Trei cartiere din Hamburg, plasate sub supravegherea poliţiei în urma riscului crescut de violenţe ale extremiştilor

Trei cartiere din Hamburg, plasate sub supravegherea poliţiei în urma riscului crescut de violenţe ale extremiştilor

Proteste violente la Hamburg, 22 decembrie 2013 FOTO Reuters

Trei cartiere din oraşul german Hamburg, inclusiv zona centrală care include majoritatea barurilor, se află sub supravegherea poliţiei, în urma unei alerte crescute, după ciocnirile violente dintre militanţi de extrema stângă şi forţele de ordine, înregistrare în ultimele săptămâni, a anunţat luni poliţia locală, relatează AFP.

Ştiri pe aceeaşi temă

Cartierele Altona, St. Pauli şi Sternschanze au fost declarate „locuri periculoase” şi au fost supuse unei supravegheri speciale începând din acest weekend, potrivit unui comunicat al poliţiei din Hamburg.

„În ultimele săptămâni, ofiţerii şi clădirile poliţiei au fost ţinta unor agresiuni repetate”, a explicat poliţia, referindu-se la cazul unor „funcţionari grav răniţi” pe 28 decembrie.

Potrivit sindicatului poliţiei din Hamburg, un grup de 30-40 de persoane a atacat în acea zi un grup de poliţişti cu pietre, sticle şi gaze lacrimogene, rănind trei funcţionari.

Sindicatul poliţiştilor a anunţat luni, pe site-ul Internet, că oferă o recompensă în valoare de 10.000 de euro pentru orice informaţie referitoare la autorii agresiunii.

În consecinţă, poliţia a decis întărirea controalelor în aceste zone şi a decis confiscarea oricăror materiale pirotehnice sau a obiectelor care ar putea fi folosite la comiterea unei agresiuni în timpul weekendului.

De asemenea, începând de sâmbătă dimineaţă şi până duminică după-amiază, poliţia a efectuat deja 263 de controale în aceste zone, în urma cărora 62 de persoane au primit interdicţia de a intra în cartierele vizate.

Pe 22 decembrie au avut loc confruntări violente între forţele de ordine şi peste 7000 de activişti care protestau faţă de închiderea centrului „Rote Flora", un fost cinematograf ocupat în mod ilegal începând din 1989, în cartierul Sternschanze, care a devenit loc de întâlnire pentru extrema-stângă locală.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările