Human Rights Watch cere Bruxelles-ului să suspende votul Ungariei în UE

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Politica premierul ungar Viktor Orban, atacată din toate părţile
Politica premierul ungar Viktor Orban, atacată din toate părţile

Human Rights Watch (HRW) a cerut joi Uniunii Europene (UE) să ia în calcul suspendarea dreptului de vot al Ungariei în cadrul Uniunii pentru "dispreţul faţă de lege" şi "refuzul persistent" ale acesteia de a urma recomandările instituţiilor europene, relatează AFP.

HRW a subliniat în ultimul său raport că fi necesar ca UE "să adopte măsuri concrete" împotriva Ungariei, care să "conducă la suspendarea dreptului său de vot" ca stat membru al blocului european.

Guvernul conservator al premierului ungar Viktor Orban a utilizat majoritatea zdrobitoare de care se bucură, obţinută în urma alegerilor legislative din 2010, cu scopul de a introduce o serie de legi şi reforme noi - inclusiv o nouă Constituţie -, prezentate ca necesare.

Însă, în opinia HRW, aceste schimbări "slăbesc echilibrul puterilor, afectează libertatea presei şi diminuează protecţia drepturilor omului".

"Ele sunt totdată contrare angajamentelor Ungariei ca stat membru UE şi al Consiliului Europei (CoE)", se subliniază în raport.

Posibilitatea lansării unei proceduri care să priveze Ungaria de dreptul de vot, prevăzută de articolul 7-1 al Tratatului UE, a fost evocată pe 7 mai în cadrul unei dezbateri în Parlamentul European (PE) asupra situaţiei din Ungaria.

"A venit vremea să fie evocat articolul 7, pentru a se exercita o presiune continuă, cu consecinţe concrete, asupra unui stat membru care încalcă valorile UE", afirmă HRW.

În afară de criticile formulate de numerose instituţii şi organizaţii ungare, Guvernul Orban a fost criticat aspru pentru politica sa la nivel naţional, de către UE, CoE, OSCE, o serie de ONG-uri şi de Guvernul Statelor Unite.

"A venit timpul ca Ungaria să înceapă să asculte de criticile acestor organizaţii", a declarat pentru AFP Lydia Gall, însărcinată în cadrul HRW pentru Balcani şi Europa de Est.

HRW critică în special texte legislative ce discriminează femeile, bisericile, homosexualii şi persoanele fără adăpost.

ONG-ul apreciază că legea presei încurajează autiocenzura în rândul jurnaliştilor.

A patra modificare a Constituţiei ungare, adoptată la 11 martie, este de asemenea vizată de HRW. Ea constituie exemplul cel mai flagrant de "dispreţ faţă de stat şi drept" din partea Guvernului ungar, a subliniat Lydia Gall.

Această modificare retrage competenţe esenţiale Curţii Constituţionale (CC), care nu va mai putea să statueze pe fond şi să se refere la jurisprudenţa sa dinaintea intrării în vigoare a noii Constituţii, la 1 ianuarie 2012.
 

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite