Imposibilul pariu pentru conducerea UE

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
Dilema franco-germană: conducerea Comisiei şi Consiliului - direct sau prin interpuşi?
Dilema franco-germană: conducerea Comisiei şi Consiliului - direct sau prin interpuşi?

E vremea pronosticurilor la Bruxelles, în paralel cu negocieri de ultim moment, înainte de Consiliul European de joi şi vineri, la care şefii de state şi guverne din UE sunt chemaţi să se pronunţe asupra poziţiilor de la vârful UE. Dezacordul franco-german întreţine suspansul. Între timp, preşedintele României este menţionat, azi, din nou, ca posibil succesor al lui Donald Tusk.

Agenţia Reuters scrie despre Klaus Iohannis că „este un posibil candidat estic pentru a-l înlocui pe Tusk drept coordonator al liderilor UE“. O altă variantă vehiculată este aceea a cancelarului german la preşedinţia Consiliului. Este schema avansată de Politico: Angela Merkel la Consiliu – comisara daneză Vestager la Comisie – Frans Timmermans la Serviciul de Acţiune Externă (EEAS) – Villeroy de Galhau, guvernatorul Băncii Franţei, la şefia Băncii Centrale Europene.

Sau e mai plauzibilă distribuţia propusă de Euractiv, cu francezul Michel Barnier, negociatorul UE pentru Brexit, în locul lui Juncker? Ar fi o alegere ce ar împăca dorinţa Popularilor de a păstra şefia Comisiei şi ambiţia lui Macron, preşedintele francez fiind în poziţia de a influenţa semnificativ jocul de putere la vârful UE. Cu Germania primind, în schimb, Banca Centrală Europeană (BCE), cu Timmermans vehiculat tot la EEAS şi la Consiliu având ca opţiuni fie pe preşedinta încă în exerciţiu (până la 12 iulie) a Lituaniei, Dalia Grybauskaite (apropiată de Populari), sau pe fosta premieră daneză Helle Thorning Schmidt (social-democrată). Interesant e că numele Angelei Merkel a fost avansat încă de acum trei luni, pentru noua ecuaţie de la Bruxelles, de directorul Euractiv, Dan Luca.

Alte nume menţionate în aceste zile sunt al Christinei Lagarde, directoarea Fondului Monetar Internaţional (fie pentru Comisie, fie pentru BCE) şi al Kristalinei Georgieva, fost comisar european din partea Bulgariei, acum în conducerea Băncii Mondiale. Criteriul de gen, dar şi cel al repartiţiei geografice şi cel al echilibrului între vechile şi noile state membre ar trebui să fie luate în considerare.

Fragmentarea complică negocierile

Cert e că Popularii - cu 179 de mandate europarlamentare din totalul de 751 şi care deţin în prezent conducerea Comisiei, Consiliului şi Parlamentului European - vor fi nevoiţi să renunţe la monopol, în urma negocierilor cu Socialiştii (152 de locuri) şi Liberalii (110 mandate). La rândul lor, Verzii, cu 73 de euro-aleşi, vor conta în ecuaţie, chiar dacă nu au niciun reprezentant în Consiliul European.

În Consiliu, PPE mai are acum doar 8 preşedinţi şi şefi de guverne, fiind depăşit de liberalii din noua alianţă ALDE+Macron (9 lideri europeni), iar socialiştilor le revin 6 locuri. Pentru a fi desemnat de Consiliul European, viitorul preşedinte al Comisiei trebuie să întrunească voturile a cel puţin 21 de şefi de state şi guverne din cele 28 de ţări ale UE, reprezentând minim 65% din populaţia europeană.

În condiţiile fragmentării politice atât din Parlament, cât şi din Consiliu, dar şi ale negocierilor purtate deopotrivă la nivel de grupuri politice, dar şi de state membre, soluţia stă în negocierea Paris-Berlin.

Teoretic, summit-ul din 20-21 iunie s-ar putea încheia cu o propunere ce ar fi supusă, apoi, votului Parlamentului European. De menţionat că, vineri, conferinţa finală de presă va fi susţinută de preşedinţii Comisiei, Consiliului şi României – ca ţară deţinătoare, până la finele lunii, a preşedinţiei Consiliului UE.

În varianta cea mai rapidă, noul preşedinte al Comisiei ar putea fi votat de Parlamentul European în a doua sesiune plenară din mandatul ce începe la 2 iulie, respectiv între 15 şi 18 iulie. Dacă nu se reuşeşte până la vacanţa europarlamentară, următoarea posibilitate ar fi abia peste două luni, în sesiunea din 16-19 septembrie, ceea ce ar lăsa un interval scurt de timp desemnării candidaţilor pentru posturile de comisari (de către Consiliu, în acord cu preşedintele ales al Comisiei) şi audierii lor în comisiile de specialitate ale Parlamentului European. Mandatul actualei Comisii Europene se va încheia la 31 octombrie.

Va fi sacrificat Weber?

Reuniţi la San Sebastian, în Spania, creştin-democraţii au analizat, săptămâna trecută, situaţia creată după câştigarea alegerilor din mai, cu un scor care-i obligă, însă, la compromis pentru formarea unei majorităţi. PPE revendică preşedinţia Comisiei Europene, dar Manfred Weber, liderul Grupului Popular din Parlamentul European, pare să aibă slabe şanse în acest sens. Se vorbeşte tot mai mult de eventuala preşedinţie a forului europarlamentar pentru el. Îi lipseşte suportul Franţei, Macron indicând deschis săptămâna trecută că ar prefera-o pe Angela Merkel la conducerea Comisiei, şi i se reproşează lipsa de experienţă în zona executivă – acest tip de expertiză fiind o condiţie pe care au respectat-o, după 1995, toţi preşedinţii Comisiei.

Au avut loc, recent, câteva reuniuni informale menite să contureze perspectiva pentru noul mandat. Prima, la Bruxelles, a celor şase premieri – câte doi populari (Croaţia şi Letonia), liberali (Belgia şi Olanda), respectiv socialişti (Spania şi Portugalia) – care au fost desemnaţi de familiile lor politice pentru discuţii neoficiale, în noul context politic european. A fost mai degrabă o tatonare. A doua întâlnire a avut loc la Budapesta, între prim-miniştrii celor patru ţări central-europene din Grupul de la Vişegrad, care au convenit să nu propună un candidat pentru funcţiile de conducere a UE, dar au decis să facă front comun pentru afirmarea viziunii lor în materie de politici europene. O altă reuniune, în Malta, între statele sudice - teoretic pentru a discuta pe tema migraţiei, pe care oricum rămân divizate -a fost şi un prilej de consultări pentru funcţiile de top de la Bruxelles. 

Ofensiva spaniolă

În acest joc de putere, Spania se poziţionează în forţă, beneficiind de faptul că e, acum, a treia forţă pro-europeană după Germania şi Franţa, dar şi de o economie stabilizată, fără problemele de deficit bugetar care înveninează relaţia Roma-Bruxelles. Având cea mai mare delegaţie din Grupul europarlamentar socialist şi, de azi, şi conducerea acestuia, premierul Pedro Sanchez, activ în grupul de negociere a funcţiilor la vârful UE, şi-a declarat ambiţia europeană încă de la Summitul de la Sibiu, iar conjunctura îi este favorabilă, pe flancul sudic mai ales.

Italienii sunt pe cale să elibereze trei funcţii-cheie: preşedinţia Parlamentului European, deţinută de Antonio Tajani, poziţia Federicăi Mogherini de Înalt Reprezentant pentru Politică Externă şi conducerea Băncii Centrale Europene, prezidată de Mario Draghi. Dacă la BCE tind mai ales Germania şi Franţa, una din celelalte două poziţii ar putea reveni unui spaniol. Cel mai bine plasat este ministrul de externe de la Madrid, Josep Borrell, fost preşedinte al Parlamentului European.

În condiţiile fragmentării politice atât din Parlament, cât şi din Consiliu, dar şi ale negocierilor purtate deopotrivă la nivel de grupuri politice, dar şi de state membre, soluţia stă în negocierea Paris-Berlin. Iar lipsa unei decizii, vineri, poate însemna debutul unei fierbinţi veri politice europene.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite