Guvernul francez va suspenda taxa pe carburanţi pentru a calma spiritele în ţară. „Vestele galbene“ au anunţat că vor continua protestele

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Premierul francez Edouard Philippe a anunţat marţi suspendarea pentru şase luni a creşterii taxelor pentru carburanţi, care a determinat proteste violente în ultimele săptămâni, anunţă BBC.

Edouard Philippe a declarat că furia oamenilor trebuie ascultată şi că noi măsuri nu vor fi aplicate fără o dezbatere serioasă cu cei afectaţi.

Philippe a anunţat decizia într-un discurs televizat după ce s-a întâlnit cu parlamentarii partidului aflat la putere, La Republique en Marche.

El a declarat că suspendarea de şase luni va fi aplicată majorării taxelor pe carburanţi precum şi creşterilor la preţurile electricităţii şi gazelor şi controalelor stricte privind emisiile autovehiculelor.

„Francezii care au purtat vestele galbene îşi iubesc ţara. Noi împărtăşim aceste valori”, a declarat el, adăugând, însă, că violenţele trebuie să se oprească.

„Principalul rol al statului este să garanteze ordinea publică însă trebuie să luptă împotriva a orice pune în pericol unitatea naţiunii”, a precizat Philippe, adăugând că orice demonstraţii viitoare trebuie să fie anunţate oficial şi să aibă loc în mod paşnic.

Bruno Retailleau, liderul din Senat al republicanilor, principalul partid de opoziţie, a criticat măsura pentru că doar amână implementarea taxei.

„Dacă doar amână majorarea taxelor, atunci nu este ceea ce avem nevoie, nu va calma lucrurile”, a afirmat el.

Marine Le Pen, liderul partidului de extremă-dreapta Frontul Naţional, a fost de acord, afirmând pe Twitter că o amânare, în loc de o anulare, nu este destul.

În ciuda anunţului, „vestele aglbene“ au anunţat că vor continua protestele. 

Protestatarii din mişcarea „vestelor galbene” au anulat întâlnirea cu premierul francez Edouard Philippe programată pentru marţi după ce unii membri au primit ameninţări cu moartea, scrie BBC.

Câţiva membri ai grupului au fost ameninţaţi cu moartea de alţi protestatari mai duri, care i-au avertizat să nu intre în negocieri cu guvernul.

   

Întâlnirea dintre primul ministru şi reprezentanţii "vestelor galbene" programate pentru marţi dimineaţă este anulată oficial, a anunţat Executivul francez.

Un grup al membrilor „vestele galbene libere“ care era în favoarea negocierilor cu guvernul urma să fie primit la Matignon marţi dimineaţa pentru a încerca să găsească o soluţie la criza şi violenţele fără precedent declanşate de această mişcare la Paris în alte oraşe din Franţa. Dar aproape toţi au spus că nu vor merge la întâlnire, spunând că au fost ameninţaţi cu moartea.

Doar David Tan, un şofer de taxi din Nantes, ales să facă parte din delegaţie, a declarat că este gata să meargă la Matignon.

Luni, Edouard Philippe s-a întâlnit cu toţi liderii politici. În urma acestor consultări, guvernul va anunţa un „gest puternic“, potrivit ministrului Culturii, Franck Riester, care a fost primit, luni, în numele Partidului Agir.

Vestele galbene protestează faţă de crşterea taxei asupra carburanţilor de la jumătatea lui noiembrie. Însă protestele reflectă o nemulţumire vastă faţă de activitatea guvernului şi a preşedintelui Emmanuel Macron în general.

Trei persoane au murit de când au început protestele iar violenţele şi vandalismul de sâmbătă din timpul protestelor de la Paris au fost condamnate de Macron.

Preşedintele Macron şi-a acuzat oponenţii politici că se folosesc de mişcare pentru a-i bloca reformele.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite