Preşedintele Confederaţiei Elveţiene încearcă să-i liniştească pe străini în legătură cu limitarea imigraţiei

Preşedintele Confederaţiei Elveţiene încearcă să-i liniştească pe străini în legătură cu limitarea imigraţiei

Preşedintele Confederaţiei Elveţiene, Didier Burkhalter FOTO Reuters

În urma neliniştilor afişate de străinii din Elveţia în legătură cu noul referendum aprobat de această ţară privind limitarea imigraţiei, preşedintele Confederaţiei Elveţiene, Didier Burkhalter, a declarat recent că orice fel de schimbare nu îi va afecta pe care care au venit deja şi că „nimic nu se schimbă imediat”, informează Agerpres.

Ştiri pe aceeaşi temă

După ce Elveţia a aprobat în proporţie de 50,3 la sută restabilirea unor cote pentru imigranţi, mai mulţi străini au început să-şi arate preocuparea despre acest subiect în mass-media. Pentru a calma şi detensiona situaţia, Didier Burkhalter, preşedintele Confederaţiei Elveţiene a ţinut o conferinţă de presă în care a anunţat că schimbările nu se vor produce imediat.

„Cei care au drepturi pe baza acordurilor privind libera circulaţie, o dispoziţie prevede că aceste drepturi rămân valabile. Acordurile privind libera circulaţie se aplică până la revizuirea sau rezilierea lor”, a spus, miercuri, Didier Burkhalter.

În prezent, oficialii elveţieni elaborează planul privind aplicarea dispoziţiilor referendumului, care ar putea să fie realizat până la sfârşitul lunii iunie. Ulterior, politicienii vor întocmi şi un proiect de lege până la sfârşitul anului 2014. În acea perioadă este prevăzută şi dezbaterea în Parlament.

Didier Burkhalter a indicat de asemenea că nu are prea multe „reacţii pozitive” din partea colegilor săi în legătură cu rezultatul referendumului, însă, potrivit acestuia, Elveţia cunoştea riscurile.

„Elveţia a luat decizia în cunoştinţă de cauză. Se ştia foarte bine că există un risc prin votarea acestei propuneri. Acum trebuie acceptat şi menţinut calmul. Este o etapă dificilă, nu o criză, deoarece riscurile se cunoşteau dinainte”, a mai spus preşedintele Confederaţiei Elveţiene.

Tot acesta a mai precizat că în curând secretarul de stat pentru Afaceri Internaţionale, Yves Rossier, va merge la Bruxelles pentru a explica votul recent dat de elveţieni şi pentru a negocia modalitatea în care poate fi pus în aplicare.

Conform sistemului politic din Elveţia, Guvernul este obligat să pună în practica dispoziţiile unui referendum votat de către cetăţeni, chiar şi atunci când Executivul are o opinie contrară.

Deşi nu face parte din Uniunea Europeană, Elveţia are legături cu blocul comunitar în ceea ce priveşte Spaţiul Schengen şi Spaţiul Economic European. Analiştii politici consideră că Elveţia ar putea pierde extrem de mult dacă ar fi exclusă din piaţa unică europeană, acolo unde mai mult de jumatate din exporturile elveţiene sunt vândute. În Elveţia, străinii reprezentau în 2013 circa 24% din numărul total al populaţiei.

Elveţia are posibilitatea să pună în aplicare rezultatul referendumului în termen de trei ani.


Citeşte şi:

Comisia Europeană îşi exprimă „regretul” în legătură cu votul Elveţiei privind limitarea imigraţiei

Comisia Europeană şi-a exprimat, duminică, regretul în legătura cu rezultatul refendrumului organizat de Elveţia în privinţa limitării imigraţiei, informează AFP.

UE suspendă negocierile cu Elveţia pe tema electricităţii şi ameninţă cu măsuri de retorsiune

Uniunea Europeană a suspendat negocierile cu Elveţia pe tema exporturilor de electricitate în această ţară, urmând să fie decise măsuri suplimentare după referendumul elveţian în favoarea limitării imigraţiei, scrie Corriere della Sera.

VIDEO Va fi Elveţia „exemplu“ pentru Europa?

Cu o majoritate de doar 50,3%, elveţienii au votat pentru ca guvernul de la Berna să limiteze „imigraţia“ din cadrul Uniunii Europene.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările