Hungarian Spectrum. „Hai să avem un nou inamic: România“

Hungarian Spectrum. „Hai să avem un nou inamic: România“

Şeful diplomaţiei de la Budapesta, Péter Szíjjártó Foto: EPA

Despre ministrul de Externe al Ungariei se pot spune multe lucruri, dar nu şi că este un model de virtute diplomatică, a comentat site-ul de analize politice hungarianspectrum.org, după ce Péter Szíjjártó le-a interzis diplomaţilor din toate misiunile externe ale Ungariei să ia parte la festivităţile organizate de ambasadele României pe 1 Decembrie, cu ocazia Zilei Naţionale.

De când a ajuns la conducerea Ministerului de Externe al Ungariei, nu numai că a scăpat de diplomaţii experimentaţi, dar a folosit şi un limbaj rar auzit în lumea diplomaţiei, adaugă hungarianspectrum.org în editorialul „Hai să avem un nou inamic: România“.
 
Péter Szíjjártó a atacat dur miniştri de externe, preşedinţi, premieri - pe oricine care a îndrăznit să rostească un cuvânt împotriva Ungariei. 
 
Dar, de fapt, scrie sursa citată, el nu a făcut altceva decât să urmeze instrucţiunile date de premierul Viktor Orban, care, la prima sa întâlnire cu ambasadorii ungari, le-a spus că nu pot lăsa fără răspuns declaraţii „neadevărate“ despre ţară. 
 
„Astfel, precum diplomaţi din republici bananiere, ambasadorii ungari scriu în mod curent scrisori către editori ai unor publicaţii importante din ţările în care servesc. Un obicei destul de dezagreabil“, scrie hungarianspectrum.org, site al cărui principal editor este Eva S. Balogh, care a predat istoria Europei de Est la Universitatea Yale.
 
Relaţiile Ungariei cu vecinii săi sunt greu de evaluat, întrucât sunt volatile. Într-o lună Szíjjártó trimite scrisori de ameninţare preşedinţilor, premierilor, miniştrilor de Externe din Croaţia, Slovenia şi Austria, iar luna următoare aceleaşi ţări sunt lăudate de Viktor Orban. 
 
Există însă şi excepţii de la această regulă: relaţiile dintre Ungaria şi Serbia par bune, în timp ce relaţiile dintre Ungaria şi România, proaste. Iar cea mai recentă mutare a lui Szíjjártó nu va îmbunătăţi situaţia legată de România, consideră site-ul citat, care a încercat să identifice şi cauza acestei atitudini.
 
Cel mai probabil, este vorba despre faptul că Viktor Orban este tot mai sigur pe el de când Donald Trump a câştigat alegerile prezidenţiale din Statele Unite. În opinia premierului ungar, rezultatul alegerilor din America sprijină părerea pe care el şi-a exprimat-o în urmă mai multă vreme - va urma o realiniere majoră la nivel mondial.
 
Iar Orban se percepe pe sine însuşi ca fiind un politician foarte important în Europa Centrală şi care a adus un considerabil prestigiu Ungariei, bazându-se pe influenţa pe care o are în cadrul Grupului de la Visegrád.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: