INFOGRAFIE Dictatorul Franco, dat afară din mausoleu

Mausoleul din Valea Celor Căzuţi FOTO EPA-EFE

După lungi dezbateri şi mai multe decizii ale justiţiei, rămăşiţele fostului dictator fascist Franco sunt scoase din monumentul Valea Celor Căzuţi şi transferate într-un cimitir de la periferia Madridului.

Cu aproape o lună înainte de împlinirea a 44 de ani de la moartea lui Franco, trupul neînsufleţit al fostului dictator spaniol este exhumat din mausoleul ridicat în memoria victimelor Războiului Civil Spaniol şi mutat în cimitirul din El Pardo, la nord de Madrid. Întreaga operaţiune este programată pentru joi, „într-un cadru restrâns“ şi „în prezenţa rudelor“, potrivit ministrului Justiţiei Dolores Delgado. Francisco Franco (1892-1975) i se alătură astfel soţiei sale, Carmen Polo Martinez-Valdes (1900-1988).

Ajutat de Germania lui Hitler, Franco a preluat puterea în urma unei lovituri de stat şi zdrobirii sângeroase a republicanilor. Pablo Picasso evocă această represiune în celebrul său tablou Guernica. Odată instalat complet la putere, în 1939, Franco s-a debarasat de opoziţie prin intimidare şi violenţă. A murit la 20 noiembrie 1975.

Cimitirul in care va fi reînhumat Franco FOTO EPA-EFE

Urmaşii dictatorului, supăraţi

Acest transfer are loc după dezbateri lungi şi aprinse, tranşate de fiecare dată în justiţie. Urmaşii lui Franco au depus mai multe recursuri în justiţie pentru a păstra rămăşiţele fostului dictator în grandiosul mausoleu din granit şi marmură numit Valle de los Caidos (Valea Celor Căzuţi), dar fără succes. Nu au reuşit nici să convingă autorităţile să le mute în cavoul familial, la Catedrala Almudena, situată în centrul Madridului.

Devenit premier la 2 iunie 2018, socialistul Pedro Sanchez a făcut din acest transfer una dintre priorităţile mandatului său, pentru ca mausoleul să nu mai fie un loc de apologie şi de pelerinaj pentru franchişti. Nu şi-a dorit un astfel de loc nici la Catedrala Almudena. „Spania nu îşi mai poate permite simboluri care îi separă pe spanioli. Nu este vorba de redeschiderea unor răni, ci de închiderea lor“, şi-a justificat el demersul legat de Franco.

Pentru a câştiga în instanţă, Guvernul Sanchez a înlesnit adoptarea unor decrete, precum cel din septembrie 2018 care modifică Legea memoriei istorice din 2007. În baza modificării, Valea Celor Căzuţi devine un loc al reconcilierii şi de veci doar pentru victimele Războiului Civil. Toate formaţiunile politice au susţinut textul respectiv, cu excepţia Partidului Popular şi Ciudadanos („Cetăţenii“), care s-au abţinut de la vot în semn de protest faţă de abordarea lui în procedură de urgenţă.

Într-un final, la 25 septembrie, Curtea Supremă a Spaniei a respins ultimul recurs depus de familie, validând decizia Guvernului cu privire la exhumarea rămăşiţelor. Şi Curtea Europeană pentru Drepturile Omului (CEDO) a anunţat vinerea trecută că a decis să nu intervină în această dispută, refuzând să dea curs unei cereri de suspendare a acestei iniţiative formulate de Fundaţia Naţională „Francisco Franco“.

Mult aşteptat, anunţul legat de data exhumării şi reînhumării a fost făcut abia luni. Obiectivul Guvernului Sanchez este de a încheia problema Franco până la alegerile anticipate, programate la 10 noiembrie.

Francisco „El Caudillo“ Franco FOTO AFP/Getty Images

O „anomalie“ în UE?

Dacă Biserica Catolică s-a ţinut departe de acest caz, asociaţiile istorice şi culturale s-au poziţionat în general de partea statului. În opinia lor, prezenţa rămăşiţelor lui Franco în mausoleu este o insultă la adresa democraţiei şi un simbol al unor răni care încă sângerează. O „anomalie de neconceput într-o democraţie“, comentează cotidianul „El Pais“. La rândul său, istoricul Paul Preston, specializat în istoria şi cultura Spaniei, crede că este vorba de o abatere gravă în cadrul Uniunii Europene. „Nu există monumente ale lui Hitler în Germania sau în Austria, nici ale lui Mussolini în Italia“, spune el.

Înverşunata luptă politică

La aproape 44 de ani distanţă de la moartea sa, spiritul franchist încă are adepţi. De fapt, mausoleul de lângă Madrid este un adevărat loc de pelerinaj pentru neofranchişti şi nostalgici. Ceva de neimaginat, după cum remarcă Paul Preston, în Italia sau în Germania, unde monumentele în cinstea lui Mussolini, respectiv Hitler nu mai există.

Două partide s-au plasat în centrul acestei dezbateri. Conservatorii din PP au pledat pentru menţinerea ideii de conceliere naţională acceptate după decesul lui Franco în scopul trecerii la democraţie şi neincitarea „vechilor demoni“.

Socialiştii susţin contrariul. În opinia lor, Spania încă nu şi-a încheiat tranziţia spre democraţie acceptată în 1977 de elita franchistă în schimbul aministiei. Pedro Sanchez se declară convins că prin transferul rămpăşiţelor lui Franco poate pune capăt acestui proces istoric.

„Victorie a democraţiei“ sau nu?

Însă istoricul francez Benoît Pellistrandi exprimă îndoieli asupra unei iniţiative care nu face decât să răscolească trecutul. „Scoaterea lui Franco din Valea Celor Căzuţi nu este «o victorie a democraţiei»“, este de părere el. „Tranziţia spre democraţie a început foarte timid (în Spania, n. red.), dar a dus la alegeri libere la 15 iunie 1977 şi la aprobarea pe larg a unei Constituţii în referendumul de la 16 decembrie 1978. De peste 40 de ani, democraţia spaniolă funcţionează, în pofida crizelor economice şi sociale, în pofida tensiunilor naţionaliste. Ţara a intrat în Uniunea Europeană şi a ştiut cum să învingă terorismul ETA. Spania se bucură de o imagine în general pozitivă care o face într-o putere atractivă“, scrie Benoît Pellistrandi în „Le Figaro“.

„De ce să răscoleşti trecutul?“, se întreabă istoricul, în condiţiile în care, menţionează el, în ianuarie 1976 Partidul Comunist Spaniol, ilegal la acea vreme, aprecia într-un comunicat că „piatra funerară care închide trupul dictatorului în Valea Celor Căzuţi deschide viitorul Spaniei“. „Scoaterea lui Franco din Valea Celor Căzuţi (…) este o etapă politică pe care (Sanchez, n. red.) şi-o doreşte şi are legitimitatea să o facă“, conchide Pellistrandi, specializat în istoria Spaniei.