Igor Dodon, Adolf Hitler şi politica din Chişinău

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
Igor Dodon

Sechestrarea deputatului Ştefan Gaţcan şi apoi expulzarea lui din Republica Moldova sub paza SPPS, precum şi ameninţările lui Igor Dodon – „o să vă dăm peste dinţi” – sunt ultimele indicii ale proiectului dictatorial al preşedintelui de la Chişinău. Acţiunile şi limbajul lui Igor Dodon sunt asemănătoare cu cele ale lui Hitler. Nu Putin şi nu Stalin sunt modelul politic al lui Igor Dodon, ci dictatorii fascişti Hitler şi Mussolini!

Analiştii şi jurnaliştii l-au asemuit zilele trecute pe Igor Dodon cu Stalin. Mare greşeală, pentru că Igor Dodon este copia în miniatură a liderilor fascişti, Adolf Hitler şi Benito Mussolini, care, în perioada de început a dictaturii fasciste, au avut aceleaşi discursuri şi acţiuni de ameninţare şi de sechestrare de persoane.

În 30 Iunie deputatul socialist Ştefan Gaţcan a declarat că părăseşte Partidul Socialiştilor şi se afiliază Partidului Pro Moldova condus de Andrian Candu. În aceeaşi zi, Gaţcan a fost blocat în trafic şi obligat să oprească, cu concursul autorităţilor poliţieneşti. Locotenenţii lui Igor Dodon, deputaţii socialişti Vlad Bătrâncea şi Corneliu Furculiţă, au intrat peste el în maşină şi l-au ameninţat. Iniţial Ştefan Gaţcan a încercat să reziste presiunilor, însă din cauza ameninţărilor la adresa sa şi a familiei sale a cedat. A doua zi a fost dus cu forţa într-un birou al deputaţilor socialişti din Parlament, unde a fost obligat să îşi dea demisia din funcţia de deputat. Imediat a plecat din Chişinău spre graniţă sub escorta Servicului de Protecţie şi Pază de Stat, la ordinul lui Igor Dodon. Gaţcan s-a refugiat la Iaşi, în România.

Cazul Gaţcan a şocat lumea, pe care a lăsat-o pur şi simplu cu gura căscată. Nimeni nu s-ar fi aşteptat la o asemenea reacţie din partea lui Igor Dodon, care este, totuşi, preşedintele Republicii Moldova. Sechestrarea persoanelor şi ameninţarea lor şi a familiilor lor sunt specifice organizaţiilor mafiote, în niciun caz politicienilor. Însă la Chişinău sub regimul Dodon orice este posibil.

Câteva zile nu s-a ştiut nimic despre Ştefan Gaţcan. Cele câteva mesaje video pe care le-a transmis prin intermediul unor deputaţi socialişti nu au liniştit publicul, ci, dimpotrivă, au arătat adevărata politică a lui Igor Dodon şi a partidului rus (PSRM) din Moldova: dictatura, forţa, violenţa, adică instrumente specifice fascismului.

De ieri se ştie că Gaţcan este în Iaşi, unde şi-a găsit refugiul pentru a se recupera. Abia după o săptămână s-a aflat unde este Ştefan Gaţcan, deşi încă din prima zi a alungării sale din Moldova, Ilan Shor, politician aflat oficial în conflict cu Igor Dodon, a dat un indiciu foarte clar: fostul deputat socialist se află la 142 km de Chişinău! Exact distanţa pe şosea între Chişinău şi Iaşi. Probabil că nici în România nu îl lasă Dodon în pace pe Gaţcan, pentru că Poliţia Română a primit un email, trimis de pe un cont fals atribuit lui Gaţcan, în care spunea că este sechestrat. Poliţia Română a trebuit să dea o declaraţie publică în care a arătat că Ştefan Gaţcan nu se află în pericol.

Igor Dodon şi Partidul Socialiştilor din Republica Moldova nu au absolut nimic de-a face cu socialismul, ci cu fascismul. PSRM este partidul Rusiei în Moldova, un instrument de control al politicii din Chişinău. Numele partidului induce în eroare electoratul în vârstă, care încă mai tânjeşte după perioada comunistă. PSRM nici măcar în Internaţionala Socialistă nu şi-a găsit locul, dovadă că nici pe plan internaţional acest partid nu este recunoscut ca socialist. În timp ce majoritatea populaţiei se zbate în sărăcie, politicienii socialişti se scaldă în bani, maşini de lux şi vile somptuoase.

Caracterul fascist al PSRM şi al lui Dodon este dovedit de acţiunile şi declaraţiile lor politice. La începuturi, până la preluarea integrală a puterii, fasciştii şi-au ameninţat oponenţii politici, i-au răpit şi bătut. Apoi au început crimele: oponenţii politici au început să dispară subit, găsiţi morţi în condiţii neelucidate, apoi s-au organizat lagăre de muncă forţată pentru reeducarea opoziţiei şi, în cele din urmă lagărele de exterminare.

De mai mulţi ani Igor Dodon şi locotenenţii săi din PSRM au ameninţat cu interzicerea partidelor unioniste şi cu arestarea şi expulzarea activiştilor unionişti. Vlad Bătrâncea a devenit vedetă în presă abia după ce a rupt ostentativ în Parlamentul din Chişinău harta României Mari. Moldovenismul, cetăţenia civică moldovenească, limba moldovenească şi multe alte artificii propagandistice sunt menite să creeze un naţionalism moldovenesc antiromânesc. Fascismul se caracterizează prin dictatură, ultranaţionalism, distrugerea fizică a opozanţilor. Lipseşte ceva din acţiunile lui Igor Dodon şi ale PSRM-ului? Este din ce în ce mai evident că Igor Dodon se identifică cu fascismul. Riscul instaurării unei dictaturi fasciste în Republica Moldova sub Igor Dodon este iminent.

Divide et impera. Cine trage sforile opoziţiei din Chişinău?

De peste trei luni analiştii anunţă cu surle şi trâmbiţe demiterea guvernului Dodon-Chicu şi formarea unei largi coaliţii de guvernare. Majoritatea parlamentară PSRM+PDM a dispărut, însă liderii opoziţiei sunt mai preocupaţi cu atacurile la adresa colegilor de opoziţie decât împotriva puterii.

Din 1992 încoace Moscova a reuşit să fărâmiţeze partidele pro-europene din Moldova. Cea mai bună metodă de a controla viaţa politică din Moldova constă în formarea unor lideri politici cu declarate orientări pro-româneşti şi pro-europene, care fac de fapt politica Rusiei. Cazul lui Iurie Roşca este arhicunoscut. Din păcate nimeni nu a învăţat lecţia şi Moscova controlează în continuare majoritatea partidelor din Republica Moldova, indiferent de nume sau orientarea politică declarată. Nu există partid politic sau mişcare civică în Moldova care să nu fie penetrată de Moscova.

Principalul efect al controlului Moscovei asupra partidelor politice din Moldova este divizarea aşa-ziselor partide de dreapta, pro-europene, precum şi a mişcării unioniste. Sunt prea mulţi lideri cu ambiţii mari, personale sau comandate. Efectul? Imposibilitatea coagulării unei alianţe politice pentru a forma un guvern pro-european în locul guvernului Dodon-Chicu.

Decizia Curţii Constituţionale privind imposibilitatea organizării simultane a alegerilor prezidenţiale şi a celor parlamentare anticipate a complicat şi mai mult calculele politice peste Prut. Igor Dodon ar fi vrut să fie o locomotivă pentru PSRM prin organizarea simultană a alegerilor. În plus, o campanie electorală unitară i-ar fi asigurat coeziunea socialiştilor în jurul său. Deputaţii socialişti îl sprijină pe Dodon cât timp el le poate garanta imunitatea. Corupţia este endemică printre politicienii socialişti, care se tem in corpore de o reformă reală a justiţiei. Organizarea separată a celor două scrutinuri le strică planurile. Deputaţii nu au garanţia succesului lui Dodon la prezidenţiale, mai ales că şi Moscova dă semnale că l-ar lăsa din braţe. La parada recentă de la Moscova, Putin nici nu l-a băgat în seamă pe Dodon, pe care l-a trimis direct să-i dea raportul lui Kozak.  Alţi lideri socialişti, mai ales Ion Ceban, primarul Chişinăului, abia aşteaptă debarcarea lui Dodon. Prima fisură în rândul PSRM-ului a provocat-o Ştefan Gaţcan.

De teamă să nu piardă controlul asupra deputaţilor socialişti, Igor Dodon a reacţionat atât de dur în cazul Gaţcan. Disperarea l-a determinat la sechestrarea deputatului, ca să fie un semnal de avertisment pentru alţi doritori de schismă în PSRM. Ba mai mult, a transmis direct un mesaj cu mai mulţi destinatari.

„Eu nici la un partid nu m-am implicat să scot deputaţi, cu toate că am avut posibilitate şi am posibilitate, dar n-o să fac niciodată acest lucru, eu nu sunt Plahotniuc. Dar voi vă implicaţi la noi. Eu la voi nu mă bag şi nici voi nu vă băgaţi în familia noastră politică. Aceasta nu e ameninţare, ocupaţi-vă de treburile voastre. (...) Dacă o să vă băgaţi o să vă dăm peste dinţi”.

În primul rând este un mesaj clar către opoziţie, mai ales către Candu şi Shor, să nu mai atragă alţi deputaţi socialişti. Cel puţin cu Ilan Shor a ajuns la un compromis, în ciuda schimbului de ameninţări între cei doi. Dodon vrea să păstreze un guvern minoritar Chicu, care să-i organizeze alegerile prezidenţiale în favoarea lui.

Apoi, mesajul este pentru deputaţii socialişti ca să nu fie tentaţi să îl părăsească, pentru că vor păţi ca Ştefan Gaţcan. Lui Gaţcan i s-a dat peste dinţi, vorba lui Dodon, ca să fie un exemplu pentru potenţialii dezertori.

Ameninţarea „o să vă dăm peste dinţi” este adresată şi partenerilor de guvernare, PDM-ului şi mai ales liderului acestuia, Pavel Filip. Cei 13 deputaţi rămaşi în PDM sunt importanţi pentru Dodon. Nichiforciuc şi Andronachi sunt de fapt socialişti cu carnet de partid democrat, iar Diacov are propria agendă politică şi o relaţie specială cu Moscova. Însă ceilalţi 10 deputaţi democraţi ar putea avea un rol esenţial în instalarea unui nou guvern împreună cu PAS, PPDA şi Pro Moldova, fără Partidul Shor. Actualul guvern Dodon-Chicu, în care PDM are patru miniştri, se bazează pe un mariaj de conjunctură, susţinut prin şantaj. Pavel Filip este ţinut în şah cu reluarea anchetei despre privatizarea Casei Presei. Deşi se declară pro-europeni, democraţii sunt nevoiţi să susţină guvernul Dodon-Chicu. Nu sunt mulţi deputaţi la Chişinău care să nu aibă nevoie de un protector politic.

Este esenţial cine organizează alegerile prezidenţiale, pentru că imparţialitatea nu este nici măcar un ideal la Chişinău. Un guvern credincios lui Igor Dodon va utiliza resursele financiare, logistice şi de orice natură pentru a-l susţine pe actualul preşedinte moscovit. Cazul Gaţcan i-a afectat popularitatea lui Dodon, care va face orice pentru a rămâne la putere, pentru că altfel riscă să răspundă penal pentru acte de trădare, de la finanţarea PSRM de către Rusia până la rapoartele directe către Putin în dauna intereselor Republicii Moldova. Chicu va îndeplini toate ordinele lui Dodon şi astfel şansele unui regim democrat la Chişinău vor fi limitate.

Se tot vorbeşte de câteva luni despre un nou guvern pro-european, susţinut de toate partidele declarat pro-europene, cu sau fără Shor. Cel mai mult se agită Adrian Năstase, care are nevoie să se reinventeze după eşecul la alegerile locale pentru primăria Chişinăului. Temperamental de felul lui, uită adesea că fără PAS nu are nicio şansă pentru nicio demnitate publică, darmite pentru poziţia de premier, astfel că îi atacă mai des pe foştii săi parteneri din blocul ACUM decât pe Dodon şi Chicu. O poziţie de premier pentru PPDA, fie A. Năstase, fie Igor Munteanu, ar creşte ponderea PPDA în sondaje şi s-ar putea să îl salveze de la dispariţia din Parlament. Asta este miza reală a lui Năstase, pentru că este conştient că nu are nicio şansă să ajungă preşedintele R. Moldova.

Maia Sandu şi-a făcut propriile calcule politice. Preluarea guvernării de către o coaliţie pro-europeană în acest moment de criză profundă economică, socială şi mai ales sanitară în Moldova ar degreva regimul Dodon de răspunderea în faţa electoratului, care, din cauză că memoria colectivă este scurtă şi selectivă, ar transfera responsabilitatea pe umerii noului guvern. În acest caz, şansele Maiei Sandu la alegerile prezidenţiale ar scădea. Fostul premier are de ales între două rele: ori pierde electorat pentru că preia guvernarea în vârf de criză şi decontează electoral, ori riscă alegerile prezidenţiale dacă ele sunt organizate de oamenii lui Dodon. Nimeni nu îi poate garanta că un alt guvern fără PSRM ar asigura organizarea unor alegeri libere şi corecte la Chişinău. Alegerile prezidenţiale au rol de locomotivă pentru propriile partide la alegerile parlamentare anticipate. Niciun lider de partid nu va evita să se folosească de această oportunitate pentru a creşte procentele propriului partid.

Andrian Candu încearcă să devină principalul pol de putere la Chişinău, să preia cât mai mult din fostul bazin electoral al PDM-ului. De fapt vrea să reinventeze Partidul Democrat sub un alt nume, lăsând pe umerii lui Filip responsabilitatea eşecurilor din vechea guvernare democrată. Şansele lui de a intra cu noul partid în Parlament în urma unor alegeri anticipate sunt reduse. Doar amânarea lor până în primavara anului următor l-ar putea ajuta să preia cât mai mult din structura locală a PDM-ului, ceea ce i-ar creşte şansele electorale.

Toată lumea declară că vrea organizarea alegerilor parlamentare anticipate, însă majoritatea parlamentarilor ştiu că sunt şanse mici ca să prindă un alt mandat. De aceea asistăm doar la un război al declaraţiilor şi al sondajelor de opinie, a căror credibilitate este discutabilă. Realmente, o mare parte dintre actualii deputaţi din partidele declarat pro-europene, cu excepţia celor de la PAS, nu au şanse să câştige un nou mandat de parlamentar. PDM s-a rupt nu doar la nivelul deputaţilor, dintre care o parte au format partidul Pro Moldova, iar alţii au plecat la Shor, dar nici pe plan local situaţia nu este mai bună. Sistemul politic din R. Moldova este bazat pe relaţii de clientelă politică în sistem piramidal, iar cei de la bază au nevoie permanentă de un protector. Dacă liderul de partid nu le poate asigura protecţia în faţa legii, din cauza corupţiei endemice, politicienii locali se vor reorienta. Doctrina sau ideologia sunt poezie, contează doar afacerile, care nu au culoare politică.

Decizia recentă a Curţii Constituţionale despre imposibilitatea organizării simultane a alegerilor prezidenţiale şi parlamentare anticipate va determina o reconfigurare a taberelor politice, iar viitoarele luni vor fi foarte tensionate. Gaţcan este doar un exerciţiu de forţă. Vor accepta oare politicienii, de dragul unei protecţii temporare şi incerte, să stea la cheremul lui Dodon? Vor accepta să li se dea peste dinţi? Poate că următorul Gaţcan va fi mai dur pedepsit de gaşca lui Dodon. Aşa a început şi Hitler. Etapă cu etapă.

 Soluţia imorală în politică nu a inventat-o Traian Băsescu. Iar la Chişinău aproape întotdeauna compromisul politic a fost o soluţie imorală. Sigur vor mai fi şi altele. Dar depinde de actorii politici cât de mare va fi impactul asupra populaţiei, asupra relaţiilor cu UE sau cu România. Nu poţi să te declari pro-european sau pro-român, să ceri suport financiar de la Bruxelles, să vii la Bucureşti după sprijin politic şi financiar, iar apoi să faci politica Moscovei. Încrederea în politică se câştigă foarte greu, dar se pierde foarte uşor.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite