Asta la noi. Dar ceilalţi?

Cum arată harta reală a decalajelor de dezvoltare şi de civilizaţie în Europa?

Răspunsul nu este deloc, absolut deloc încurajator pentru zona noastră de Europă, plus pentru câteva dintre regiunile situate la extremităţile continentului, recte Spania şi Portugalia în zona occidentală, sudul Italiei şi - cel mai îngrijorător dintre toate, întreaga linie de est, din Baltica până în Mediterana. Iată imaginea data de cei de la EUROSTAT, rezumând observaţiile şi sintezele făcute pentru anul 2019. Îngrijorătoare în sine, decalajele acestea apar cu atât mai dramatice dacă peste această hartă am suprapune una a pierderilor economice spectaculoase înregistrate în timpul pandemiei aflate încă în progresie fulgurantă în unele zone. Întreaga discuţie de acum este cum UE poate investi cât mai bine pachetul financiar pentru recuperare economică şi rezilienţă în programe realiste care să egalizeze cumva situaţia care începe să fie câteodată chiar disperată a diferenţelor între oraşele şi regiunile continentului. Din nou - ca şi în cazul politicii clasice de coeziune - logica ajutorului se va baza pe rezultatele oferite de această clasificare NUTS de o vedeţi acum, statisticile regionale fiind criteriul de bază în alocarea de fonduri europene în general şi acum, cu atât mai mult, în judecarea extrem de amănunţită a viabilităţii şi utilităţiii fiecăruia dintre proiectele propuse în cadrul strategiilor naţionale.

În acest sens, depinde în care dintre cele trei mari categorii de clasificare se află regiunea sau regiunile din fiecare Stat Membru:

- cele mai puţin dezvoltate regiuni sunt cele în care GDP-ul per locuitor este mai mic de 75% din media europeană

- regiunile în tranziţie - au un GDP per cap de locuitor între 75% şi 9)% din media UE

- regiunile dezvoltate - au un GDP per cap de locuitor mai mare de 90% din media europeană

Iată harta diferenţelor existente în GDP-ul pe cap de locuitor în regiunile UE în 2019 şi întrebarea care se naşte este, în funcţie de pierderile economice raportate până în acest moment, cum se conturează - aşa cum spun diferite surse de la Bruxelles - posibilitatea ca întreaga hartă să se schimbe dramatic. Este posibil? Da, în măsura în care raportarea va trebui să ia în calcul pierderile uriaşe înregistrate de Italia sau Franţa, de anumite regiuni din Germania etc în primele luni ale pandemiei, apoi cheltuielile uriaşe făcute de ţări ca România, prinsă - asemeni altor câtorva - cu rezervele sanitare pe zero şi fiind obligată să achiziţioneze primele stocuri la orice preţ de pe piaţă.

Această negociere are loc acum, vă daţi seama în ce condiţii de tensiune şi în ce atmosferă de ostilitate produsă de ciocnirile între interesele naţionale care redevin nu numai foarte diverse, ci şi antinomice în unele cazuri. Dacă alocarea generală de bani pentru fiecare Stat Membru este decisă, de-abia cum se vor discuta mai întâi strategiile naţionale şi apoi acestea vor fi desfăcute per proiecte. Logica însă rămâne cea de conexiune a sistemelor existente în ideea de a construi împreună pe marile proiecte prioritare enunţate de Comisia Europeană, în general subordonate acelui GREEN DEAL care se doreşte să devină motorul schimbării şi tuturor dezvoltărilor viitoare.

Ce tip de investiţii vor fi privilegiate va veni să spună fiecare Stat Membru, dar nimeni nu a spus că nu vor exista filtre din ce în ce mai dure de selecţie europeană şi cadru legal de încadrare financiară pentru proiectele care vor trebui să îndeplinească acest dublu criteriu al utilităţii naţionale şi europene.

 În acest sens, nu cred că este o întâmplare - ci mai degrabă este un semnal foarte clar - faptul că în comunicatul EUROSTAT, de prima statistică este legată o a doua, cea care prezintă în termeni statistici poate cea mai gravă şi discriminatorie realitate la nivelul UE, păstrată neschimbată în toţi aceşi ani şi generatoarea celui mai puternic dezechilibru în structura UE: nivelul productivităţii muncii.

Puţine mai sunt de comentat. Poate, însă, ceva trebuie reamintit: statistica se bazează pe valoare în euro a productivităţii individuale. Ceea ce înseamnă o combinaţie între calitatea individuală a muncii şi educaţia pentru muncă primită de generaţii (în contrast, să spunem, cu principiul bine cunoscut "las'că ce se poate face azi se face şi mâine, poate poimâine nu mai e de folos") cu un vector perfect cuantificabil, dat de diferenţa de valoare a produsului final. Întreaga industrie europeană producătoare de plus valoare semnificativă se află concentrată, după cum vedeţi, în vestul şi în câteva ţări din centru, restul - majoritar estul - rămânând fie cu industria manufacturieră tip "loan", fie cu industrie grea, chimică şi extractivă şi consumatoare de energie, în mare măsură sau totalmente dependentă de importul de tehnologie din occident, şi aceea depăşită în multe cazuri, aparţinând unei alte epoci de dezvoltare tehnologică.În cele mai bune cazuri, au fost dizlocate în ţările respective câteva linii de asamblare auto, de utilaje industriale sau de fabricat mobilă, profitând de preţurile ridicole ale materiei prime şi de nivelul scăzut sau foarte scăzut al salariilor.

Ce a arătat pandemia şi ce-ar putea conţine ca punct esenţial planul pe care va miza România, chiar dacă nu se consideră important să mai fie trecut prin Parlament? În opinia mea, ar putea semnaliza o schimbare de direcţie de la principiul "investiţiilor care să mulţumească toate taberele, cumetriile şi presiunile politice", la cel al favorizării principiale, din start, a acelui tip de investiţii de care nu numai noi ducem lipsă disperată, ci s-a dovedit dureros de important pentru întreaga Europa în această perioadă a pandemiei: cercetarea ştiinţifică fundamentală şi cea aplicată, inclusiv cu crearea de linii de mici şi mare producţie de la început în combinaţie cu vreo alianţă anunţată cu mari laboratoare din reţeaua europeană HERA. Pentru un asemenea tip de investiţie nu există dubiu că va fi acordat un acord imediat pentru că este ceva deja anunţat ca prioritate absolută pe plan european, tocmai pentru a reduce din dependenţa de acum faţă de giganţii PHARMA din SUA şi de problemele grave pe care le-au creat.

Poate, zic, să nu intereseze nici acum un asemenea tip de investiţie. Poate MApN se decide ca din cei 2% alocaţi din buget să nu mai cumpărăm atâtea sisteme de armament şi, din banii rămaşi, Institutul Cantacuzino pe care l-a cerut în proprietate să fie transformat în ceva foarte util. Cine ştie?

Dar ar merita încercat să se facă o listă a institutelor de cercetare care încă mai supravieţuiesc din seria care, în trecutul neguros, produceau soluţii excepţionale pentru producţia agricolă. Această zonă devine foarte rapid prioritate zero europeană în condiţiile schimbărilor climatice şi bănuiesc că, rugat foarte frumos, domnul Cioloş poate ar binevoi să le spună ceva despre acest subiect. Poate vom afla, la spartul târgului, ceva despre marile contracte de cercetare pe care câteva institute agricole din ţări europene le-au făcut omoloagele lor din Eurasia. Just in case.

Competiţia se desfăşoară acum şi rezultatele ei vor marca decisiv modul în care Statele membre vor amorsa intrarea lor în etapa de dezvoltare post-pandemie. Repet, apariţia acum a statisticilor EUROSTAT bazate pe criteriile NUTS este, în sine, o indicaţie de fond pentru mersul viitoarelor negocieri.

P.S. Poate este complet inutil să pomenesc de asta în momentul acestei politizări extreme a tuturor criteriilor de judecată în România politică, dar persoana care, de la noi, cunoşte în amănunţime mecanismele acelui departament care se ocupă de NUTS şi de delicata şi invizibila operaţiune de negociere/echilibrare a alocării de fonduri europene a fost doamna Creţu, pe vremea mandatului său de comisar european.