Imigranţii din Calais care s-au suit ilegal într-un tir au dat nas în nas cu un urs polar

Imigranţii din Calais care s-au suit ilegal într-un tir au dat nas în nas cu un urs polar

Patru imigranţi care încercau să ajungă din Calais în Marea Britanie au dat nas în nas cu un urs polar, aflat într-un tir FOTO The Telegraph

Un grup de imigranţi care s-au strecurat într-un tir din Calais, ce trebuia să treacă prin Eurotunel spre Marea Britanie, au avut şocul vieţii lor când au dat nas în nas cu un urs polar.

Patru tineri care au forţat uşile din spatele unui tir, dorind să ajungă din Calais, Franţa, în Marea Britanie, au dat peste un urs polar care era transportat în Yorkshire, notează „The Telegraph“. 
 

 
Unul dintre cei patru imigranţi a fugit imediat de groază, dar ceilalţi trei au decis să se suie în tir. Camionul venea din Frankfurt, Germania, şi se îndrepta spre parcul naţional din Yorkshire, unde ursul în vârstă de aproape doi ani, pe nume Nissan, şi care venea tocmai de la Moscova, trebuia să ajungă.
 
Imigranţii au fost văzuţi însă de personalul parcării unde staţionase tirul, ei alertând şoferul şi poliţia. Câteva minute mai târziu, poliţia a sosit şi a ordonat celor trei tineri rămaşi în tir să coboare, cât mai încet şi calm pentru a nu stresa ursul din spatele lor.
 
 
Evident că era într-o cuşcă, aşa că totul a fost sigur, dar cred că au fost foarte surprinşi când au văzut ursul polar. Nu cred că se aşteptau la asta atunci când au forţat uşa tirului. Chiar şi la doi ani, ursul polar este un animal imens şi ar fi putut fi foarte periculos“, a declarat Simon Marsh, de la Parcul Naţional Yorkshire.
 
Nissan s-a născut la Grădina Zoologică Ijevsk, din centrul Rusiei, şi apoi a fost mutat la Grădina Zoologică din Moscova. La începutul acestei săptămâni, ursul a fost transportat cu avionul în Germania, ca apoi să fie dus în Yorkshire.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările