INFOGRAFIE Podul dintre Rusia şi Crimeea, între inaugurare şi amânare

INFOGRAFIE Podul dintre Rusia şi Crimeea, între inaugurare şi amânare

Podul dintre Rusia şi Crimeea FOTO Pravda

La patru ani de la anunţarea proiectului, o axă a podului de peste Strâmtoarea Kerci dintre Rusia şi Crimeea este pregătită de inaugurare.

Ştiri pe aceeaşi temă

Anunţată iniţial pe canale neoficiale pentru 9 mai, inaugurarea acestei axe a podului dintre Rusia şi Crimeea va avea loc în cele din urmă în a doua jumătate a acestei luni.

Presa rusă scrie de câteva zile încoace că lucrările la construcţia acestui pod controversat şi colosal sunt pe ultima sută de metri. Unele voci au prezentat ca dată de inaugurare ziua de 9 mai, apoi echipa responsabilă de promovarea construcţiei a declinat-o, catalogând-o drept „un zvon“ într-un mesaj postat pe Twitter.

Conform mesajului, o porţiune a podului va fi deschis din a doua jumătate a lunii mai pentru vehicule uşoare şi autobuze. Maşinile de mare tonaj vor avea drept de circulaţie din octombrie anul acesta, iar axa dedicată trenurilor de pasageri şi de mărfuri va fi inaugurată abia în decembrie anul viitor.

În urma acestui anunţ, Krîm News o prezentat ca dată sigură de inaugurare ziua de 16 mai, citând ca sursă un reprezentant al Departamentului pentru Transporturi din Peninsula Crimeea.

O altă sursă a precizat că inaugurarea va depinde de Putin. 

De fapt, preşedintele rus este aşteptat să participe la acest eveniment cu o puternică semnificaţie politică.

Podul de peste Strâmtoarea Kerci face parte din eforturile Rusiei de a se implanta definitiv în Crimeea, pe care a anexat-o de la Ucraina în martie 2014.

Acest act a fost declarat ilegal şi condamnat de comunitatea internaţională. Cuvintele au fost urmate de sancţiuni, mai ales din partea Uniunii Europene (UE) şi Statelor Unite.

Cu toate acestea, mirajul afacerilor au îndemnat unele companii să le încalce.

Şapte companii din Olanda sunt anchetate în prezent pentru implicare în construirea acestui pod şi încălcarea, astfel, a sancţiunilor UE.

Potrivit Parchetului olandez, cele şapte companii sunt vizate pentru furnizarea de „maşini, piese, instalaţii şi servicii“, activităţi desfăşurate între toamna anului 2015 şi toamna anului 2017.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: