Infernul de la Azovstal: Mărturia unei supravieţuitoare

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
Azovstal

Două luni fără medicamente, fără hrană suficientă şi sub bombardamente constante. O femeie relatează pentru DW despre salvarea sa dintr-un buncăr din oţelăria Azovstal din Mariupol.

Lidia este una dintre persoanele evacuate din oţelăria Azov, care a fost puternic bombardată de armata rusă. Ea nu vrea să spună unde se află în prezent şi nici nu doreşte să îi divulgăm numele adevărat, de teamă că li s-ar putea întâmpla ceva părinţilor ei, care se află încă în Mariupol

În primele zile de la sosirea într-un loc sigur din Ucraina, senzaţiile ei au a fost de dezorientare, frică şi consternare. Abia o săptămână mai târziu s-a simţit pregătită să vorbească. Faţa îi este obosită şi palidă. Teama constantă din ochii Lidiei dispare întrucâtva doar atunci când ne povesteşte cum a fost primită la convoiul de evacuare.

DW: Cum aţi ajuns la oţelăria Azovstal şi cât timp aţi stat acolo?

Lidia: Am lucrat în această fabrică şi ştiam că existau adăposturi special amenajate pentru raiduri aeriene. Pe 6 martie, când bombardamentele asupra oraşului au devenit insuportabile, eu şi soţul meu am decis să ne refugiem într-una dintre pivniţele fabricii, despre care ştiam că sunt mai sigure. Ne-am gândit că este o chestiune de câteva zile, dar s-a dovedit a fi vorba de două luni.

Câţi oameni s-au salvat de bombardament?

Este greu de spus. Nimeni nu i-a numărat în ultimele săptămâni. La început am fost vreo 30, dar era un du-te-vino. La un moment dat, eu am estimat că eram 47 de persoane, dar numărul s-a tot schimbat. Înainte de evacuare, pur şi simplu nimeni nu putea număra câţi oameni se aflau acolo.

Potrivit autorităţilor ucrainene, oţelăria Azovstal a fost bombardată în mod constant. A fost posibil să părăsiţi buncărul pentru o perioadă scurtă de timp?

La început am putut sta mai mult timp în aer liber, dar când bombardamentele s-au înteţit, am ieşit doar pentru a găti la focul de tabără. Spre final am petrecut timpul doar în subteran. Acolo există tuneluri în care am gătit. Din 20 aprilie nu am mai ieşit la suprafaţă. Nu am ieşit afară timp de două săptămâni.

De unde aţi luat mâncare?

În buncăr se aflau provizii care fuseseră depozitate special acolo de către administraţie. Nu au fost multe, dar au ajuns pentru câteva zile. Aceste buncăre au fost construite în anii 60, când nimeni nu credea că oamenii vor sta vreodată acolo pentru mult timp. Fuseseră depozitate apă, biscuiţi şi conserve de carne. Am întins-o şi am făcut supe din ea. La început, oamenii care veneau din afară aduceau mâncare, pături şi haine călduroase. Însă nu toată lumea şi-a împărţit mâncarea. Unii mâncau sub pături. Sunt oameni şi oameni. 

image

Oţelăria Azov, Mariupol

Ce ajutor le-a dat armata ucraineană oamenilor care se aflau acolo? Propaganda rusă susţine că aceasta v-a ţinut acolo cu forţa.

Nu, eu şi soţul meu am părăsit buncărul de mai multe ori şi ne-am întors când a fost posibil. Dar când au început raidurile aeriene grele a trebuit să rămânem în buncăr. Uneori veneau militari şi le aduceau dulciuri copiilor. Ne-au confirmat că putem ieşi, dar în acelaşi timp ne-au avertizat în legătură cu bombardamentele puternice ale ruşilor. 

Existau persoane bolnave sau rănite printre oamenii din adăpostul antiaerian în care vă aflaţi? A reuşit cineva să îi ajute?

Nu a existat niciun rănit, dar erau oameni care aveau nevoie de ajutor medical. La fel şi eu, căci sufăr de o boală de sânge care necesită injecţii zilnice şi pe care nimeni nu mi le putea face. Erau acolo şi oameni dependenţi de insulină. Nici ei nu au primit injecţii. Un bărbat avea dureri atât de mari în braţ încât avea nevoie de analgezice, care nu erau disponibile. A ţipat toată noaptea.

Cunoaşteţi persoane care au mers de bunăvoie la Doneţk, ocupat de ruşi? În timpul evacuării, ştiaţi unde urma să fiţi duşi?

Nu ştiam absolut nimic. Soldaţii noştri au venit la noi şi ne-au spus că avem cinci minute să ne facem bagajele şi să ieşim afară pentru evacuare. Cine avea rucsacul împachetat s-a ridicat şi a plecat. Nu ştiu cine s-a dus la Doneţk sau în Rusia. Când am fost întâmpinaţi afară de reprezentanţi ai ONU şi ai Crucii Roşii, aceştia ne-au spus că suntem în siguranţă, că nimeni nu va trage. Apoi, la filtrare, am putut alege unde să mergem.

Unde anume a avut loc filtrarea?

Nu ştiu. Era un loc în care nu mai fusesem niciodată.

Ce s-a întâmplat în timpul filtrării?

(Tăcere lungă, Lidia îşi coboară capul şi închide ochii). 

Nu am de gând să vorbesc despre asta.

Cât a durat călătoria de la Azovstal până la locul unde aţi fost dusă?

Nu ştiu. Nici măcar nu pot spune aproximativ. Am fost luaţi de la Azovstal seara, apoi am plecat cu maşina şi la miezul nopţii eram la filtrare. După aceea am mers din nou mult timp cu maşina.

Cine v-a primit la destinaţie? Aţi primit vreun ajutor?

Am fost primiţi foarte bine! Ni s-au dat haine şi pantofi noi şi am putut să ne spălăm. Oamenii veneau la noi şi ne aduceau mereu mâncare, produse de igienă personală şi alte lucruri. Nu am avut absolut nicio problemă. Am fost cazaţi într-o cameră separată, confortabilă, unde am dormit bine. 

Aveţi unde să staţi acum? Vreţi să mergeţi în altă parte?

Nu ştiu încă. Nu sunt încă lămurită cu privire la tot ceea ce se va întâmpla. Mai întâi vreau să mă odihnesc. Asta e tot.

Alexsander Savitsky - Deutsche Welle

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite