Hackerii s-au distrat pe seama conservatorilor britanici. În locul fotografiei lui Boris Johnson, o imagine pornografică

Hackerii s-au distrat pe seama conservatorilor britanici. În locul fotografiei lui Boris Johnson, o imagine pornografică

Hackerii s-au distrat pe seama Partidului Conservator. Ei au schimbat fotografia de profil a fostului şef al diplomaţiei britanice, Boris Johnson, dar şi a altor colegi de-ai săi, cu unele pornografice, scrie The Mirror.

Ştiri pe aceeaşi temă

O breşă de securitatea a unei aplicaţii mobile a Partidului Conservator britanic a dezvăluit temporar, sâmbătă, datele personale ale miniştrilor şi deputaţilor conservatori, inclusive numărul de telefon mobil al fostului şef al diplomaţiei Boris Johnson, relatează AFP. 
 
Mai mult, în locul fotografiilor de probil ale unor membri de vază au pus imagini pornografice, cum a fost cazul fostului ministru de Externe, Boris Johnson, sau al secretarului de stat Philip Hammond.  Fotografia de profil a ministrului Educaţie, Michael Gove, a fost înlocuită cu cea a magnatului de presă Rupert Murdoch, angajatorul acestuia pe când era jurnalist, potrivit Press Association (PA). 
 
Un purtător de cuvânt al Partidului Conservator a dat asigurări că problema a fost ”rezolvată” între timp şi că aplicaţia funcţiona ”în deplină securitate”.
 
Potrivit presei britanice, mai mulţi miniştri, inclusiv de prim-plan, au primit diverse apeluri în urma divulgării acestei probleme de securitate, cu o zi înaintea deschiderii Congresului anual al Partidului Conservator, duminică, la Birmingham, în centrul Angliei.
 
Dawn Foster, o jurnalistă de la cotidianul The Guardian, a fost una dintre primele care a descoperit falia. Ea a explicat, pe Twitter, că era de ajuns, pentru a ajunge la datele personale ale unui membru de partid, să te conectezi folosind adresa de e-mail pe care acesta a folosit-o pentru a se înscrie la acest Congres.
 
Nicio parolă nu era necesară. Aplicaţia ”mi-a permis să mă conectez ca fiind Boris Johnson şi mi-a dat în mod direct toate detaliile folosite la înscrierea sa”, a spus ea.
 
Agenţia de presă britanică precizează că aplicaţia a fost concepută de societatea australiană Crowd Comms. Autoritatea britanică de reglementare a datelor personale - ICO - a anunţat că a deschis o anchetă.
 
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările