INFOGRAFIE Regele ciocolatei, viitorul preşedinte de la Kiev

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Oligarhul Petro Poroşenko ar putea câştiga prezidenţialele din Ucraina chiar din primul tur FOTO Reuters
Oligarhul Petro Poroşenko ar putea câştiga prezidenţialele din Ucraina chiar din primul tur FOTO Reuters

CONTROVERSE Cursa electorală din Ucraina a intrat în linie dreaptă, iar sondajele indică o victorie detaşată la 25 mai a oligarhului Petro Poroşenko, care ar câştiga încă din primul tur de scrutin

Numărătoarea inversă a început pentru ucraineni, care votează la 25 mai un nou preşedinte la conducerea ţării, afectate de revolte şi mişcări separatiste în ultimele şase luni. Doar şapte zile au mai rămas la alegerile prezidenţiale din Ucraina, despre care analiştii internaţionali afirmă că reprezintă un moment-cheie pentru soluţionarea crizei, prin restabilirea unei puteri legitime la Kiev.

Cel mai recent sondaj electoral realizat de Institutul Internaţional de Sociologie de la Kiev îl creditează pe Petro Poroşenko, supranumit „regele ciocolatei“, cu cele mai multe intenţii de vot, fiind opţiunea numărul unu pentru 54,7% dintre electori. Astfel, oligarhul ucrainean ar deveni preşedinte încă din primul tur de scrutin, care va avea loc duminică 25 mai. La o distanţă semnificativă de Poroşenko se află fostul premier Iulia Timoşenko, clasată pe locul doi cu 5,9% din intenţiile de vot.  Locul trei în preferinţele ucrainenilor este ocupat de Serhi Tihipko, un apropiat al preşedintelui înlăturat, Viktor Ianukovici, care ar însuma 4,9% din voturi. Rezultatele sondajului avertizează însă cu privire la o prezenţă redusă la alegerile prezidenţiale, de numai 33% din ucrainenii cu drept de vot.

Rebelii din est boicotează alegerile

Separatiştii proruşi din estul ţării au anunţat că nu vor permite organizarea scrutinului prezidenţial în zonele ocupate de ei. Mai mult, regiunea Harkov va organiza referendumul pentru independenţă, amânat la cererea preşedintelui rus Vladimir Putin, în urmă cu două săptămâni. Liderii europeni susţin votul organizat de puterea interimară de la Kiev la 25 mai, deşi există rezerve cu privire la detensionarea situaţiei şi restabilirea ordinii, după ce Rusia a ironizat sâmbătă caracterul democratic al alegerilor „care au loc în bubuit de tunuri". Moscova a criticat operaţiunea antiteroristă pentru desfăşurată de Kiev în ultima lună în estul ţării pentru preluarea controlului asupra localităţilor ocupate de separatiştilor proruşi înarmaţi.

Semnalul Kremlinului întăreşte decizia separatiştilor de a împiedica desfăşurarea votului în regiunile de sud-est. Comisia Electorală Centrală din Ucraina a avertizat că aproape două milioane de alegători din estul ţării, unde au fost autoproclamate republicile „Doneţk şi Lugansk“ ar putea fi privaţi de dreptul de a vota la alegerile prezidenţiale din 25 mai în cazul în care Guvernul nu intervine pentru a garanta securitatea. Cifrele oficiale ale alegătorilor înregistraţi în aceste comisii estimează că peste 970.000 de alegători din regiunea Doneţk şi peste 940.000 de alegători din regiunea Lugansk ar putea fi împiedicaţi să voteze. În total, 36 de milioane de ucraineni sunt aşteptaţi la urne la 25 mai.

Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare în Europa a manifestat optimism, în ciuda situaţiei explozive din Ucraina. Şeful misiunii de observatori aflată în fosta republică sovietică, Ertugrul Apakan, a declarat că „se aşteaptă ca alegeri libere şi echitabile să fie posibile".

„Am putea să ne întrebăm dacă desfăşurarea alegerilor în bubuit de tunuri este conformă normelor democratice ale unui proces electoral“ Ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov                                                      

Bruxelles-ul susţine prezidenţialele

Preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, a declarat că UE aşteaptă ca alegerile de la 25 mai să fie libere şi corecte, în conformitate cu standardele internaţionale. „Aceste alegeri sunt foarte importante pentru viitorul Ucrainei şi pentru stabilitatea în această parte a Europei'', a spus el.

Barroso a făcut apel la toate părţile implicate, inclusiv Moscova, să nu destabilizeze alegerile din Ucraina, subliniind că „nu este bine pentru viitorul Rusiei să aibă o astfel de confruntare cu UE“.

Infografie Ucraina

Citeşte şi:

Rusia anunţă că este pregătită să reducă preţul la gaze pentru Ucraina, dacă Kievul plăteşte 2,2 de miliarde de dolari

Federaţia Rusă este pregătită să discute o reducere a preţului la gaz pentru Ucraina, dacă autorităţile de la Kiev vor plăti datoria de circa 2,2 miliarde de dolari, scadentă la 1 aprilie, a anunţat, vineri, ministrul rus al Energiei, Alexander Novak, potrivit Reuters.

„Ministrul de Externe” al „republicii” Lugansk, surprinsă în ipostaze compromiţătoare

Liderii pro-ruşi din regiunea separatistă Lugansk au ales-o pe Irina Filatova să-i reprezinte pe plan diplomatic şi să negocieze cu Kievul. Strategia nu este nouă. Separatiştii din Transnistria şi-au ales, pe aceeaşi funcţie, un fost fotomodel, iar noii lideri pro-ruşi din Crimeea au ales o tânără frumoasă în funcţia de procuror-general. Filatova atrage însă atenţia prin ipostazele compromiţătoare în care s-a lăsat fotografiată.

Ungaria: Jobbik şi socialiştii, luptă strânsă pentru locul al doilea la alegerile europarlamentare

Partidul guvernamental Fidesz era sprijinit de 37 la sută dintre alegători la începutul lui mai, în timp ce partidul naţionalist Jobbik şi socialiştii rivalizau pentru locul al doilea, fiind într-o competiţie strânsă, cu 12 şi, respectiv, 11 la sută, potrivit unui sondaj realizat de Ipsos.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite