Industria sexului cere permisiunea să îşi reia serviciile. „Striptease-drive-through“ pe timp de Pandemie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O asociaţie a angajaţilor şi angajatelor din industria sexului din Germania cere ca restricţiile legate de pandemia de coronavirus asupra serviciilor sexuale să fie ridicate. Patronul unui bordel din oraşul bavarez Landshut a deschis, pentru şoferi, un drive-through unde fetele  dau spectacole de stiptease pentru a trece peste restric'iile impuse de Pandemie.

Activitatea bordelurilor sau a „caselor de toleranţă“ sau „de bucurie“ cum se mai numesc ele de-a fost temporar interzisă mai peste tot în lume din cauza Pandemieie Covid-19, chiar şi acolo unde ea este legală în timpuri obişnuite, şi va fi probabil ultima redeschisă, dar asta nu opreşte ingeniozitatea unora.

Nu este justificabil să se închidă bordelurile şi să se interzică prostituţia în continuare, a precizat asociaţia într-o scrisoare deschisă publicată luni şi transmisă unui număr de 16 membri ai parlamentului care au cerut recent o interdicţie generală asupra sexului plătit.

Dată fiind scăderea ratei infectărilor cu coronavirus în Germania, industria lucrătorilor sexuali trebuie să poată "genera venituri din nou şi să le ofere clienţilor servicii de calitate, care sunt umane şi întemeiate pentru ei", se arată în scrisoare.

În timpul crizei coronavirusului, astfel de servicii pot fi o chestiune 'existenţială' pentru clienţi, adaugă textul. Un plan igienic detaliat a fost creat şi prezentat politicienilor.

Asociaţia a explicat de asemenea că lucrătorii sexuali au un interes special în igienă şi în propria sănătate, "pentru că este vorba de capitalul lor".

Patronul unui bordel din oraşul bavarez Landshut a deschis, pentru şoferi, un drive-through unde fetele  dau spectacole de stiptease. Conducerea stabilimentului spune că s-a inspirat de la o idee similară aplicată în Portland, Oregon, în SUA. Traversarea lentă a halei unde se dă spectacolul de către vehicule durează între 15-20 minute, cei aflaţi la bord trebuie să aibă peste 18 ani şi, dacă vehiculul e decapotabil, obligaţi să poarte mască.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite