Tabloidul „The Daily Mail” continuă campania de denigrare a imigranţilor români, folosindu-se de fotografii vechi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Paris Match
FOTO Paris Match

Tabloidul „The Daily Mail”, al doilea cel mai bine vândut ziar din Marea Britanie, continuă campania de denigrare a imigranţilor români, publicând un fotoreportaj din prestigioasa revistă franceză „Paris Match” apărut în urmă cu trei luni. La vremea respectivă, revista ilustra în opt pagini cum bandele de ţigani îşi atacă fără nicio jenă victimele la ATM-uri, pe trotuarele aglomerate, în parcuri şi în staţiile de metrou din Paris.

Numărul patrulelor de poliţie a fost sporit în jurul unor obiective turiste importante precum Turneul Eiffel şi Muzeul Luvru, după ce, la începutul acestui an, agenţii de pază au intrat în grevă din cauza lipsei de protecţie împotriva bandelor de romi care jefuia atât angajaţii, cât şi turiştii, reaminteşte joi „The Daily Mail” în ediţia electronică.

Muzeul Luvru are, în prezent, 20 de poliţişti permanenţi, în uniformă, care îi patrulează galeriile, dintre care cinci amplasaţi la intrare, mai scrie tabloidul. Asemenea patrule au fost plasate în jurul unor catedrale, cum ar fi Notre Dame şi Sacre-Coeur, dar şi în jurul Turnului Eiffel, Centrului Pompidou şi Palatului Versailles.

Jurnaliştii englezi continuă prin a spune că acelaşi lucru s-ar putea întâmpla şi în Marea Britanie de anul viitor, când restricţiile de muncă aplicate românilor şi bulgarilor vor fi ridicate, ceea ce va permite bandelor de romi să ajungă în arhipelagul britanic. De fapt, aceasta este temerea jurnaliştilor britanici, care de câteva luni de zile bat moneda pe acelaşi subiect, poate, poate reuşesc să-i facă pe guvernanţi să ceară o „scutire” de la UE. Lucru pe care l-au şi făcut, iar Uniunea le-a spus clar că nu se poate aplica un asemnea comportament discriminatoriu.

image

Foto

Romi in Paris. Delicventi prinsi in flagrant.  foto Paris Match

Astfel, asemenea materiale continuă să agite spiritele în Marea Britanie, o ţară deloc încântată de ridicarea restricţiilor la 1 ianuarie 2014.

Pentru a „hrăni” reticienţa britanicilor faţă de nou-veniţi, cei de la „The Daily Mail” menţionează un raport al ministerului german de Interne, care precizează că sute de mii de imigranţi români şi bulgari au năvălit în ţară după relaxarea normelor de imigrare.

Pe de altă parte, revenind la Franţa, publicaţia britanică reaminteşte că, înainte să devină preşedinte, Francois Hollande critica felul în care predecesorul său, Nicolas Sarkozy, i-a tratat pe imigranţi şi promitea să-i integreze pe ţigani în societatea franceză. Un mai târziu, Hollande se loveşte de aceleaşi probleme ca Sarkozy, iar ministrul său de Interne, Manuel Valls, a ordonat poliţiei să dărâme taberele şi barăcile romilor şi a expulzat mai mulţi romi din Franţa decât Sarkozy. Anul trecut, circa 13.000 de români şi bulgari au fost deportaţi din Franţa, într-o creştere de 18,4% faţă de anul precedent.

Ce trucuri mai fac românii la Paris

La Paris, unul dintre trucurile preferate ale copiilor din bande este să abordeze turiştii cu o falsă „petiţie” de semnat, în timp ce aceştia retrag bani de la bancomate, scrie „The Daily Mail”. Distrase, victimele nu văd că hoţii le memorează PIN-ul şi apoi le fură cardurile pentru a retrage ei înşişi bani.

„Vorbiţi engleza?" este un alt truc de introducere utilizat de bande cu turiştii, în timp ce membrii bandei le sustrag victimelor neatente bani şi obiecte. În alte cazuri, ei fură direct bani şi obiecte de la oamenii care stau în parcuri sau la metrou.

„Nu prea le putem face mare lucru", a recunoscut o sursă din cadrul poliţiei din Paris. "Deoarece sunt copii, au în mod efectiv imunitate absolută de la urmărirea penală", a explicat sursa.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite