Guvernul spaniol, sufocat de corupţie

Guvernul spaniol, sufocat de corupţie

Premierul Mariano Rajoy s-a angajat să ia măsuri dure pe linie administrativă şi de partid

Premierul Mariano Rajoy a dat explicaţii, ieri, în faţa Parlamentului, în legătură cu presupusele cazuri de corupţie legate de Partidul Popular, aflat la guvernare.

Ştiri pe aceeaşi temă


Mai multe scandaluri de corupţie în care sunt implicaţi actuali şi foşti membri ai Partidului Popular conservator al premierului Mariano Rajoy afectează imaginea actualului guvern spaniol, determinând pierderea în continuare a popularităţii lui, afectată şi aşa grav de criza economică.

Ziarul spaniol „ABC“ scrie că peste 300 de oameni politici, din principalele partide din Spania ar fi implicaţi în diverse scandaluri de corupţie. Dar cel mai grav este cazul Luis Barcenas, fost trezorier al Partidului Popular în perioada 2008-2009. Acesta şi-a dat demisia în 2010 după ce au început investigaţii cu privire la participarea lui într-o reţea masivă de fraudă.

În urma cercetărilor s-a descoperit că Barcenas a deţinut în Elveţia un cont pe numele lui, deschis între 2005-2009,  în valoare de 15 milioane de euro. Avocatul politicianului, Alfonso Trallero, a declarat că anul trecut, când guvernul a decretat o  controversată amnistie fiscală potrivit căreia evazioniştii care îşi vor declara conturile ascunse  vor plăti doar 10 la sută amendă, fostul trezorier a recunoscut că are 10 milioane de euro.

PLICURI CU BANI PENTRU MEMBRI DE PARTID

O altă suspiciune legată de Barcenas este practica introdusă de el de a  oferi lunar unor importanţi membri de partid plicuri ce conţineau sume  între 5.000-15.000 de euro. Deşi, teoretic acest lucru nu este interzis dacă persoanele care au primit le trec în declaraţia de impozit, conservatorii se tem ca nu cumva Barcenas să fi menţionat undeva de unde avea aceste sume. Din 2007 în Spania sunt interzise donaţiile anonime pentru partidele politice şi există suspiciunea că aceste fonduri ar fi provenit de la firme de construcţii ca mită.

MITĂ PENTRU CONTRACTE CU STATUL

Cel mai mare scandal legat de Barcenas pleacă de la acuzaţia că ar fi acceptat de la omul de afaceri Francisco Correa mită în valoare de 1,3 milioane de euro şi se pare că acesta ar mai fi dat bani şi cadouri şi altor oficiali din Partidul Popular pentru a obţine contracte de la stat. Atât premierul Rajoy, cât şi secretarul general al PP, Maria Dolores de Cospedal, au declarat că nu cunoşteau practicile lui Barcenas care „nu mai e demult membru al partidului”.

Tot în acest caz, Oficiul spaniol anticorupţie a început investigaţii împotriva lui Ignacio Gonzales, membru în Partidul Popular şi preşedintele Consiliului Municipal Madrid, legate de achiziţionarea de către acesta a unui apartament de lux la Marbella. Oficiul se pregăteşte să trimită în judecată 13 persoane acuzate de implicare într-o reţea de jocuri piramidale pe coasta Mediteranei, aflată în legătură cu Partidul Popular.

Ieri, Josep Valls, viceprimarul din Lloret de Mar, un căutat loc turistic, a fost plasat în arest provizoriu fiind bănuit de legături cu o importantă reţea rusească de spălare de bani.

Valls este suspectat că lucra cu Andrei Petrov, un şef al mafiei ruse. Potrivit anchetatorilor, oficialii locali spanioli ar fi facilitat mafiei ruse să investească banii murdari în imobiliare şi alte afaceri. Alţi trei membri ai reţelei, inclusiv faimosul mafiot rus Petrov, ce se află în top 10 cele mai căutate persoane de FBI, au fost arestaţi  la sfârşitul săptămânii trecute.

GINERELE REGELUI NU SCAPĂ DE CAUŢIUE

Scandalul de corupţie nu a ocolit nici familia regală. Ginerele regelui Juan Carlos, Inaki Urdangarin, este judecat pentru deturnarea a milioane de euro dintr-un fond al unei organizaţii de caritate pe care o conducea.

Ieri, judecătorul care anchetează dosarul Institutului Noos, în care ginerele regilor Spaniei, Inaki Urdangarin, este inculpat pentru deturnare de fonduri publice, a stabilit că acesta din urmă şi fostul lui asociat, Diego Torres, trebuie să plătească o cauţiune de responsabilitate civilă în valoare de 8,1 milioane de euro, dacă vor să fie judecaţi în libertate.
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările