Identitatea creştină a Europei Unite, o utopie?

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
statuie papa ioan paul al doilea

Unul dintre vectorii de unitate pentru viitoarea formulă de construcţie europeană, cea despre care se discută acum în nevoia de reformă a UE, ar putea fi - cel puţin teoretic - identitatea sa creştină. Vi se pare o realitate evidentă? Nu vă grăbiţi, căci părerile sunt foarte împărţite, iar disputa este teribil de încinsă şi dificil de soluţionat.

Poate vă mai amintiţi că acesta a fost punctul asupra căruia s-a poticnit Convenţia care urma să elaboreze proiectul viitoarei Constituţii europene. Iar controversele de atunci sunt absolut relevante pentru ceea ce apare acum ca dificultate extremă, poate chiar imposibilitate de a sugera măcar, la modul explicit, un vector creştin drept liant al construcţiei europene.

Iată ce afirma la acea vreme Papa Ioan Paul al II-lea:

"Aportul decisiv al creştinismului şi al viziunii creştine asupra fiinţei umane, la istoria şi la cultura diferitelor ţări, face parte dintr-un tezaur comun şi, astfel, apare logic ca toate acestea să fie înscrise în Proiectul Constituţional... Trebuie ca în Constituţia Europeană să figurege o referinţă clară la Dumnezeu şi la credinţa creştină". Nu, replica imediat Jorge Sampaio, preşedintele de atunci al Portugaliei, afirmând că viitoarea Constituţie Europeană nu trebuia să se îndepărteze nicidecum de principiul separării dintre Stat şi Biserică, "condiţie esenţială... pentru a favoriza pe mai departe toleranţa, pluralismul şi respectul celorlalţi". Iar doi dintre reprezentanţii germani (membri CSU), Ingo Friedrics şi Joachim Wuermeling, recunoşteau că nici un fel de program politic nu decurge din referirea directă la Dumnezeu şi că o asemenea referinţă nu însemna nicidecum "o remarcă exclusivă mpotriva ţărilor islamice". Drept care, Monseniorul Jean-Pierre Ricard, arhiepiscop de Bordeaux şi preşedintele de atunci al Conferinţei episcopilor, deschidea generos uşa tuturor religiilor active în Europa, conferindu-le, din start, un loc egal cu "rădăcinile creştine". Spunea Monseniorul: "Oare n-ar fi bine să se menţioneze în Tratatul Constituţional că UE respectă identitatea şi contribuţiile specifice ale Bisericilor şi comunităţilor religioase şi întreţine cu ele un dialog structurat?".

Poziţie care, din acel moment, a devenit demersul oficial acceptat al unei Europe care, politic vorbind, a decis să-şi continue structurarea, cât se putea de rapid şi de amplu, pe ideea unei construcţii multiculturale, a dialogului cu toate comunităţile şi credinţele religioase care se afirmau prin sosirea pe continentul nostru a unui număr din ce în ce mai mare de migranţi veniţi din toate colţurile lumii şi mai ales din zonele Orientului Apropiat, Maghrebului şi Africii Negre. În acest condiţii, în prezenţa unor foarte importante bazine electorale pe care le reprezintă aceste comunităţi, cuvântul de ordine a fost, iar acum se aude mai puternic ca oricând, că trebuie făcut totul pentru a nu leza sentimentele şi sensibilităţile religioase ale membrilor acestor comunităţi. Ajungându-se la o situaţie absolut stranie, dar acceptată de oficialităţi, în care s-au adoptat decizii multiple în care majoritatea este defavorizată pentru a calma revendicările grupurilor religioase (încă) minoritare: interzicerea simbolurilor religioase tradiţionale, scoaterea crucilor din sălile de clasă ale şcolilor catolice, interzicerea de ţinere a sărbătorilor precum Crăciunul sau Paştele, interzicerea pomului de Crăciun etc.

Aceasta este prima variantă de lucru. Cea minimală şi politicoasă, în care se încearcă un fel de compromis. Dar intervine un reprezentant de forţă al actualei Comisii Europene, socialistul francez Pierre Moscovici (Comisar european pentru probleme economice şi financiare), care a mers cu mult mai departe, afirmând:

Chiar dacă, este adevărat, pe continentul nostru, există o majoritate de populaţie care este, să spunem, de tradiţie sau de cultură creştină, Europa nu este creştină. Nu cred în rădăcinile creştine ale Europei - sau, dacă doriţi, putem vorbi de rădăcini, dar cred că Europa este unită şi diversă... Nu există o adecvare perfectă între aderarea la Europa şi credinţa creştină... Europa - şi de data asta vorbesc despre proiectul comunitar, nu are rădăcini creştine, ci politice... Şi apoi, nu, cele 12 stele ale drapelului european nu simbolizează coroana Fecioarei Maria!... Cei care evocă fără încetare exclusivitatea rădăcinilor creştine ale Europei sunt adesea moştenitorii curentelor politice care odinioară doreau o Europă fără evrei şi astăzi visează la o Europă fără musulmani".

adv
harta religii europa

Dificil, în aceste condiţii, să se poată spera la o punere în ecuaţie a vectorului creştin. Speranţa, dacă ea există, ar veni din ţările Estului, acolo unde reacţia violentă la acceptarea relocării obligatorii a migranţilor are, cel puţin în parte, şi o motivaţie culturală şi de păstrare a unităţii spirituale, cu câteva poziţii politice relevante în acest sens din partea Ungariei şi Poloniei.

Problema este că, tehnic vorbind, capacitatea lor de vot şi poziţiile la nivelul structurilor de putere şi influenţă nu prea reprezintă o pondere într-atât de importantă încă să imprime o schimbare profundă. Apoi, diviziunea între lumea catolică şi cea ortodoxă nu a fost nicidecum depăşită şi generează în continuare o falie nevăzută, dar extrem de sensibilă. În sfârşit, în lumea ortodoxă, în loc de unitatea mult sperată, ce avem este un spaţiu în care certurile, intoleranţele, blestemele şi afuriseniile evoluează în ritm ascendent alert după eşecul a ceea ce ar fi trebuit să fie Marele şi Sfântul Sinod din Creta, devenit irelevant din momentul anunţului neparticipării unui grup de Biserici, în frunte cu Biserica Rusă, cea mai importantă ca număr de credincioşi din spaţiul ortodox. Deci, cine ar putea să fie purtătorul de mesaj credibil al lumii ortodoxe în dezbaterea despre Reforma Europei? Oricum, pe ai noştri nu-i interesează problema, dar ar fi fost interesant de văzut ce gândeşte Biserica noastră autocefală... Dar dacă pe ei, primii, nu-i interesează subiectul, nu propun o poziţie publică a ofensivei credinţei tocmai în acest moment al marilor decizii, ce să le mai cerem politicienilor noştri care, oricum, nu vor vrea să fie angrenaţi în asemenea dezbateri pe "subiecte fierbinţi", mai ales acum, înainte de alegeri.

Atunci? Evoluţia probabilă este că, la noi şi în mai multe alte zone ale Europei, mai ales în cele tradiţional sărace şi cu probleme sociale persistente, tema "identiăţii creştine" este programată a fi folosită în scop electoral, ca element clasic de raliere rapidă. Cu cât situaţia general-europeană şi cea particulară a uneia sau alteia dintre ţările respective se tensionează, cu atât istoria ne învaţă că va fi mai uşor să auzim cum răsună un asemenea apel.

Foarte greu de spus dacă, dincolo de câteva (puţine) spaţii naţionale concentrate cel mult în spaţiul ortodox din UE plus Ungaria şi Polonia, subiectul va putea fi relevant pentru a genera o iniţiativă europeană. Iarăşi, din cauza dezechilibrului existent în materie de forţă politică, economică şi influenţă. Dar, pe de altă parte, sentimentul de pierdere de identitate a început să fie determinant la nivelul opiniilor publice şi ele, în anumite condiţii, ar putea determina o viitoare mişcare de coeziune. Caz în care, de-abia atunci, s-ar putea repune la modul serios discuţia despre identitatea creştină a Europei Unite.

P.S. Afirmaţiile domnului Comisar European Pierre Moscovici (cu ascendenţă română şi care şi-a început cariera ca membru al Ligii Comuniste Revoluţionare de orientare troţkistă ) asupra semnificaţiei celor 12 stele de pe steagul european sunt contrazise de mărturia pictorului Arsene Heitz, creatorul drapelului, care a spus că s-a inspirat din textul unei rugăciuni care, la rândul ei, se inspiră din Apocalipsa Sfântului Ioan: " În cer s-a arătat apoi un semn mare: a apărut o femeie foarte frumoasă învăluită într-o lumină alb strălucitoare ca soarele, care avea luna sub picioare şi o cunună de douăsprezece stele pe cap".

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite