret Thatcher, Elena Ceaușescu, în 1978 FOTO Reuters
  •  Margaret Thatcher, în 1987 FOTO Reuters
  •  Margaret Thatcher, în 1993 FOTO Reuters
  • Margaret Thatcher, alături de fostul general Augusto Pinochet, al 30-lea președinte al Republicii Chile FOTO Reuters
  • Margaret Thatcher, pe 24 octombrie 1995, când a împlinit 70 de ani FOTO Reuters
  • Baroneasa Margaret Thatcher examinând un material antiglonț, în aprilie 1997 FOTO Reuters
  •  Margaret Thatcher, în 1997 FOTO Reuters
  • Margaret Thatcher, în Emiratele Arabe, în 1998 FOTO Reuters
  • Margaret Thatcher, în 1999 FOTO Reuters
  • Margaret Thatcher și președintele ceh Vaclav Havel, în 1999 FOTO Reuters
  •  Margaret Thatcher, în 2000 FOTO Reuters
  • Margaret Thatcher, în 2003 FOTO Reuters
  • Fostul premier Margaret Thatcher, în Parlamentul de la Londra, pe 25 mai 2010 FOTO Reuters
  • Margaret Thatcher, în 2010 FOTO Reuters
  • Margaret Thatcher FOTO Reuters
  • Margaret Thatcher FOTO Reuters
Distribuie imaginea
citeste totul despre: