Imagini cu primul soldat rus anchetat pentru crime de război comise în Ucraina. Cine este militarul şi ce pedeapsă poate primi VIDEO

Imagini cu primul soldat rus anchetat pentru crime de război comise în Ucraina. Cine este militarul şi ce pedeapsă poate primi VIDEO

Foto: Facebook (Arhivă)

În capitala ucraineană s-a desfăşurat vineri primul proces pentru crimele de război comise de militarii ruşi de când Rusia a invadat Ucraina. Un tribunal ucrainean a ţinut o audiere preliminară, după ce un militar rus capturat la începutul lunii mai a fost învinovăţit de uciderea unui civil în vârstă de 62 de ani, informează CNN şi The Guardian.

Ştiri pe aceeaşi temă

Vadim Shishimarin, comandant în cadrul diviziei de tancuri Kantemirovskaya, a ajuns vineri la tribunalul din capitala Ucrainei, fiind încătuşat şi îmbrăcat într-un trening gri cu albastru, conform The Guardian
 
Soldatul rus ras în cap riscă o pedeapsă de la 10 la 15 ani de închisoare sau închisoare pe viaţă. Completul de judecată se va reuni din nou, miercuri, 18 mai. 
 
Militarul de origine rusă a declarat în faţa judecătorilor că se numeşte Vadim Shishimarin, 21 de ani, născut în regiunea rusă Irkutsk şi a confirmat că face parte din armata Rusiei. 
 
Comandantul Shishimarin este acuzat că ar fi omorât un bărbat de 62 de ani din oraşul Ciupahivka din regiunea Sumî, conform procuraturii generale a ţării, relatează CNN
 
Ancheta a scos la iveală că militarul l-a omorât pe bărbatul ucrainean în timp ce acesta din urmă mergea cu bicicleta pe marginea drumului şi vorbea la telefon. Civilul a murit pe loc la câţiva metri de locuinţa sa după ce Shishimarin l-a împuşcat în cap, utilizând un Kalashnikov.  Sergentul se afla într-o maşină furată împreună cu alţi militari ruşi. 
 
Conform procurorilor menţionaţi de The Guardian, comandantul rus ar fi primit ordin să omoare civilul pentru a nu înştiinţa apărătorii ucraineni privind prezenţa soldaţilor ruşi în zonă. 
 
„Shishimarin este în prezent în arest. Procurorii şi anchetatorii SBU au adunat suficiente dovezi ale implicării sale în încălcarea legilor şi obiceiurilor de război, combinate cu crima premeditată", a comunicat procurorul general ucrainean, Iryna Venediktova, într-o declaraţie pe Facebook. 
 
Potrivit CNN, în momentul în care purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a fost rugat să comenteze procesul, el a declarat vineri că nu are informaţii despre acest caz. 
 
„Nu am nicio informaţie despre această şedinţă de judecată sau despre acest caz. Nu ştiu dacă e adevărat. Nu am nicio informaţie despre acest lucru", a afirmat Peskov în timpul unui apel  cu jurnaliştii. 
   
 

 

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările