Unul dintre cele mai hidoase personaje din spaţiul public românesc, un individ care a încasat degeaba timp de zece ani indemnizaţia de membru al Parlamentului European din partea României, are tupeul nemărginit să arunce petarda „Unde e UE?” şi să expectoreze interpretări maliţioase, pe fondul crizei umanitare cauzate de răspândirea COVID-19. Cu o făţărnicie abjectă, ipochimenul zis TRUlă dezlănţuie un delir de cuvinte şi asocieri de termeni care ar fascina un psihiatru pasionat de cazuri cu patologie severă.

Ca şi cum xenofobia maladivă instigatoare la violenţă ori negaţionismul schimbărilor climatice nu erau de ajuns, haina pe care Trulă o îmbracă mai nou este anti-europenismul. Cumva ingrat pentru cineva pe care bugetul UE la care contribuim toţi din taxe şi impozite l-a îmbogăţit cu peste 100.000 de euro doar din leafă în două legislaturi consecutive ale Parlamentului European, unde a jucat rolul de varză de Bruxelles. L-a slujit pe Traian Băsescu cât l-a slujit, aducându-i laude umede în emisiuni TV, apoi i-a muşcat mâna şi a rămas pe bună dreptate cu dioptriile în soare după alegerile europarlamentare din mai 2019. Devenit nefrecventabil în cercurile politice româneşti, fostul jurnalist propovăduieşte acum un anti-europenism psihotic şi primitiv, pitit după o brumă de rafinament literar. Puţina erudiţie pe care cândva o avea s-a rătăcit între timp în miopia intelectului, fugind probabil de sluţenia caracterului său.

Trulă a început să cânte o baladă tragică ale cărei versuri spun că Italia ar fi fost lăsată de izbelişte de Uniunea Europeană de la începutul crizei noului coronavirus. Partitura începută stângaci de Trulă este continuată pe voci bărbăteşti de politicienii populişti de la Roma, care dau baladei accente mai clare: doar China şi-a trimis prinosul de compasiune şi ajutor poporului italian greu încercat de pandemie. Compoziţia ar trebui să poarte numele „Balada Cavalerului Xi” şi, dacă se respectă tradiţia medievală, însuşi cavalerul i-a plătit pe trubaduri să o cânte fiecare în ţara sa, pentru ca de peste tot întinsul Europei să se ridice acorduri de slavă către eroul chinez. Pe cât încearcă euroscepticii s-o albească în clor biocid, China nu este personajul pozitiv în această poveste, ba din contră. Pe lângă culpa de a permite comercializarea de animale sălbatice în pieţe insalubre, China a ascuns cu bună ştiinţă informaţii despre noul coronavirus, blocând accesul OMS şi al comunităţii medicale internaţionale. Mai mult, Beijingul a emis în tot acest timp raportări subestimate în legătură cu decesele, ajustând cifrele abia zilele trecute şi ridicând noi semne de întrebare privind încercarea de a muşamaliza.

Povestea cu democraţia europeană care îşi trăieşte ultimele zile aduce cu propaganda comunistă din presa românească a anilor '80 care vorbea despre iminenţa prăbuşirii sistemului capitalist occidental.

Ipocrizia unor indivizi în a acuza Uniunea Europeană că nu are un plan colectiv de măsuri coerente pentru a lupta cu pandemia de COVID-19 este de-a dreptul ticăloasă. Păi nu s-au opus „suveraniştii” de extremă dreapta ca instituţiile europene suprastatale să dobândească reale puteri executive? Nu ei insistau ca statele membre să păstreze o cât mai largă suveranitate naţională asupra aspectelor de primă importanţă? Nu tot ei arătau acuzator cu degetul înspre un aşa-zis complot de federalizare a UE pus la cale de stângişti, care să ia puterea din mâna guvernelor naţionale? Şi tot aceste făţarnice clone rebutate ale lui Nigel Farage să se plângă acum că fiecare stat al Uniunii Europene pune în aplicare propriul set de măsuri, adesea necoordonat cu măsurile luate de vecini? Trulă este ca blatistul care urcă în tramvai fără bilet, dar se plânge că este aglomerat şi nu are loc pe scaun.

O dezinformare răspândită de anti-europeni este aceea că statele UE s-ar fi comportat egoist, aducând ca argument o măsură pe care au interpretat-o fără să o înţeleagă. Asta dacă prezumăm buna credinţă şi nu intenţia de manipula. De îndată ce devenise evidentă gravitatea situaţiei din Italia şi Franţa, unele ţări UE, precum Germania şi România, au luat măsura de interzicere a exporturilor de medicamente şi echipament medical. Observatorii naivi, lipsiţi de exerciţiul gândirii critice, cât şi cei ticăloşi au văzut în acesta dovada că Uniunea Europeană de fapt nu funcţionează şi că, în situaţii de urgenţă, o singură lege se aplică: „fiecare pentru el”.

Cu toate că a părut o lipsă de solidaritate faţă de italieni, această măsură se impunea pentru a preveni un război al licitaţiilor la suprapreţ. În ţările europene, cele mai multe importuri destinate deopotrivă farmaciilor şi institiţiilor medicale (spitale, policlinici etc.) sunt făcute de firme private, pe care nimic nu le-ar fi împiedicat să le revândă oricui ar fi oferit un preţ mai bun. Căci este în natura capitalistă a societăţilor comerciale să urmărească obţinerea de profit pentru investitorii sau acţionarii lor. Să fim bine înţeleşi, capitalismul este în esenţă un factor de progres, însă nu atunci când este nereglementat, iar contextul din luna februarie impunea restricţii temporare. Dacă exporturile acelor produse nu s-ar fi interzis din primul moment, unele guverne ar fi cumpărat întreg stocul de medicamente şi echipament medical al altor ţări, care astfel ar fi rămas fără aceste rezerve. Ulterior s-a revenit asupra restricţiilor, încât la ora actuală circulă transporturi de medicamente şi echipament medical între ţările membre.

România a demonstrat solidaritate autorizând livrarea de medicamente în Republica Moldova şi nu a fost singurul exemplu de cooperare interstatală. Nici măcar când situaţia din Lombardia se agravase, iar cetăţenii din nordul peninsulei fugeau din calea pandemiei unde vedeau cu ochii, Germania nu a închis graniţa cu Italia. Ba mai mult, sistemul medical german a primit, fără a avea obligaţia, pacienţi în stare critică infectaţi cu coronavirus din Italia, Franţa şi Spania, unde spitalele nu mai făceau faţă numărului mare de persoane ajunse la terapie intensivă.

Încă de la mijlocul lunii martie, Uniunea Europeană a lansat o achiziţie comună de echipament personal de protecţie (PPE), de pe piaţa internaţională, pentru 25 dintre cele 27 de state membre. Prin achiziţia comună pe de-o parte s-a evitat un alt război ai licitaţiilor între ţările membre, iar pe de altă parte s-a obţinut un preţ mai bun per bucată pentru volumul mare de combinezoane, măşti şi mănuşi medicale. Şi apoi, pe pe 10 aprilie a fost a great pachetul financiar de 500 de miliarde de euro pentru susţinerea economiilor fiecărei ţări UE. Poate că Uniunea Europeană nu are trompete propagandistice care să-i laude acţiunile în contextul crizei generate de coronavirus, spre deosebire de China şi Rusia, care plătesc cozi de topor să le aducă elogii.

Un vânt dinspre răsărit suflă în pânzele lui Trulă în ultima vreme. Nu vă lăsaţi induşi în eroare de faptul că a fost cândva o voce pro-americană, deoarece mai nou interpretează o piesă de teatru scrisă în limba rusă. La sfârşitul anului trecut, un articol Sputnik jubila preluându-i cuvintele: „Brexitul aduce dictatura, iar democraţia europeană se apropie de sfârşit”. Politica lui Vladimir Putin faţă de Uniunea Europeană este Divide et impera, pentru că Rusiei îi este mai comod să trateze ţările europene „la bucată” decât ca pe un bloc comunitar. Placa aceasta cu democraţia europeană ce mai are puţin până să-şi dea duhul aduce foarte mult cu propaganda comunistă din presa românească a anilor ’80 care vorbea despre iminenţa prăbuşirii sistemului capitalist occidental. Istoria contemporană ne-a arătat însă colapsul URSS şi al modelului său totalitar de organizare politică, economică şi socială.

Cât despre gorniştii de azi ai Moscovei care profeţesc obsesiv sfârşitul democraţiei europene, le spun să nu se grăbească să-i cânte prohodul. Avem o vorbă înţeleaptă în popor: „Nu mor caii când vor câinii”.