Hoţii de copii, în faţa magistraţilor francezi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ţigani nomazi cumpărau copiii nedoriţi născuţi de prostituatele bulgăroaice Cel mult 7.500 de euro. Atât costă un bebeluş de origine bulgară pe piaţa adopţiilor ilegale în

Ţigani nomazi cumpărau copiii nedoriţi născuţi de prostituatele bulgăroaice

Cel mult 7.500 de euro. Atât costă un bebeluş de origine bulgară pe piaţa adopţiilor ilegale în Franţa. Nici mai mult, nici mai puţin de 56 de persoane implicate în cel mai scandalos trafic de copii din istoria Franţei au fost audiate ieri, la Paris. Este vorba despre cupluri de cetăţeni francezi care au cumpărat copii, mame cu cetăţenie bulgară care şi-au vândut micuţii, proxeneţi şi prostituate. Potrivit anchetatorilor francezi, în perioada iulie 2001-iunie 2005, reţeaua de traficanţi a "comercializat" circa 22 de copii. Intermediarii afacerii căutau cupluri de francezi care nu puteau avea copii, de obicei rromi, şi care nu îndeplineau criteriile de a deveni părinţi adoptivi în Franţa. Găseau apoi tinere imigrante venite din Bulgaria, singure şi sărace sau prostituate, majoritatea tot de etnie rromă, cărora le făceau oferta de a-şi vinde copilul nedorit pentru câteva mii de euro. Preţul unui nou-născut oscila, în funcţie de "calitatea mărfii", de la 5.000 la 7.000 de euro.

Uneori negociatorii obţineau de la cuplurile disperate că nu pot avea copii şi zece mii de euro pentru un bebeluş. Părinţii care au cumpărat copii pe care i-au declarat ca fiind ai lor riscă o pedeapsă de trei ani închisoare şi o amendă de 45.000 de euro. Pe traficanţi îi aşteaptă, aşa cum prevede legea franceză, cel puţin 10 ani după gratii. Potrivit AFP, se aşteaptă ca procesul să se încheie la începutul lunii viitoare. Unul din avocaţii apărării susţine că legea franceză a "forţat" tinerii să recurgă la asemenea acţiuni ilegale. Legea franceză nu permite ţiganilor nomazi să înfieze copii.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite